Dublă bucurie în Parohia Cotnari
În perioada 2-5 iunie 2013, credincioșii catolici din Cotnari au avut bucuria de a o primi în mijlocul lor pe sfânta Fecioară Maria prin intermediul veneratei icoane de la Cacica. Cu această ocazie au avut loc și misiuni populare cu tema "Credința în familie" ținute de părintele Alois Moraru.
Biserica a devenit un sanctuar plin de lumină și credință odată cu sosirea icoanei miraculoase! Aceste zile de sărbătoare, îmbrăcate parcă într-un veșmânt alb, le-au adus cotnărenilor un strop de bucurie și speranță în suflete.
În mod evident misiunile au avut drept țintă descoperirea lui Dumnezeu: "Noi nu suntem numai carne, ci și spirit!" Ca să-ți descoperi mai mult latura creștină, ca să o explorezi, să o perfecționezi, ai nevoie de Dumnezeu, iar Sfânta Fecioară Maria este ca o punte, ca o scară, ca un drum pietruit și sigur până la Divinitate. Iar credincioșii s-au rugat mult în aceste zile sfintei Fecioare și prin ea au simțit că au primit multe haruri de la bunul Dumnezeu.
În aceste trei zile de misiuni populare, credincioșii au învățat ce înseamnă viață de familie, care sunt valorile familiei creștine, importanța iubirii în viața de familie, cum să se păstreze unitatea în familie, scopul transmiterii vieții, dar și piedicile care apar în familie, între relațiile dintre membrii ei.
Deși icoana a poposit numai trei zile, chipul Maicii Preasfinte s-a întipărit în sufletele și mințile enoriașilor catolici, făcând ca despărțirea de Preacurata să fie una presărată cu lacrimi.
În ultima zi de misiuni am avut bucuria sa-l avem în mijlocul nostru și pe Preasfințitul Petru Gherghel care ne-a încurajat să ducem credința strămoșilor noștri mai departe și să nu ne fie frică să mărturisim crezul nostru tuturor.
Mulțumim preasfințitului, părintelui predicator, părintelui paroh, preoților care au participat la Liturghii, tuturor credincioșilor care și-au adus contribuția la buna desfășurare a programului liturgic, dar mai ales mulțumim Bunului Dumnezeu pentru harurile ce le-am primit prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria de la Cacica.
Sărut mâna, draga mea Măicuță Marie!
Diana Andreea Ungureanu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
2-5 iunie: Dublă bucurie în Parohia Cotnari
lecturi: 10.