Reflecţie la Coborârea Duhului Sfânt - 2013

Duhul Sfânt desăvârşeşte şi restaurează toate în Cristos.

Avem astăzi sărbătoarea Rusaliilor. Astăzi, Isus înălţat la cer ni-l trimite de la Tatăl, aşa cum a promis (cf. In 14,16), pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, rod al patimilor, morţii, învierii şi înălţării sale, ca să desăvârşească lucrarea mântuirii noastre şi ca să restaureze toate în el.

Dacă duhul cel rău, diavolul, prin păcat i-a îndepărtat pe oameni de Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat la izgonirea din rai (cf. Gen 3,22-24), i-a îndepărtat şi unii de alţii, aşa cum s-a întâmplat la Turnul Babel (cf. Gen 11,1-9). De Rusalii, Duhul Sfânt, trimis de Isus de la Tatăl, i-a apropiat pe oameni de Dumnezeu şi a reunit oameni şi popoare, în unica Biserică a lui Dumnezeu (cf. Fap 2,1-11; Ioel 2,28-29). De la Rusalii încoace, Duhul Sfânt porneşte din inima omului (cf. Rom 8,27) şi ţâşneşte împreună cu el până în viaţa veşnică (cf. In 7,38).

Pentru a înţelege mai bine sărbătoarea Rusaliilor, am să vă redau istorioara "celor două oglinzi", scrisă de Bruno Ferrero, un preot salezian şi scriitor italian contemporan. Iată ce spune el:

Într-o zi satana a descoperit un mod de a se distra. A inventat o oglindă diabolică care avea o proprietate magică: făcea să se vadă meschin şi şifonat tot ceea ce era frumos şi bun, iar pe de altă parte făcea să se vadă frumos şi bun tot ceea ce era urât şi rău. Satana cutreiera peste tot cu diabolica sa oglindă. Într-o zi oglinda i-a alunecat din mâini şi s-a spart în mii de bucăţi. Un uragan puternic a izbucnit la Turnul din Babel şi a făcut ca fragmentele oglinzii să zboare în toată lumea. Unele fragmente erau mai mici decât firele de nisip şi au intrat în ochii multor persoane. Alte ţăndări au devenit lentile pentru ochelari. Unele bucăţi mai mari au fost incluse în ferestre. Şi astfel oamenii au început să vadă totul pe dos: observau mai mult doar ceea ce era rău şi vedeau răutate peste tot.

Când Dumnezeu a observat ceea ce se întâmplase, s-a întristat şi s-a decis să-i ajute pe sărmanii oameni. De aceea, zis: "Îl voi trimite în lume pe Fiul meu. El este imaginea mea, oglinda mea; el va oglindi bunătatea mea, dreptatea mea, iubirea mea; îl va reflecta pe om aşa cum l-am gândit şi voit eu". Isus a venit ca o oglindă pentru oameni. Mulţi oameni iubeau oglinda lui Dumnezeu şi l-au urmat pe Isus. Însă alţii fierbeau de mânie şi au hotărât să spargă oglinda lui Dumnezeu. De aceea, într-o zi de vineri, l-au ucis pe Isus. Dar Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt, l-a înviat din morţi. Şi foarte curând, Dumnezeu, tot prin puterea Duhului Sfânt, a stârnit un uragan puternic, uraganul Rusaliilor, uragan care durează încă, uragan care a ridicat milioane de fragmente ale oglinzii lui Dumnezeu, Isus, şi le-a purtat în toată lumea. Cine primeşte chiar şi cea mai mică scânteie din această oglindă în ochii săi, începe să vadă lumea, lucrurile şi persoanele aşa cum le vede Dumnezeu. În ochii săi se reflectă toate cele frumoase şi bune: iubirea şi dreptatea, bucuria şi speranţa, credinţa şi curajul; iar răutăţile şi nedreptăţile apar uşor de îndreptat.

Trebuie să ştim că Duhul Sfânt este, a fost, este şi va fi parte activă la lucrările fericirii oamenilor. A participat şi participă încă la actul creaţiei, la naşterea lui Isus, la naşterea Bisericii, la naşterea din nou a credincioşilor, la desăvârşirea caracterului creştin, şi mângâierea, fericirea şi învierea din morţi a celor drepţi.

Duhul Sfânt este o Persoană divină care îl înlocuieşte pe Isus în mijlocul nostru după înălţarea lui la cer. Sfânta Carte ne spune că este o Persoană care vorbeşte, aude, cunoaşte, iubeşte, lucrează în Biserică, împarte daruri, mângâie, mijloceşte, învaţă, aduce aminte, convinge; este o Persoană care poate fi întristată, minţită, hulită, batjocorită, dar care nu poate fi biruită.

În ziua Înălţării la cer a lui Isus Cristos, Scriptura ne-a spus că: "Isus, a dus în robie robia noastră şi că a împărţit daruri oamenilor" (Ef 4,8). Darurile pe care Isus ni le-a revărsat de la Tatăl ceresc sunt darurile Duhului Sfânt. Iar aceste daruri ale Duhului Sfânt au fost sintetizate chiar de către Biblie în şapte: 1. darul înţelepciunii care ne face să nu pierdem din vedere scopul nostru unic, mântuirea; 2. darul înţelegerii care ne face să căutăm pentru noi şi pentru alţii mântuirea; 3. darul sfatului care ne face să fugim de căile rătăcirii; 4. darul tăriei care ne face să ne mărturisim credinţa, căci fără mărturisirea credinţei nu este mântuire; 5. darul ştiinţei care ne face să ne orânduim viaţa după Legea lui Dumnezeu; 6. darul pietăţii care ne face să ne putem oferi cu dragoste în slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, dar şi să ne lăsăm în mâinile sale; 7 darul fricii de Dumnezeu care ne face să iubim pe Dumnezeu mai presus de orice şi să fugim de tot ceea ce l-ar putea întrista.

Apoi pentru ca noi să-i înţelegem mai bine misiunea sa în favoarea noastră, Duhul Sfânt ni s-a prezentat în Biblie sub diferite imagini: prieten care nu ne părăseşte niciodată în nevoi; apărător care ne ia mereu partea; porumbel care ne adună ca o mamă sub aripi, şi ne curăţă de orice murdărie; vânt care ne apară de pleava lumii; foc care ne fereşte de orice rugină a păcatului; cutremur care scutură de pe noi orice povoară; apă care ne dă viaţă şi creştere în credinţă; untdelemn care ne întăreşte şi consacră; pecete care ne însemnează pentru paradis; arvună care ne garantează fericirea veşnică; putere care ne învie din morţi.

Secvenţa sfintei Liturghii de astăzi întregeşte lista numelor şi a binefacerilor Duhului Sfânt, căci ea îl mai numeşte pe Duhul Sfânt: Părintele săracilor; împărţitorul de daruri; lumina inimilor noastre; cel mai bun mângâietor; oaspete care aduce bucurie în suflet, uşurare în inimi, odihnă în osteneli, răcoare în arşiţă. Apoi ne aminteşte că Duhul Sfânt: spală orice pată a sufletului; înlătură uscăciunea inimii; vindecă orice rană; înmoaie inimile împietrite; le încălzeşte inimile reci şi le întoarce pe cele rătăcite; celor care cred le se dă cele şapte daruri sfinte şi îi conduce la înviere.

Întoarcerea de la păcat, împreună cu misiunea creştină, în vederea dobândirii învierii şi vieţii fericite din împărăţia lui Dumnezeu, pentru noi şi pentru alţii, sunt cele mai frumoase lucrări ale Duhului Sfânt în inimile noastre.

Duhul Sfânt ne schimbă pe toţi cei care îl primim, prin credinţa în Isus, căci: roadele lui sunt: "dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, fidelitate, blândeţea, înfrânarea poftelor" (Gal 5,22-23). Apoi Duhul Sfânt ne ajută să mergem cu evanghelia mântuirii lui Isus spre alţii şi spre fericirea veşnică, pentru că roadele lui sunt diametral opuse roadelor duhului rău, care ne-ar ţin departe de alţii şi de viaţa veşnică: "preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea" (Gal 5,19-21).

Prima mare lucrare pe care Duhul Sfânt vrea s-o facă cu noi este schimbarea, convertirea, prin părăsirea păcatului şi ţinerea poruncilor: "Dar voi nu trăiţi după poftele trupului, ci după îndemnurile Duhului" (Rom 8,9; In 14,15). Duhul Sfânt care a schimbat pe apostoli şi pe primii creştini, ne schimbă şi pe noi cei de astăzi. Astfel, Duhul Sfânt schimbă oameni: din pământeşti în duhovniceşti, ca pe Matei, ca pe Zaheu, ca pe Augustin de Hipona, Francisc din Assisi; schimbă oameni din pătimaşi în virtuoşi, ca pe Maria Magdalena, ca pe Margareta de Cortona, ca pe Gabriel Possenti; schimbă oameni din slabi în oameni puternici în mărturisire, ca pe apostoli, ca pe Tarciziu, Blandina, Barullo, Agneza, Maria Goretti, Dominic Savio; schimbă oameni din potrivnici în oameni binevoitori, ca Paul din Tars, ca împăratul Constantin şi alţii.

Iar a doua lucrare mare pe care Duhul Sfânt vrea s-o facă cu noi şi prin noi este strângerea tuturor oamenilor şi neamurilor în jurul lui Cristos cel înviat din morţi (cf. Fap 2,1-11). Iar această strângere a tuturor oamenilor şi neamurilor în jurul lui Cristos cel înviat din morţi se face prin prorocie, prin mărturisire, prin vestirea evangheliei mântuirii fără teamă şi ruşine, aşa cum au făcut-o apostolii şi primii ucenici ai Domnului de Rusalii (cf. Fap 2,4-6); aşa cum au făcut-o martirii şi mărturisitorii Bisericii; aşa cum au făcut-o şi o fac creştinii buni din toate timpurile şi locurile.

Iar a treia mare lucrare a Duhului Sfânt în inimile noastre este învierea fericită, aşa cum ne spune lectura a doua de astăzi: "Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare prin Duhul său, care locuieşte în voi" (Rom 8,11).

Un râu îşi urma liniştit drumul spre mare; însă la un moment dat a întâlnit în cale un deşert cu peşteri ascunse, cu pietre şi cu mult nisip, şi a fost cuprins de frică. Şi-a zis: "Aici este sfârşitul meu. Nu voi mai ajunge la mare. Am eşuat cu totul, mi-am pierdut speranţa". Încet, apele au început să meargă amorţit şi râul a devenit o mlaştină: era pe moarte. Doar vântul i-a auzit gemetele şi a decis să-i salveze viaţa. "Lasă ca soarele să-ţi transforme apa în vapori, iar eu voi avea grijă de restul", i-a sugerat vântul. Râului i-a fost şi mai mare frică. "Am fost făcut să curg paşnic şi maiestuos între maluri, nu să zbor prin aer". Vântul i-a răspuns, "Nu-ţi fie frică. Când te vei urca spre cer, sub forma de vapori de apa, vei deveni un nor. Eu te voi purta dincolo de deşert şi apoi vei cădea pe pământ ca o ploaie, iar apoi vei deveni iarăşi un râu şi te vei vărsa în mare". Dar râul şi mai speriat a refuzat şi a sfârşit prin a fi înghiţit de deşert. Aşa ne vorbeşte zilnic şi nouă Duhul Sfânt.

În cele al sufletului trebuie să ne lăsăm purtaţi de vântul Duhului Sfânt, pe care Isus soarele dreptăţii, soarele care răsare din înălţime (cf. Lc 1,79), ni l-a trimis cu dragoste de la Tatăl. Trebuie să ne lăsăm conduşi de Duhul Sfânt, astfel ne pierdem râul care a refuzat ajutorul vântului.

Dacă în viaţă am refuzat călăuzirea Duhului Sfânt, atunci la judecată ne va sta alături acuzatorul, pârâşul, vrăjmaşul, şi nu vom învia spre fericirea veşnică. Dar dacă în viaţă ne-am lăsat călăuziţi şi ajutaţi de Duhul Sfânt, atunci la judecata finală, Duhul Sfânt ne va sta alături ca un apărător puternic, ca un Duh de înviere (cf. Rom 8,11) care ne va conduce la fericirea veşnică a cerului.

Trimite, Doamne, Duhul tău, ca să reînnoiască faţa pământului (cf. Ps 103,30)! Amin.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 16.