Luncani: Exerciţii spirituale pentru familii

La Mănăstirea Carmelită din Luncani (BC), în zilele de 16, 17 şi 18 august 2013, s-au desfăşurat zile de reculegere pentru familii, cu tema: "Mergi şi vorbeşte cu Tatăl tău", fiind conduse de părintele Cornel Cadar. Acestea s-au desfăşurat în contextul Anului Credinţei şi Familiei, ţinând cont că la Iaşi peste câteva zile (27-30 august) aveau să se întâlnească mai multe familii în cadrul Întâlnirii Familiilor la nivel diecezan.

Iată-ne pentru două zile 54 de persoane, adulţi şi copii, adunaţi din Bacău, Iaşi şi Suceava în locul binecuvântat numit Mănăstirea Luncani. Ne-am întâlnit pentru a participa la exerciţii spirituale pentru familii. De la cel mai mic la cel mai mare, alături de copiii noştri, 15 familii ne-am manifestat dorinţa de a-l căuta şi de a-l regăsi pe Dumnezeu într-un spaţiu atât de propice odihnei şi creşterii sufletului. Căci exerciţiile spirituale se fac pentru suflete de la suflete printr-un ritm specific: rugăciunile de dimineaţă şi de seară, Rozariu, spovada, sfânta Liturghie, Calea crucii şi mai ales meditaţia.

Tema pentru meditaţii a prezentat-o părintele Cornel din prima seară, în timpul sfintei Liturghii, după care au urmat Vesperele rugate şi cântate împreună. Tema ne invita la a înţelege că aici, la Luncani, era cadrul potrivit de a vorbi cu Tatăl nostru despre noi şi despre familia noastră.

Surpriza a venit mai târziu când părintele ne-a arătat trandafirul din Ierihon sau trandafirul Maicii Domnului, acea floare închisă, uscată, care rămâne în această stare fără apă. Era o floare ca un con de brad uscat, doua palme închise, poate la fel cum e uneori viaţa din mine şi din familia mea. A trebuit să ne răspundem în aceste zile la întrebările: Ce usucă viaţa unei familii? Ce reprezintă apa care dă viaţa unei familii? Floarea a fost aşezată în apă şi apoi am văzut-o deschizându-se şi înverzind.

În aceeaşi seară am aflat despre pericolul pierderii sufletului, despre primejdia pierderii timpului, despre pericolul pierderii ocaziei, dar şi despre riscul pierderii priorităţilor.

A doua zi fiecare acţiune a noastră a însemnat un exerciţiu spiritual: Laudele de dimineaţă, cântările, gândurile despre diferenţele dintre bărbat şi femeie (diferenţe care ar trebui să fie completări pentru viaţa de familie, pentru a-l înţelege pe celălalt), Spovada, Rozariul şi sfânta Liturghie ne-au făcut să ne simţim mai aproape de drumul spre Tatăl, în dialogul nostru cu el.

Filmul "Băiatul în pijamale vărgate" proiectat după-amiaza ne-a pus pe toţi pe gânduri, iar Calea crucii pe muntele din spatele mănăstirii a decurs în linişte şi rugăciune comună.

A urmat o plimbare în pădure, iar seara, după rugăciune şi masă, s-a încheiat într-o notă veselă şi de joacă specifică familiilor.

Duminică parcă toţi eram mai voioşi şi pregătiţi pentru sfânta Liturghie, cu inima deschisă pentru a sărbători aşa cum se cuvine ziua Domnului.

"Planta învierii" s-a deschis şi a avut şi mai avea nevoie de lumină şi de apă. Sfânta Liturghie ne-a apropiat şi mai mult, chiar dacă multe dintre familii nu ne cunoşteam.

Iată gândurile câtorva dintre participanţi:

• Precum trandafirul Maicii Domnului se deschide şi dă rod de verdeaţă atunci când îngrijitorul îl hrăneşte cu puţină apă, aşa şi căsnicia se deschide şi dă rod atunci când cei doi soţi o hrănesc cu iubire în Dumnezeu. Afecţiunea, dăruirea, respectul, înţelegerea, comunicarea, dar şi dorul de har împlinit prin Spovadă şi Euharistie, prin respingerea păcatului şi fuga de ispite, prin mortificaţie, prin rugăciune, prin cunoaştere şi adoraţie de Dumnezeu, toate se contopesc în iubirea în Dumnezeu. Iar aceasta transformă zilnic trandafirul căsniciei în sacrament (Gabriela Grosu)

• Însăşi tema zilelor de reculegere de la Luncani: "Mergi şi vorbeşte cu Tatăl tău", ne-a ajutat să conştientizăm că cea care alimentează fericirea şi armonia familiei noastre este comunicarea dintre noi, care trebuie să existe şi atunci când ne este bine şi atunci când ne este rău. De asemenea, nu trebuie uitată şi importanţa exprimării aprecierilor faţă de partener şi faţă de copii, gesturi care conduc la armonia în familie. Deşi (mai în glumă, mai în serios) s-a insistat pe diferenţele dintre bărbat şi femeie - bărbatul care caută soluţii la orice "problemă/situaţie" fie ea doar prezentată, iar femeia care doar comunică/prezintă o situaţie, fără a aştepta soluţii - am realizat în aceste zile că Dumnezeu ne-a creat diferiţi tocmai pentru a ne completa reciproc pentru armonia familiei şi binele copiilor (Iuliana Guguianu)

• "Dacă nu ne vom face timp de rugăciune, de meditaţie, de slujire, de apropiere de Dumnezeu, vom avea probleme într-o zi". Această frază mi-a rămas în minte din una dintre prezentările părintelui şi am meditat asupra ei un timp. Cred că ar trebui să schimbăm puţin această frază: "Dacă nu ne facem timp de rugăciune, de meditaţie, de slujire, de apropiere de Dumnezeu, avem o mare problemă în existenţa noastră: ne moare sufletul", devenim nişte pijamale goale care respira şi expiră pe acest pământ, fără a mai putea nici măcar visa la mântuire, căci, nu putem spune că suntem creştini dacă sufletul este mort în noi. Cu sufletul mort, mergem la biserică fără să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, recitam rugăciuni fără să simţim nimic, ne chinuim să trăim conform poruncilor, dar suntem o cochilie goală. Şi deoarece suntem căsătoriţi, iar mântuirea vine prin luptă împreună a celor doi, sufletele noastre ne cer apa vie, adică dragostea lui Dumnezeu manifestată prin noi, prin existenţa noastră din fiecare secundă. Iar apa vie, dragostea, iubirea lui/de Dumnezeu este generată de tot felul de lucruri mici şi mari, din clipele acordate celor dragi, din rugăciunea zilnică cu sufletul, din participarea la sfânta Liturghie, din învăţăturile extrase din exerciţiile spirituale (Radu Ignatescu-Manea)

• Am trăit o experienţă frumoasă, uniţi în rugăciune, cu familiile care au participat la zilele de reculegere de la Luncani. Ar fi minunat dacă şi alte familii ar putea să participe la astfel de întâlniri, pentru că îmbogăţirea spirituală este evidentă şi pentru că exemplul (de bună practică religioasă, dar şi de educaţie, în general) pe care îl dăm copiilor noştri este extrem de important" (Irina Farcaş)

Ospitalitatea şi truda fraţilor şi preoţilor ne-au copleşit şi adresăm mulţumirile şi rugăciunile noastre către ei, gazdele noastre de la Luncani.

Închei cu rugăciunea care a fost atât de dragă noua, familiilor, în aceste zile, rugăciune pe care o găsim pe ultima pagină a broşurii făcută special pentru noi, dar şi pe prima pagină a sufletului nostru. Dragi familii creştine, chiar dacă nu aţi reuşit să veniţi până la Mănăstire la Luncani, puteţi înţelege cât de folositoare pot fi exerciţiile spirituale, citind cu inima şi cu mintea această rugăciune:

"Dumnezeu ne-a făcut o familie.
Avem nevoie unul de celălalt,
Ne iubim unul pe celălalt,
Ne iertăm unul pe celălalt,
Trudim împreună,
Ne destindem împreună,
Ne rugăm împreună.
Împreună citim cuvântul lui Dumnezeu,
Împreună creştem în Cristos,
Împreună îi iubim pe oameni,
Împreună îl slujim pe Dumnezeu,
Împreună sperăm cerul.
Acestea sunt nădejdile şi năzuinţele noastre.
Ajută-ne, te rugăm, Doamne, să le dobândim
Prin Cristos, Domnul nostru. Amin".

Claudiu Bîrliba

* * *

Gânduri în urma zilelor de reculegere cu familiile de la Luncani

Nu este sfârşit de an ca să facem bilanţuri, dar este bine ca din când în când să te opreşti în loc, să aduni şi să tragi linie. Acest lucru se întâmplă de multe ori în afaceri. Se spune că se face inventarul. Chiar şi în căsătorie, obişnuim să facem bilanţuri: fie la un an, la sfârşit de an sau la împlinirea unui anumit număr de ani de la nuntă (5, 10, 15, 20 etc.). Adunăm bunurile agonisite (case, maşini, terenuri), afacerile profitabile sau nerentabile, copiii rezultaţi, succesele lor, concediile petrecute prin ţară sau străinătate. La sfârşitul bilanţului tragem linie şi verificăm dacă suntem pe plus sau pe minus. De multe ori, chiar dacă nu suntem "în insolvenţă" cu căsătoria noastră, constatăm că nu suntem mulţumiţi, că viaţa noastră este cuprinsă de amărăciune, că tot ceea ce am agonisit material nu ne face fericiţi şi ne întrebăm sau nu ce se întâmplă cu viaţa noastră. Ne spunem că rutina căsătoriei s-a instalat şi în viaţa noastră, ne consolăm cu ideea că aşa se întâmplă în vieţile tuturor şi mergem mai departe. Adunăm zi de zi frustrări, nemulţumiri pe care le trăim singuri, fără a le comunica şi celor de lângă noi, pentru că aşa se întâmplă în aproape toate familiile pe care le cunoaştem şi ne spunem că aşa este viaţa. Opinii pentru care altădată luptam le-am închis într-un sertăraş, iar acum ne sunt străine. Nu ne mai interesează. Ne sunt indiferente.

Facem de cele mai multe ori un bilanţ al împlinirilor sau neîmplinirilor noastre materiale, dar oare ne-am gândit vreodată să facem şi un bilanţ al vieţii spirituale din timpul căsătoriei? De câte ori ne rugam înainte şi de câte ori ne rugăm acum? De câte ori ne spovedeam înainte şi de câte ori ne spovedim acum? Care ar fi bilanţul dacă am aduna orele de rugăciune comune din familie sau sfintele Liturghii ascultate şi dedicate familiei noastre? Oare câte cuvinte de laudă i-am adresat soţului sau soţiei atunci când acesta a făcut un lucru obişnuit sau special pentru binele familiei noastre şi noi am luat-o ca pe o stare normală? De câte ori ne-am oprit din vârtejul acestei lumi pentru a-i spune soţiei, soţului sau copiilor că-i iubim şi-i mulţumim lui Dumnezeu pentru ocazia întâlnirii cu el sau ei? De câte ori am pierdut timpul în faţa televizorului sau a calculatorului şi am lăsat timpul să treacă pe lângă noi fără a privi la cei din jurul nostru? De câte ori am pierdut ocazia de a-i cere soţului, soţiei sau copiilor iertare pentru greşelile noastre şi am risipit ocazia împăcării? De câte ori la sfârşitul unei zile de lucru m-am gândit dacă am construit ceva în familia mea sau am lăsat ziua să treacă pe lângă mine pentru că sunt prea obosit sau obosită pentru a face ceva pentru ei? Oare de câte ori am pierdut ocazia de a ne încuraja copiii sau soţii într-un moment greu din viaţa lor şi nu am fost alături de ei printr-un cuvânt de îmbărbătare sau doar prin simpla noastră prezenţă, dar cu gândul la ei?

Da, ne facem bilanţul bunurilor agonisite, a ceea ce se vede, dar acest lucru este suficient pentru familia noastră? Adunăm plusurile, dar minusurile cine le adună? Cine ia în calcul şi adaugă la bilanţ şi ceea ce n-am făcut pentru viaţa noastră de familie şi cât de mult a contat lipsa unor gesturi de iubire, a unor cuvinte blânde spuse la momentul potrivit, a suportului moral în momentele grele ale vieţii noastre? Toţi ne dorim să avem o căsnicie fericită, iar necazurile să lipsească, iar dacă sunt să le depăşim uşor. Dacă ne dorim cu toţii acest lucru, atunci, chiar dacă nu am văzut la părinţii noştri sau ne este greu să o facem ori nu credem că sunt necesare cuvintele frumoase, dacă pentru cel de lângă mine şi pentru familia mea contează şi acest lucru îmi asigură fericirea de ce să n-o fac? Şi cine ştie? În timp, s-ar putea ca la un bilanţ spiritual al familiei mele să-mi dau seama că aceste cuvinte de apreciere şi de iubire au schimbat viaţa familiei.

Da, e normal să ne facem un bilanţ al realizărilor materiale din viaţa noastră, dar bilanţul spiritual ne ajută să ne dăm seama dacă familia noastră este uscată, închisă sau moartă. Doar după un asemenea bilanţ îţi dai seama unde te situezi ca familie creştină. Ea poate creşte în iubire doar dacă se raportează la Dumnezeu, iar toate celelalte vor veni pe deasupra.

Mihaela Ciobanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16-18 august: Luncani: Exerciţii spirituale pentru familii

lecturi: 26.