Dragă Odifreddi, vă povestesc cine era Isus

Răspunsul lui Ratzinger dat matematicianului

Mult stimate domnule profesor Odifreddi, (...) aş vrea să Vă mulţumesc pentru că aţi încercat până în detalii să vă confruntaţi cu cartea mea şi astfel cu credinţa mea: tocmai asta este în mare parte ceea ce am intenţionat în discursul meu adresat Curiei Romane cu ocazia Crăciunului 2009. Trebuie să mulţumesc şi pentru modul leal în care aţi tratat textul meu, căutând cu sinceritate să-i daţi dreptate.

Judecata mea cu privire la cartea Dumneavoastră în ansamblul ei este, însă, în ea însăşi mai degrabă contrastantă. Am citit câteva părţi cu plăcere şi folos. În schimb, în alte părţi m-am uimit de o anumită agresivitate şi de nesăbuinţa argumentării (...). De mai multe ori, Dumneavoastră îmi spuneţi că teologia ar fi literatură ştiinţifico-fantastică. În această privinţă, sunt uimit că Dumneavoastră, totuşi, consideraţi cartea mea vrednică de o discuţie aşa de detaliată. Permiteţi-mi să propun în privinţa acestei probleme patru puncte:

1. Este corect a afirma că "ştiinţă" în sensul cel mai strict al cuvântului este numai matematica, în timp ce am învăţat de la Dumneavoastră că şi aici ar trebui făcută distincţie încă între aritmetică şi geometrie. În toate materiile specifice, caracterul ştiinţifica are de fiecare dată propria formă, în funcţie de particularitatea obiectului său. Esenţial este ca să aplice o metodă verificabilă, să excludă arbitrul şi să garanteze raţionalitatea în respectivele modalităţi diferite.

2. Dumneavoastră ar trebui măcar să recunoaşteţi că, în domeniul istoric şi în cel al gândirii filozofice, teologia a produs rezultate durabile.

3. O funcţie importantă a teologiei este aceea de a menţine religia legată de raţiune şi raţiunea de religie. Ambele funcţii sunt de importanţă esenţială pentru omenire. În dialogul meu cu Habermas am arătat că există patologii ale religiei şi - nu mai puţin periculoase - patologii ale raţiunii. Ambele au nevoie una de cealaltă şi a le ţine încontinuu în legătură este o misiune importantă a teologiei.

4. De altfel, literatura ştiinţifico-fantastică există în domeniul multor ştiinţe. Ceea ce Dumneavoastră expuneţi despre teoriile privitoare la începutul şi sfârşitul lumii în Heisenberg, Schrödinger etc., aş desemna-o ca literatură ştiinţifico-fantastică în sens bun: sunt viziuni şi anticipări, pentru a ajunge la o adevărată cunoaştere, dar sunt, întocmai, numai imaginaţii cu care încercăm să ne apropiem de realitate. Există, de altfel, literatură ştiinţifico-fantastică în stil mare chiar în cadrul teoriei evoluţiei. Gena egoistă a lui Richard Dawkins este un exemplu clasic de literatură ştiinţifico-fantastică. Marele Jacques Monod a scris fraze pe care el însuşi le va insera în opera sa cu siguranţă numai ca literatură ştiinţifico-fantastică. Citez: "Apariţia vertebratelor tetrapode... îşi trage propria origine din faptul că un peşte primitiv «a ales» să meargă să exploreze pământul, pe care însă era incapabil să se mişte decât sărind în mod neîndemânatic şi creând astfel, drept consecinţă a unei modificări de comportament, presiunea selectivă graţie căreia se vor fi dezvoltat membrele robuste ale tetrapozilor. Printre descendenţii acestui explorator îndrăzneţ, ai acestui Magelan al evoluţiei, unii pot să alerge cu o viteză de peste 70 de kilometri pe oră..." (citat după ediţia italiană Il caso e la necessitŕ, Milano 2001, pag. 117 şu).

În toate tematicile discutate până acum este vorba despre un dialog serios, pentru care eu - aşa cum am spus deja în mod repetat - sunt recunoscător. Lucrurile sunt altfel în capitolul despre preot şi despre morala catolică, şi chiar mai diferit în capitolele despre Isus. Referitor la ceea ce Dumneavoastră spuneţi despre abuzul moral al minorilor din partea preoţilor, pot - aşa cu Dumneavoastră ştiţi - să iau act cu profundă consternare. N-am încercat niciodată să maschez aceste lucruri. Faptul că puterea răului pătrunde până la acel punct în lumea interioară a credinţei este pentru noi o suferinţă pe care, pe de o parte, trebuie s-o suportăm, în timp ce, pe de altă parte, trebuie în acelaşi timp să facem tot posibilul pentru ca astfel de cazuri să nu se repete. Nici nu este motiv de mângâiere faptul de a şti că, după cercetările sociologilor, procentul de preoţi vinovaţi de aceste crime nu este mai ridicat decât cel prezent în alte categorii profesionale asimilabile. În orice caz, n-ar trebui să se prezinte în mod ostentativ această deviere care şi cum ar fi vorba despre o murdărie specifică a catolicismului.

Dacă nu este permis să se tacă despre răul din Biserică, nu trebuie să se tacă însă nici despre marea urmă luminoasă de bunătate şi de curăţie pe care credinţa creştină a trasat-o de-a lungul secolelor. Trebuie amintite figurile mari şi curate pe care le-a produs credinţa - de la Benedict de Norcia şi sora sa Scolastica, la Francisc şi Clara din Assisi, la Tereza de Avila şi Ioan al Crucii, la marile şi nobilele figuri din Torino din secolul al XIX-lea. este adevărat şi astăzi că credinţa determină multe persoane la iubirea dezinteresată, la slujirea pentru alţii, la sinceritate şi la dreptate. (...)

Ceea ce Dumneavoastră spuneţi despre figura lui Isus nu este demn de rangul Dumneavoastră ştiinţific. Dacă Dumneavoastră puneţi problema ca şi cum despre Isus, în fond, nu s-ar şti nimic şi despre El, ca figură istorică, nimic n-ar fi constatabil, atunci pot doar să Vă invit în mod hotărât să deveniţi un pic mai competent dintr-un punct de vedere istoric. Vă recomand pentru aceasta mai ales cele patru volume pe care Martin Hengel (exeget de la Facultatea teologică protestantă din Tübinger) le-a publicat împreună cu Maria Schwemer: este un exemplu excelent de precizie istorică şi de informare istorică foarte amplă. În faţa acestui lucru, ceea ce Dumneavoastră spuneţi despre Isus este o vorbire nesăbuită pe care n-ar trebui s-o repetaţi. Faptul că în exegeză au fost scrise şi multe lucruri de seriozitate scăzută este, din păcate, un fapt incontestabil. Seminarul american despre Isus pe care Dumneavoastră îl citaţi la paginile 105 şi următoarele confirmă numai încă o dată ceea ce Albert Schweitzer notase cu privire la Leben-Jesu-Forschung (Cercetare despre viaţa lui Isus), adică aşa-numitul "Isus istoric" este cel mult oglinda ideilor autorilor. Însă aceste forme nereuşite de muncă istorică nu compromit deloc importanţa cercetării istorice serioase, care a dus la cunoştinţe adevărate şi sigure cu privire la vestirea şi figura lui Isus.

(...) În afară de asta, trebuie să resping cu putere afirmaţia Dumneavoastră (pag. 126) conform căreia aş fi prezentat exegeza istorico-critică drept un instrument al anticristului. Tratând relatarea ispitirilor lui Isus, am preluat doar teza lui Soloviev, conform căreia exegeza istorico-critică poate să fie folosită şi de antihrist - ceea ce este un fapt incontestabil. Însă, în acelaşi timp, mereu - şi îndeosebi în premisa la primul volum al cărţii mele despre Isus din Nazaret - am clarificat în mod evident că exegeza istorico-critică este necesară pentru o credinţă care nu propune mituri cu imagini istorice, ci reclamă o adevărată istoricitate şi de aceea trebuie să prezinte realitatea istorică a afirmaţiilor sale şi în mod ştiinţific. Pentru aceasta nici nu este corect ca Dumneavoastră să spuneţi că eu m-aş fi interesat numai de metaistorie: dimpotrivă, toate eforturile mele au obiectivul de a arăta că Isus descris în evanghelii este şi realul Isus istoric; că e vorba de istorie realmente întâmplată. (...)

Cu capitolul 19 din cartea Dumneavoastră ne întoarcem la aspectele pozitive la dialogului Dumneavoastră cu gândirea mea. (...) Chiar dacă interpretarea Dumneavoastră la In 1,1 este foarte departe de ceea ce evanghelistul intenţiona să spună, există totuşi o convergenţă care este importantă. Însă dacă Dumneavoastră vreţi să-l înlocuiţi pe Dumnezeu cu "Natura", rămâne întrebarea, cine sa ce anume este această natură. În niciun loc Dumneavoastră n-o definiţi şi apare deci ca o divinitate iraţională care nu explică nimic. Însă mai ales aş vrea să mai notez că în religia Dumneavoastră a matematicii trei teme fundamentale ale existenţei umane rămân neluate în considerare: libertatea, iubirea şi răul. Sunt uimit că Dumneavoastră cu o aluzie doar lichidaţi libertatea care totuşi a fost şi este valoarea de bază a epocii moderne. Iubirea, în cartea Dumneavoastră, nu apare şi nici despre rău nu există nicio informaţie. Orice ar spune sau n-ar spune neurobiologia despre libertate, în drama reală a istoriei noastre ea este prezentă ca realitate determinantă şi trebuie să fie luată în considerare. Însă religia Dumneavoastră matematică nu cunoaşte nicio informaţie despre rău. O religie care neglijează aceste întrebări fundamentale rămâne goală.

Mult stimate domnule Profesor, critica mea la cartea Dumneavoastră în parte este dură. Însă din dialog face parte francheţea; numai aşa poate creşte cunoaşterea. Dumneavoastră aţi fost foarte franc şi astfel veţi accepta ca şi eu să fiu aşa. Însă, în orice caz, evaluez foarte pozitiv faptul că Dumneavoastră, prin confruntarea Dumneavoastră cu lucrarea mea Introducere la creştinism, aţi încercat un dialog aşa de deschis cu credinţa Bisericii catolice şi că, în pofida tuturor contrastelor, nu lipsesc complet convergenţele.

Cu saluturi cordiale şi toate urările bune pentru munca Dumneavoastră.

Joseph Ratzinger

(Articol luat din www.repubblica.it)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 32.