Reflecţie: Papa, misionar

Isus mergea azi pe stradă.

Mai întâi, nu l-am recunoscut. Apoi, nu mi-a venit să cred. Când mi-am dat seama, deja trecuse.

M-am întors, să-l prind din urmă.

Dar nu am văzut decât trecătorii obişnuiţi ai marelui oraş: unii mai grăbiţi, alţii mai leneşi, alţii mergând ca şi cum n-ar ajunge nicăieri, chipuri preocupate, umeri aduşi sub poveri de gând, haine strălucitoare sau ponosite şi pe drum, urme, urme, un cortegiu nesfârşit de urme şi umbre.

În noaptea care se lăsa, reverenda Sfântului Părinte se desena clar, luminând un sfârşit şi un început de drum. Şi pe măsură ce el însuşi înainta în mulţime, paşii celor împovăraţi se făceau mai uşori, veşmintele ponosite îşi recăpătau tinereţea, noaptea însăşi luneca spre zori şi în lumina vie, Biserica marelui oraş strălucea plină de bucuria vieţii. Şi totuşi, înăuntru părea să nu fie nimeni. Însuşi Sfântul Părinte mergea pe drum, spre zările îndepărtate şi odată cu el, noi toţi, care am primit prin botez harul de a fi misionari.

"Nu Biserica are misionari, ci misionarii au Biserică" - spusese cândva Sfântul Părinte.

Şi picioarele copiilor şi bolnavilor pe care Sfântul Părinte le spălase şi le sărutase în Joia Sfântă, copiii pe care el însuşi îi botezase şi noi toţi, ne-am întors de pe căile lumii să-l urmăm, căutându-l pe Isus.

"Decât să fugi de cei bolnavi, mai degrabă fugi spre cei bolnavi, ca să-i vindeci în trup şi în suflet", prin urmare, "orice slujire a Bisericii trebuie să se desfăşoare în cheia misionarismului"¹.

Misionar poţi fi aşa ca sfântul Paul sau ca sfântul Francisc Xaveriu (7 aprilie 1506 - 3 decembrie 1552), care a parcurs distanţe care ar fi dificil de străbătut chiar şi cu mijloacele de transport actuale, creştinând zeci de mii de persoane - sau poţi fi misionar aşa ca sfânta Tereza a Pruncului Isus(1873-1897), care nu a ieşit niciodată din mănăstirea carmelită din Lisieux, sau ca Marie Godet (1899-1932), care, paralizată fiind, a edificat "Societatea Bolnavelor Misionare", fiindcă rugăciunea, gândul, inima şi voinţa sunt adevăratele arme ale oricărui misionar.

Astăzi, 3 decembrie, când îl aniversăm pe sfântul Francisc Xaveriu, SJ, nu privim atât la el, cât la orizontul spre care el însuşi privea: acela al evanghelizării viitoare. Iar cei care pleacă în misiune edifică nu numai lăcaşuri de cult şi cultură, ci în primul rând, suflete. De aceea lăcaşurile pe care le-au construit sunt atât de luminoase: fiindcă sunt o inimă, iar aceasta are forma crucii - aşa cum este Centrul "Xaverianum" din Iaşi.

...În pulberea drumului, urmele şi umbrele mergeau spre lumina zorilor. Iar drumul se făcea din ce în ce mai luminos, fiindcă urmele începeau să poarte strălucirea zorilor, iar umbrele se făceau oameni - oameni de lumină. Misionari, adică.

Fiindcă undeva, în zare, mergea înaintea tuturor, pe toate drumurile pământului, Isus.

Dr. Ecaterina Hanganu

Notă
¹ http://www.maryknollmagazine.org/index.php/magazines/437-pope-francis-puts-mission-first

lecturi: 8.