Pordenone: Hramul comunității române
Sărbătoarea a început la ora 10.30, cu sfânta Liturghie solemnă. Celebrantul principal a fost părintele Claudiu Ianuș, iar alături de el, la sfântul altar, au fost prezenți: pr. Paul Budău, pr. Valentin Aenoaie, pr. Mihai Roca și pr. Ciprian Ghiurcă.
Totul s-a desfășurat într-o frumoasă atmosferă de sărbătoare. Cântările, lecturile și omilia ținută de pr. Mihai Roca ne-au ajutat să ne îndreptăm atenția spre acela pe care l-am ales drept patron al comunității noastre, "Sfântul Iosif Muncitorul".
Pr. Mihai a știut să facă o paralelă foarte frumoasă între viața și misiunea sfântului Iosif și viața noastră. Ne-a invitat să învățăm de la el valoarea familiei, pe care el a ocrotit-o cu sfințenie, a tradițiilor pe care a știut să le păstreze, a credinței pe care a cultivat-o în familia sa și valoare muncii. Îi mulțumim și pe această cale pentru cuvintele frumoase.
După sfânta Liturghie, sărbătoarea hramului a continuat în oratoriu cu prânzul comunitar, cu muzică și dansuri populare, la care multe dintre persoanele prezente au luat parte.
Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru ocaziile frumoase pe care ni le oferă, pentru a crește ca și comunitate, iar sfântului Iosif îi cerem să mijlocească pentru familiile noastre și să ne ajute să facem din viața și munca noastră, o rugăciune plăcută Domnului.
Pr. Ciprian Ghiurcă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
1 mai: Pordenone: Hramul comunității române
lecturi: 11.