Iacobeni: Hramul comunităţii catolice şi o reflecţie la sărbătoarea Sfântul Ioan Nepomuk

Duminică, 19 mai 2013, comunitatea catolică din Iacobeni, filială a Parohiei Vatra Dornei, a sărbătorit hramul, marcând sărbătoarea Sfântul Ioan Nepomuk, comemorat în calendar la 16 mai.

*

Reflecţie la sărbătoarea Sfântul Ioan Nepomuk

Familiile sfinte şi credincioase rodesc copii sfinţi şi eroi ai credinţei.

Celebrăm astăzi pe sfântul Ioan Nepomuk (1320-1383), primul preot martir al apărării secretului spovezii, dar şi al drepturilor bisericeşti. A fost fiul unui ţăran, pe nume Jan Welflin, din mica localitate Nepomuk, din Boemia, Cehia de astăzi. A studiat teologia şi jurisprudenţa la Universitatea din Praga. A ajuns preot, apoi vicar general al Arhidiecezei de Praga, şi confesor al reginei Ioana de Bavaria (1362-1386). El s-a opus regelui Venceslau IV (1361-1419), un om care avea probleme mari cu alcoolul şi fidelitatea căsătoriei, care uzurpa drepturile Bisericii şi profana sfintele taine, şi care nedreptăţea şi persecuta oamenii din popor.

Scăzându-i popularitatea în rândul oamenilor din popor, dar şi în rândul clerului, din cauza comportamentului său, el a crezut că de vină ar fi soţia îi subminează autoritatea; de aceea a venit la preotul Ioan Nepomuk cu solicitarea de a-i divulga spovada soţiei sale, Ioana. Pentru că preotul Ioan Nepomuk a refuzat, mai întâi l-a bătut crunt, iar apoi l-a aruncat, de pe "Podul Carlo", în râul Moldava, unde s-a înecat şi a devenit astfel primul preot martir al secretului Spovezii şi al apărării drepturilor Bisericii.

Sărbătoarea sfântului Ioan Nepomuk (1320-1383), preot martir al apărării secretului sfintei Spovezi, al apărării drepturilor bisericeşti, dar şi apărător al drepturilor oamenilor simpli, ne prilejuieşte astăzi ocazia de a vorbi despre sfinţenia vieţii, despre fidelitatea preoţească şi despre chemarea la Preoţie.

Mai suntem încă în Anul Familiei, dar şi în cel al credinţei. Şi de aceea spunem că, dacă sfântul Ioan Nepomuk n-ar fi avut o familie sănătoasă din punct de vedere moral, dacă n-ar fi avut o familie credincioasă şi sfântă, n-ar fi reuşit să ajungă preot, n-ar fi reuşit să fie credincios pe căile Domnului, n-ar fi reuşit să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu şi oamenilor, n-ar fi reuşi să apere sfintele taine şi drepturile bisericeşti, n-ar fi reuşit să devină apărătorul celor nedreptăţiţi, n-ar fi reuşit să ajungă pe lista marilor eroi ai credinţei, dar mai ales n-ar fi reuşit niciodată să-şi mântuiască sufletul.

Tătăl său, Jan Welflin, era un om înaintat în vârstă şi, împreună cu soţia sa, se rugau pentru un copil. Şi Dumnezeu le-a dat acestor părinţi copilul dorit, copil prin care el avea să facă lucruri mari. Crescut în liniştea şi munca de la ţară, Ioan Nepomuk, asemenea lui David şi Amos, a fost chemat de Dumnezeu, de la plug şi de la oi (cf. 2Sam 7,8; Am 7,14-15), pentru a face din el un preot după inima sa.

Dumnezeu alege aproape totdeauna oameni simpli şi credincioşi pentru a face din ei oameni mari (cf. 1Cor 1,26-27); oameni prin care el să-şi reveleze puterea, slava şi mântuirea. Ajuns preot, era atât de pios şi predica atât de frumos şi convingător despre mântuirea lui Dumnezeu, încât mulţi oameni s-au întors la credinţă şi toată suflarea din Praga l-a îndrăgit. Lui Ioan îi răsuna mereu în urechi cuvântul lui Dumnezeu: "Fiţi sfinţi, căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru sunt sfânt" (Lv 20,7; 1Pt 1,15-16). Iar rugăciunea lui continuă era: "Doamne, măreşte-mi credinţa" (Lc 17,5).

Satana văzând sfinţenia vieţii lui, văzând evlavia lui către Isus Euharisticul şi faţă de sfânta Fecioară Maria, dar mai ales văzând mulţimile de oameni care se converteau şi umpleau bisericile, a simţit în Ioan un pericol pentru împărăţia lui de întuneric. De aceea, a şi început lupta împotriva lui. Mai întâi a aranjat în aşa fel lucrurile, ca lui Ioan Nepomuk să i se ofere drept capcane care să-l îndepărteze de ideal, un scaun episcopal, nişte funcţii înalte şi nişte venituri substanţiale; dar el le-a refuzat categoric, aşa cum sfântul Antonie (251-356) a refuzat discul de argint aruncat de Satana pe cale, pentru a-l întoarce din drumul către pustie.

Singura funcţie administrativă acceptată de Ioan a fost aceea apărător al celor nevoiaşi în conflictele cu cei sus-puşi, şi cea de administrator al operelor de binefacere, considerând că în acest fel va avea posibilitatea de a veni în ajutorul celor mulţi şi lipsiţi. Dar prima dintre toate preocupările sale, ca şi pentru apostoli, era predicarea evangheliei (cf. Fap 6,2). Toate acestea l-au înfuriat şi mai mult pe satana, care va reveni, ca şi l-a Isus, cu ispite şi mai mari (cf. Lc 4,13).

De aceea, şi-a ridicat oamenii la luptă împotriva lui Ioan, şi în primul rând pe regele Venceslau şi pe mama sa Ana. Aceştia au făcut cu Ioan Nepomuk ceea ce au făcut: regele Saul şi oamenii lui preoţii credincioşi (cf. 1Sam 22,18); evreii cu toţi profeţii trimişi la ei de Dumnezeu (cf. Fap 7,52); Irod şi Irodiada cu sfântul Ioan Botezătorul (cf. Mc 6,27); fariseii şi cărturarii cu Isus (cf. Mt 27,1); adică l-au dat la moarte, aruncându-l în râul Moldava, de pe podul Carlo, în ziua de 16 mai a anului 1383.

Iată cât de importantă este sfinţenia părinţilor, în creşterea copiilor sfinţi şi eroi ai credinţei.

Îmi amintesc aici şi de alţi părinţi credincioşi care au dat Bisericii copii sfinţi şi eroi ai credinţei; este vorba despre fericiţii părinţi sfinţii ai sfintei Tereza Pruncului Isus (1873-1897), Luis Martin şi Zelia Maria Guerin, care prin viaţa lor sfântă din familie au dat Bisericii, pentru viaţa consacrată, cinci fete eroine şi sfinte: Maria, Paulina, Leonida, Celina ?i Tereza.

Dar nu pot să nu-mi amintesc aici de doi soţi credincioşi din Moldova noastră creştină, dar mai ales de o mamă numită, Carolina. Aceasta la prima ei sarcină, i-a zis lui Dumnezeu, aşa cum i-a zis Ana, mama lui Samuel: "Doamne, dacă îmi dai un băieţel, am să ţi-l dau ţie; am să mă străduiesc să-l cresc şi să-l educ în aşa fel, încât el să iubească şi să dorească să ajungă preot în slujba ta!" (cf. 1Sam 1,11). Dumnezeu i-a împlinit dorinţa şi i-a dat un băieţel, pe care ea l-a botezat Ioan, din drag faţă de Ioan apostolul şi faţă de Ioan Botezătorul.

De aici încolo, împreună cu soţul ei, singura lor grijă a fost să-şi împlinească făgăduinţa făcută lui Dumnezeu, aceea de a face din Ioan un slujitor al lui Dumnezeu; de aceea, ei l-a crescut pe Ioan al lor în frica lui Dumnezeu, în spiritul rugăciunii şi al evlaviei faţă de sfânta Liturghie şi faţă de Preacurata Fecioară Maria. La vârsta de 5 ani, Ioan se ruga singur Rozariul; la vârsta de 7 ani a primit prima sfântă Împărtăşanie; la vârsta de 8 ani era ministrant. Mama veghea şi alerga la mijlocirea tuturor sfinţilor pentru a o ajuta să-şi împlinească promisiunea. Când a terminat şcoala primară, Ioan s-a simţit chemat la seminar, unde a şi fost admis, spre bucuria infinită a părinţilor. Apoi, ei s-a rugat mult ca Ioan al lor să rămână statornic în credinţă şi chemare. Când Ioan al lor a ajuns preot, au plâns de bucurie şi de recunoştinţă faţă de Dumnezeu. Cu hirotonirea lui Ioan ca preot, mama şi-a simţit misiunea îndeplinită; de fapt a şi murit foarte curând după asta.

Nu este un lucru mai frumos şi o nobleţe mai sfântă pentru o familie decât să dea un copil lui Dumnezeu. Să ne gândim aici la bucuria părinţilor lui Samuel, la bucuria părinţilor sfintei Fecioare, la bucuria părinţilor sfântului Ioan Botezătorul, la bucuria părinţilor şi bunicilor lui Timotei, la bucuria mamei sfântului Augustin, la bucuria părinţilor lui Ioan Nepomuk, la bucuria părinţilor sfintei Tereza de Lizieux, dar şi la bucuria miilor de părinţi anonimi, care au dăruit Bisericii copii sfinţi şi devotaţi, prin care Dumnezeu şi-a arătat slava şi mântuirea.

Orice mamă sau tată, care au dat lui Dumnezeu, fie un preot, fie o persoană consacrată, sunt în această lume, dar şi în cer, în bucurie şi demnitate, ca o altă Maica Domnului şi ca un alt sfânt Iosif. Încercaţi să creşteţi şi să daţi un copil în slujba lui Dumnezeu şi a evangheliei sale şi veţi vedea ce bucurie divină şi ce mulţumire cerească veţi avea în suflet, atât în viaţa aceasta, cât şi în veşnicie.

Să ştiţi părinţilor că la această nobleţe, mulţumire sufletească şi bucurie veşnică vă cheamă Dumnezeu, atunci când prin Biserica sa vă cere naşterea de copii şi rugăciuni pentru vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată.

O a doua chemare pe care Biserica ne-a face cu ocazia sfântului Ioan Nepomuk, este şi aceea de a avea încredere în preoţii trimişi de Dumnezeu, că ei sunt colaboratorii lui Dumnezeu în opera mântuirii (cf. 1Cor 4,1), ei sunt administratorii tainelor sfinte (cf. 1Cor 3,9), şi ei lucrează în numele său. Sfântul Augustin (354-430), fiul sfintei Monica (332-387), ne spune: "Atunci când un preot botează, Isus botează; când un preot spovedeşte, celebrează şi împărtăşeşte, Isus spovedeşte, celebrează şi împărtăşeşte; când un preot predică şi învaţă, Isus predică şi învaţă; când un preot ne vizitează sau ne însoţeşte, Isus ne vizitează şi ne însoţeşte".

Apoi o altă chemare pe care ne-o face Biserica de sărbătoarea sfântului Ioan Nepomuk este şi aceea ca nimeni să nu se facă unealtă a satanei, ca Venceslau IV şi mama lui, Anna Schwednitz (1339-1362), care a fost a treia soţie ilegitimă a tatălui său, Carol IV (1316-1378), care au ponegrit, au prigonit şi au ucis preoţi; să nu desconsideraţi pe preoţi; să nu defăimaţi pe preoţi; şi să nu prigoniţi pe preoţi; să nu agresaţi în nici un fel pe preoţi; ci din contra să-i iubiţi, să-i ascultaţi, să-i ajutaţi şi să-i apăraţi pe preoţi. Ei sunt aleşii şi unşii lui Dumnezeu: "Nu vă atingeţi de unşii mei şi nu le faceţi nici un rău" (Ps 105,15).

O vorbă înţeleaptă din popor spune aşa: "Cine muşcă dintr-un preot, muşcă dintr-o otravă. Venceslau a muşcat din această otravă şi a murit subit în timpul unei vânători.

Biserica ne mai cheamă astăzi, de sărbătoarea sfântului Ioan Nepomuk, să venim des şi cu mare încredere la sfintele taine, şi în special la sacramentul Spovezii, căci ce se mărturiseşte acolo, pe lângă faptul că este iertat în totalitate, mai este şi un secret absolut. Preotul care ar divulga secretul spovezii, fie direct, fie indirect, este excomunicat automat. De aceea, preotul catolic moare, dar secretul spovezii nu-l divulgă. Am văzut asta astăzi la Ioan Nepomuk.

Dar iată şi un alt caz: Nu cu mult timp înainte, ziarele ruseşti aduceau vestea că un preot paroh fusese osândit la muncă silnică pe viaţă pentru că ar fi omorât un om din parohia sa. Dovada era puşca descărcată, găsită în sacristia bisericii lui. 20 de ani mai târziu se afla pe patul de moarte organistul din acea parohie. Acesta cu puţin înainte de a muri, chemă autorităţile satului şi le mărturisi că el ucisese pe acel om pentru care era condamnat parohul, spre a se putea căsători cu femeia răposatului. Pentru a da vina pe paroh, ascunsese arma în sacristie şi ca să-i închidă şi gura, se spovedise la el spunându-i tot ce făcuse. Numaidecât autorităţile telegrafiară la Petrograd, cerând ca parohul din Cablion să fie lăsat liber: primiră însă răspunsul că acel preot murise cu câteva luni mai înainte. Preotul erou dusese cu sine în mormânt secretul spovezii, deoarece duhovnicul poate fi martir, dar niciodată trădător.

?inerea secretului Spovezii este şi un mod eficient de a converti pe necredincioşi. În anul 1873, predica la Paris un predicator renumit. Printre ascultători erau şi câţiva necredincioşi care auzind predica despre secretul Spovezii, au voit să-l încerce pe preot dacă credea cele ce le spunea. Se înţeleseseră deci între ei: unul se prefăcu bolnav, alţi doi merg să-l cheme pe preotul predicator, care soseşte la patul bolnavului. Acesta se spovedeşte. De abia se sfârşi spovada şi intrară în cameră cei doi care-l întovărăşiseră pe preot, îi legară ochii şi l-au coborât în grabă într-o cameră întunecoasă. Apoi îi dezlegară ochii şi puseră în dreptul inimii două pistoale încărcate, poruncindu-i să le spună ce a auzit la spovadă. Preotul răspunde liniştit: "Poate dumneavoastră domnilor nu ştiţi că spovada este un secret? Nimic! Aici nu ne vede nimeni, sau vorbeşti, sau eşti mort. Sunt în mâna voastră, trageţi, Dumnezeu îmi va fi martor că mi-am făcut datoria". Dar deodată s-a schimbat totul; acei oameni l-au ridicat pe preot, i-au cerut iertare, şi au adăugat: "Acum credem şi noi în secretul spovezii şi peste câteva zile ne vei vedea la scaunul de spovadă". Şi se ţinură de cuvânt.

Ca să nu uităm învăţăturile primite astăzi, să spunem: Sfinte Ioan Nepomuk, roagă-te pentru noi!

Pr. Ioan Lungu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19 mai: Iacobeni: Hramul comunităţii catolice

lecturi: 28.