La mulți ani pentru PS Petru Gherghel
Se împlinesc, la 1 mai 2013, 23 de ani de când PS Petru Gherghel a fost consacrat episcop de către actualul cardinal Angelo Sodano, pe atunci arhiepiscop. Ne alăturăm felicitărilor și rugăciunilor PS Aurel Percă, ale tuturor preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor din dieceză pentru a-i spune împreună cu vizitatorii acestui sit: La mulți și binecuvântați ani! Fie ca Domnul să-i binecuvânteze pașii! Îl rugăm pe Domnul să păstreze în sănătate pe episcopul nostru, să-l ajute ca, prin viața, cuvântul și rugăciunea sa, să fie mereu un adevărat păstor pentru turma pe care Dumnezeu i-a încredințat-o.
Episcopul de Iași s-a născut la 28 iunie 1940, în localitatea Gherăești, județul Neamț. După terminarea școlii generale în satul natal, a intrat în Seminarul Catolic din Iași. La 29 iunie 1965 a fost hirotonit preot la Alba-Iulia, de către episcopul Marton Aron. Primul loc de apostolat a fost Parohia Barticești, în care a activat până în anul 1967, când a fost transferat la Rădăuți. La 1 noiembrie 1970, a fost numit profesor la Seminarul din Iași, iar în martie 1975 a fost numit rector.
La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit, printr-un decret al Sfintei Congregații a Episcopilor, ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolici (ordinariu la dispoziția Sfântului Scaun cu drepturi de administrator apostolic) al Episcopiei de Iași. Instalarea a avut loc la 4 aprilie 1978. La 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a ales și l-a numit pe Mons. Petru Gherghel episcop de Iași. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iași, la 1 mai același an, de către actualul cardinal Angelo Sodano, pe atunci arhiepiscop, delegat al papei Ioan Paul al II-lea. "Ca toți să fie una": acestea sunt cuvintele înscrise pe stema sa episcopală.
Pr. Cornel Cadar
lecturi: 17.