Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Se încheie Anul Credinței

Interviu cu arhiepiscopul Rino Fisichella
de Mario Ponzi

Pontiful încheie Anul Credinței cu o dublă întâlnire de rugăciune: sâmbătă 23 noiembrie 2013, după-amiază, prezidează în bazilica vaticană ritul admiterii la catecumenat a câtorva candidați, iar duminică dimineață celebrează Liturghia în Piața "Sfântul Petru". Voit de Benedict al XVI-lea, care l-a inaugura la 11 octombrie 2012, acest an este încheiat de papa Francisc: o continuitate pe care arhiepiscopul Fisichella o citește ca "un mare moment de har" și o invitație de a trăi credința mergând în întâmpinarea celorlalți.

- Poate că e încă devreme pentru a trasa un bilanț al acestui An al Credinței. Însă este posibil să se reparcurgă diferitele etape care l-au ritmat și întâlnirile cele mai importante desfășurate în prezența papei. Care au fost, după părerea dumneavoastră, cele care au lăsat un semn mai profund?

Dacă ar trebui să găsesc unul, aș spune că a fost momentul adorației euharistice. Întreaga lume s-a adunat timp de o oră în fața Euharistiei. Pontiful ne-a spus de mai multe ori că evanghelizarea se face în genunchi. Cred că adorația este momentul special în care redescoperim credința. Și cea trăită în timpul Anului Credinței va rămâne imprimată în amintire ca momentul în care Isus a fost cu adevărat "inima lumii", pentru a folosi frumoasa expresie din titlul unei cărți de Hans Urs von Balthasar. La toate latitudinile, de la nord la sud, de la est la vest, în insule, în continente, în cele mai pierdute sate precum și în cele mai mari metropole, fie că era noapte întunecoasă sau zi plină, timp de o oră am fost cu toții împreună în jurul lui Isus.

- Se pot găsi date semnificative din participarea credincioșilor?

Putem găsi câteva din prezența pelerinilor veniți la Roma. Însă trebuie să amintim că Anul Credinței n-a fost celebrat numai aici. A fost trăit cu intensitate de și în toată Biserica: dieceze, parohii, mișcări, asociații, case de viață călugărească... Dacă vrem să ne oprim la datele care se referă la Roma, vorbim despre o cifră care trece peste șapte milioane de credincioși veniți în timpul anului ca să se roage la mormântul sfântului Petru. Și este o cifră care ține cont numai de cei care au ajuns în oraș cu pelerinaje organizate sau care au anunțat sosirea lor. La aceștia trebuie adăugați desigur toți cei care s-au mișcat în mod autonom. Oricum, a fost vorba de un pelerinaj care s-a desfășurat constant pe tot parcursul anului.

- Au fost evenimente deosebite care au caracterizat celebrările din diferitele țări ale lumii?

Peste tot participarea a fost intensă, mai ales la nivel parohial. Însă am avut și știri despre inițiative mai deosebite. De exemplu, din Filipine ne-au trimis câteva mărturii frumoase adunate de la cei închiși, ca semn al adeziunii și participării lor la Anul Credinței.

- Care vor putea fi consecințele acestei celebrări în societatea de astăzi, mai ales în perspectivă viitoare?

Desigur, a fost vorba de un eveniment care a interpelat conștiințele. Însă acum nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, așa cum se spune. Trebuie să facem în așa fel încât roadele spirituale ale acestui an să se prelungească în timp și să fie de ajutor pentru noua evanghelizare, din care Anul Credinței a fost numai un moment. Entuziasmul născut din această inițiativă va trebui acum să fie cultivat și dus la maturizare în fiecare comunitate pentru a trezi acel spirit de care avem nevoie pentru drumul noii evanghelizări.

- Gândindu-ne la Anul Credinței convocat de Paul al VI-lea și celebrat între 1967 și 1968, este posibil să se facă o comparație cu ceea ce urmează să se încheie?

Eu văd în cele două evenimente continuitatea Bisericii. Continuitate care în aceste celebrări se exprimă înainte de toate în convingerea că trebuie să reafirmăm, sau să trezim acolo unde ar fi mai mare nevoie, atenția asupra celui mai important dar pe care l-am primit, cel al credinței. Și în dorința de a aminti că Biserica este chemată să transmită, din generație în generație, credința din totdeauna. Este adevărat că fiecare dintre noi se angajează personal pentru a trăi propria credință, dar este la fel de adevărat că și credința cere să fie transmisă. Și Biserica este chemată să fie protagonistă a acestei opere de transmitere. Nu întâmplător Paul al VI-lea a încheiat Anul Credinței la 30 iunie 1968 cu Crezul Poporului lui Dumnezeu. Un Crez în care papa, în acea vreme, punea o sinteză ulterioară a ceea ce a reieșit în anii Conciliului al II-lea din Vatican, încheiat cu trei ani înainte. Și pentru acest motiv anul acela a fost extraordinar și a fost trăit pe urma entuziasmului provocat de conciliul însuși. Ceva asemănător s-a întâmplat pentru acest An al Credinței, care s-a deschis la a cincizecea aniversare a începutului Conciliului al II-lea din Vatican și se încheie cu încredințarea din partea papei Francisc a exortației apostolice Evangelii gaudium despre evanghelizare în lumea contemporană. Iată continuitatea Bisericii.

- Cu privire la continuitate, cum citiți faptul că acest an, voit și deschis de Benedict al XVI-lea, este încheiat de succesorul său papa Francisc?

Citesc asta ca un mare moment de har. Benedict al XVI-lea intuise cât de mult era nevoie, în acest moment, să ducă Biserica pe un drum de entuziasm reînnoit în celebrarea și trăirea credinței. Papa Francisc, cu exemplul său și mărturia sa personală, ne indică drumul pe care trebuie mers: acela care conduce la cultura întâlnirii pentru a ieși din noi înșine și a merge spre ceilalți. Credința ne face responsabili de ceilalți. Acest Pontif ne spune că credința este lumină pentru viața persoanelor. Și ne învață că conștiința lui Dumnezeu drept centru în viața noastră și redescoperirea Evangheliei drept călăuză pentru existența noastră sunt referințele cele mai puternice care trebuie să orienteze drumul noii evanghelizări.

(După L'Osservatore Romano, 24 noiembrie 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
 


lecturi: 10.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat