Pelerinajul - un mijloc de edificare spirituală în Anul Credinţei

A vorbi despre pelerinaj în zilele noastre poate părea, în viziunea unora, o inepţie, iar în concepţia altora, un subiect demodat sau lipsit de semnificaţie. Însă, pentru cel ce este cu adevărat interesat de descoperirea şi promovarea valorilor creştine, pelerinajul devine unul dintre mijloacele prin intermediul cărora, asemenea valori pot declanşa şi stimula procesul maturizării sale spirituale.

În ciuda multiplelor curente care au configurat treptat profilul modernităţii, societatea actuală însumează încă un număr considerabil de persoane dornice de a descoperi şi reconstitui - prin credinţă -, frumuseţea şi puritatea lumii create. Aşa se justifică faptul că, un număr de 43 de membri (de confesiuni şi provenienţe diferite, cu vârste şi preocupări variate), sub atenta coordonare a părintelui Iosif Dorcu, în asociere cu preoţii Cristian Bîrnat şi Iosif Martin, au încheiat recent un capitol important din istoria pelerinilor români. Pe parcursul a 12 zile (în perioada 2-14 septembrie 2013), fiecare dintre colegii pelerini a încercat să se împărtăşească, într-o formă sau alta, din izvoarele spirituale ce au potolit setea de adevăr şi dreptate a "sărăcuţului din Assisi", a sfântului Anton de Padova, a sfintei Rita de Cascia, a sfântului Pius de Pietrelcina, a sfântului Benedict de Norcia şi a nenumăraţilor martiri care au apărat cu preţul vieţii darul credinţei adevărate, fără a uita vizita la multe sanctuare ale Maicii Domnului.

Debarasându-ne deci de "hainele vechi încărcate cu zalele păcatelor" - după cum mărturisea unul dintre pelerini -, am reuşit să îmbrăcăm o haină nouă, brodată cu firele preţioase ale rugăciunii, adoraţiei, sacrificiului, toleranţei, unităţii, încrederii şi seninătăţii. Uneori cu emoţie, sfială sau chiar cu sentimentul nevredniciei, alteori toropiţi de căldura soarelui sau epuizaţi de ritmul alert cu care parcurgeam distanţele mari dintre obiective, am păşit pe pragurile unora dintre cele mai reprezentative centre ale spiritualităţii mariane din Italia, şi anume: santuarul "Monte Grisa" din Trieste, sanctuarul "Sfântul Anton" şi biserica "Santa Giustina" din Padova, sanctuarul "Sfânta Casă din Nazaret" din Loreto, sanctuarul euharistic din Lanciano, cele două biserici de la San Giovanni Rotondo, sanctuarul "Maica Domnului" din Foggia, mănăstirea benedictină de pe Montevergine, abaţia Montecassino, bazilicile "Sfântul Petru", "Santa Maria Maggiore", "Sfântul Ioan din Lateran", "Chiesa del martirio di San Paolo" din Roma, abaţia călugărilor trapişti, "Santuario Madonna di Tivoli", sanctuarul "Sfânta Rita" din Cascia, sanctuarul "Iubirea Milostivă" din Colevalenza, biserica "Porţiuncula", biserica "Sfântul Francisc" şi sanctuarul "Sfânta Clara" din Assisi, "Madonna di San Luca" din Bologna şi sanctuarul "Madona dei Miracoli" din Motta di Livenza.

În calitate de membră a grupului şi deţinătoare a unor mărturisiri exprimate în scris de către colegii pelerini, consider că obiectivele stabilite la începutul acestui "periplu spiritual" au fost întru totul satisfăcute, farmecul şi reuşita acestei experienţe trăite în comun datorându-se atât profesionalismului părintelui coordonator în a organiza şi supraveghea desfăşurarea fiecărui moment al pelerinajului, cât şi colaborării care a existat în permanenţă între membrii grupului. Angajarea personală în acest proiect religios a constituit garanţia unei îmbogăţiri reciproce în credinţă, speranţă şi iubire. Spiritul de sacrificiu care a animat viaţa "Sfântului Minunilor" (care nu a obosit să ceară în rugăciunile sale harul de a muri "într-un mic cuib al sărăciei") şi a fratelui său spiritual - sfântul Francisc din Assisi, frumuseţea ce iradiază şi astăzi de pe faţa umilă a sfântului Padre Pio (pe care fericitul papă Ioan Paul al II-lea avea să-l definească drept "om al rugăciunii şi al suferinţei"), miracolul euharistic petrecut în sanctuarul din Lanciano, emoţiile ce te cuprind atunci când urci treptele Scării Sfinte din Lateran sau când cobori în zonele adânci ale catacombelor, ne-au ajutat să înţelegem crezul pe care Maica Tereza îl exprima fidel prin stilul său de viaţă: "Conserva la gioia di Dio Dell'amore sul tuo cuore e dividi questa gioia con tutti colori che incontri" (Păstrează bucuria Dumnezeului iubirii şi împarte această bucurie cu toţi cei pe care îi întâlneşti).

Spontaneitatea şi profunzimea de conţinut a primelor forme de manifestare liturgică şi-au aflat corespondent în modelul de rugăciune imaginat de părintele Iosif Dorcu în drumul nostru pe Calea Crucii, reprezentată în vecinătatea sanctuarului din San Giovanni Rotondo. Aceeaşi intensitate a credinţei am surprins-o şi în Piaţa "Sfântul Petru" din Roma unde mii de pelerini ne-am reunit pentru rugăciune în seara zilei de 7 septembrie, respectiv pentru a primi binecuvântarea specială a papei Francisc, în data de 8 septembrie. Curând după aceasta am avut prilejul de a împărtăşi emoţiile şi trăirile noastre spirituale cu membrii comunităţii catolicilor români care activează la biserica "San Vitale" din Roma, unde am celebrat şi sfânta Liturghie şi ne-am bucurat de ospitalitatea părintelui Isidor Iacovici.

Alternanţa armonioasă a momentelor de rugăciune comună, cu cele de reflecţie personală, de odihnă, de destindere sau de informare, a asigurat echilibrul tridimensional - minte - trup - suflet. Este motivată astfel includerea în programul nostru a unor obiective de importanţă cultural-istorică, precum Colloseum, Panteonul, Columna lui Traian sau ruinele de la Pompei, precum şi croaziera pe Dunăre realizată în seara zilei de 13 septembrie, la Budapesta.

Reîntorşi în ţară, ne întrebăm - poate - care este misiunea noastră de acum înainte? Dacă ne-am lăsat transformaţi de forţa rugăciunii, ce anume ar putea întreţine aprinsă în noi flacăra credinţei pe care am alimentat-o în decursul zilelor de pelerinaj? Poate amintirea prietenilor de care ne-am ataşat în această perioadă, puţinele suveniruri achiziţionate sau cele câteva gânduri, impresii sau împărtăşiri aşternute de colegii pelerini în agenda personală...

Indiferent de răspunsul pentru care vom opta, important este plasăm la fundamentul tuturor proiectelor şi acţiunile noastre viitoare virtuţile pe care Maica Speranţa de la Collevalenza le invoca cu ardoare în rugăciunea sa: "Signore, Ti ringrazio, perche mi hai dato un cuore per amare e un corpo per soffrire! (Doamne, îţi mulţumesc că mi-ai dat o inimă pentru a iubi şi un trup pentru a suferi!)"

Petronela Andrieş

lecturi: 42.