Reflecţie la Buna-Vestire 2013

"Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38).

După ce primul astronaut american, Neil Armstrong (1930-2012), de la bordul navetei spaţiale Apollo 11, a pus piciorul pe lună, la 20 iulie 1969, preşedintele Statelor Unite ale Americii de atunci, Richard Nixon (1913-1994), a lăudat această reuşită a ştiinţei moderne, spunând: "Punerea piciorului unui om pe lună este cel mai mare moment din istoria omenirii". La scurtă vreme după aceea, William Franklin Graham, Jr., zis şi Billy Graham (n. 7 noiembrie 1918), un pastor protestant, predicând pe un mare stadion, a pus lucrurile la punct: "Cu tot respectul cuvenit preşedintelui Richard Nixon, cel mai mare moment din istoria omenirii n-a fost atunci când omul a pus piciorul pe lună, ci atunci când Dumnezeu cel infinit şi veşnic a pus piciorul pe pământ în persoana lui Isus Cristos".

Ei bine, anunţul şi pregătirea divino-umană, pentru cel mai mare eveniment din istoria omenirii, venirea lui Isus, Fiul lui Dumnezeu pe pământ, prin zămislirea lui de la Duhul Sfânt, în sânul imaculat al Fecioarei Maria, le sărbătorim noi astăzi.

Prima lectură ne spune că cel dintâi împărat la care este trimis Isaia, este cel al lui Iuda, la răutăciosul Ahaz, într-un ceas de cumpănă pentru micul său regat. Acesta era ameninţat nu numai de Reţin, împăratul Siriei, ci, mai trist, şi de Pecah, împăratul lui Israel. Folosindu-se de aceşti "doi tăciuni", satan căuta să răstoarne tronul lui David şi astfel să se împotrivească domniei lui Mesia cel promis (cf. 2Rg 16,1-7). Însă profetul este purtătorul unor bune veşti divine: cei doi asediatori nu-şi vor putea împlini planurile lor rele. Apoi Ahaz este invitat să audă o revelaţie pe cât de măreaţă, pe atât de glorioasă: este cea a naşterii lui Emanuel. Acesta va aduce mântuire casei lui David, lui Israel şi întregii lumi (cf. Is 7,10-14).

O veche istorioară povesteşte că Fiul lui Dumnezeu, Emanuel, după vestirea naşterii sale de către Isaia, a adunat toţi îngerii şi le-a spus: "Vreau să merg la oamenii pe pământ, să mă fac unul asemenea lor. Vreau să le duc oamenilor daruri care să fie utile pentru fericirea lor. Aşadar coborâţi pe pământ şi observaţi bine de ce lucruri au mai mare nevoie oamenii!" Îngerii au plecat. Cercetând bine lumea, s-au întors în cer pentru a aduce la cunoştinţă cele constatate. Atunci îngerii i-au spus: Dintre multele nevoi ale oamenilor, iată pe cele mai importante: "Oamenii au nevoie de pâine!" - "Eu voi fi pâinea lor", le răspunse Isus. "Oamenii au nevoie de vindecare şi alinare pentru că sunt bolnavi" - "Eu voi fi vindecarea şi alinarea lor". "Oamenii au nevoie de jertfă de iertare pentru că sunt păcătoşi!" - "Eu voi fi jertfa lor de iertare!" "Oamenii au nevoie de adevăr pentru a descoperi sensul vieţii!" - "Eu voi fi adevărul lor!" "Oamenii au nevoie de iubire!" - "Eu voi fi iubirea lor!" "În sfârşit, oamenii au nevoie de viaţă!" - "Eu voi fi viaţa lor pentru totdeauna", le răspunse Isus.

Să vedem contextul Bunei-Vestiri. Cu mai bine de 2000 de ani în urmă, ca şi pe timpul lui Isaia, pe pământ domneau iar întunericul, ignoranţa şi fărădelegile (cf. Is 9,2). Lumea era într-o criză şi o tensiune fără precedent. Fiecare om se simţea ca un "Prometeu înlănţuit" căruia un vultur îi ciugulea zilnic măruntaiele. După profeţie, toţi oamenii, asemenea lui Prometeu, aşteptau o salvare de sus, toţi aşteptau un Mântuitor. Şi când a venit "împlinirea vremii" (cf. Gal 4,4), Dumnezeu în marea sa grijă şi dragoste faţă de oameni, pentru ca mântuirea noastră să nu fie întârziată, şi-a împlinit făgăduinţele trimiterii unui Mântuitor (cf. Gen 3,15; Num 24,17; Is 7,14; Is 9,1-2; ler 23, 5-6; Ez 44,1-3), pregătind ambientul prin vestita "pace romană" şi vestind naşterea Fiului său lumii întregi, mai întâi prin arhanghelul Gabriel, Fecioarei Maria, pe care a chemat-o să-i fie şi mamă, iar apoi prin Maria, Elisabetei şi locuitorilor din ţinutul muntos al Iudeii, şi apoi lumii întregi prin steaua lui Iacob care i-a călăuzit până şi pe magi (cf. Num 24,17; Mt 2,2).

Şi într-adevăr, lumea a aşteptat, a dorit şi a primit un Mântuitor, care să-i fie pâine, vindecare, alinare, iertare, adevăr, dreptate, lumină, pace, iubire, jertfă ispăşitoare şi izvor de viaţă.

Prima şi cea mai importantă misiune a lui Isus în lume a fost cea de Mântuitor, aşa cum i s-a pus şi numele (cf. Mt 1,21). Isus ne-a mântuit prin jertfa sa de pe cruce: "Cristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe cei păcătoşi" (1Tim 1,15). Isus şi-a dat viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (cf. Mc 10,45). Isus şi-a vărsat sângele, căci fără vărsare de sânge nu există iertare de păcate (cf. Evr 9,22).

De aceea lectura a doua de astăzi ne spune: "Fiindcă era cu neputinţă ca sângele taurilor şi al berbecilor să spele păcatele. Cristos, intrând în lume, spune: «Jertfă şi prinos n-ai voit dar mi-ai întocmit un trup. Arderi de tot şi jertfe pentru păcat nu ţi-au plăcut; atunci am zis: Iată, vin ca să fac voinţa ta, Dumnezeule»" (Evr 10,4-7).

Un preot idolatru, fiind martorul unei minuni săvârşite de sfântul Grigore Taumaturgul (213-273), golirea unui templu păgân de diavoli, a rămas atât de mişcat sufleteşte încât l-a rugat pe sfânt să-l ajute ca să se convertească la creştinism. După ce i-a vorbit despre Sfânta Treime, a început să-i explice Misterul Întrupării, cum Fiul, a doua persoană dumnezeiască, milostivindu-se de lumea noastră atât de păcătoasă şi pe cale de osândă veşnică, s-a coborât pe pământ şi a luat trup şi suflet omenesc, aşa ca noi, cu scopul de a suferi şi de a muri din iubire faţă de întreg neamul omenesc. Preotul păgân i-a spus: "Aşa ceva este cu neputinţă. Lucrul acesta nu-l pot înţelege". Sfântul Grigore i-a spus: "Nici eu nu-l înţeleg, pentru că este vorba de un mister, dar cu toate aceste, eu cred cu sinceritate, pentru că asemenea adevăruri nu pot fi demonstrate cu silogismele sărmanei noastre raţiuni, ci sunt dovedite numai prin minunile atotputerniciei lui Dumnezeu".

Pentru legătura intimă a lui Isus cu Maria, şi a Mariei cu Isus, creştinii buni o iubesc şi o preţuiesc pe Maria, care ne-a adus mai întâi vestea mântuirii, iar apoi ni l-a adus pe Mântuitorul însuşi.

Cardinalul belgian Leo Jozef Suenens (1904-1996) povesteşte că, fiind primat al Belgiei, îl însoţea pe regele Balduino I (1930-1993) în vizitele sale prin nenumăratele localităţi ale ţării. Îi atrăgea atenţia faptul că lumea, în prezenţa regelui, obişnuia să strige: "Trăiască Regina, trăiască Fabiola!" (n. 1928), chiar daca ea nu era prezentă. Cardinalul, împins de curiozitate, întreba uneori lumea: "De ce o aclamaţi pe Regină, dacă ea tot nu este de faţă şi nici nu va poate auzi?" Iar lumea răspundea: "Strigăm «Trăiască Regina!" pentru că ştim că aceasta îi place tare mult Regelui". Lui Balduino îi plăcea să audă cum este aclamată regina sa pentru ca o iubea din tot sufletul.

Şi lui Isus îi place mult să audă cum este ovaţionată şi aclamată mama sa, Maria, pentru că ea l-a iubit aşa cum nici o altă inimă omenească nu a făcut-o. Oricât de multă dragoste am avea şi am manifesta faţă de Preasfânta Fecioară Maria, niciodată nu vom reuşi să o iubim aşa cum Isus o iubeşte. În privinţa iubirii faţă de Maria nu există pericolul de a întrece măsura. Singurul risc care ar putea să apară este acela de a rămâne mai prejos decât merită Maria.

De aceea, spune mai departe cardinalul belgian Leo Jozef Suenens: "Trebuie să o iubim şi să o cinstim pe Maica Domnului, pentru că prin ea Fiul lui Dumnezeu a venit la noi; Fiul lui Dumnezeu s-a asemănat cu noi în toate lucrurile, afară de păcat (cf. Evr 4,15); Fiul lui Dumnezeu ni l-a făcut cunoscut pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt (cf. In 1,18; In 14,26); Fiul lui Dumnezeu a suferit şi a murit în locul nostru (cf. 1In 2,2); Fiul lui Dumnezeu ne-a redeschis porţile iertării şi binecuvântărilor cerului şi ale vieţii veşnice (cf. In 11,25)".

Iată, aceasta este prima parte a Bunei-Vestiri ce ni s-a făcut nouă astăzi. Dar misterul Bunei-Vestiri mai cuprinde o parte, care ne include şi pe noi.

Aşa cum Tatăl a ales-o pe Maria, dintre toate fecioarele lui Israel, pentru a fi cea în care îşi va împlini făgăduinţele cu privire la Mântuitorul lumii; Aşa cum Fiul a ales-o pe Maria de mamă dintre toate făpturile de pe pământ; aşa cum Duhul Sfânt a ales-o pe Maria de mireasă; tot astfel ne-a ales şi pe noi Preasfânta Treime, pentru ca, asemenea Mariei şi asemenea ucenicilor săi, prin ascultarea şi vestirea Cuvântul său, să-i fim şi noi: "frate, soră şi mamă" (cf. Mt 7,21).

Deci, evenimentul Bunei-Vestiri, de acum mai bine de 2000 de ani în urmă, ne spune că Maria a fost numai începutul unei vii relaţii dintre Preasfânta Treime şi oameni, căci Preasfânta Treime doreşte ca această relaţie începută cu Maria şi apoi cu primii ucenici, să continue cu fiecare om de mântuit (cf. LG 68). Cu alte cuvinte, Preasfânta Treime doreşte ca şi fiecare om să se deschidă la lumina Scripturilor şi a Duhului Sfânt şi să-l zămislească pe Isus mai întâi în inima lui, aşa cum au făcut Maria şi primii ucenici; iar apoi după ce l-a zămislit şi născut în inima sa, fiecare om să-şi asume zămislirea şi durerile naşterii lui Isus în inima oamenilor pe care îi întâlnesc, asemenea Mariei şi a primilor ucenici.

Maria l-a zămislit şi l-a născut pe Isus în inima Elisabetei, a lui Zaharia (cf. Lc 1,39); Elisabeta şi Zaharia l-au zămislit şi născut pe Isus în inimile locuitorilor din ţinutul muntos al Iudeii (cf. Lc 1,65); Paul l-a zămislit şi născut pe Isus în inima sclavului rebel al lui Filemon (cf. Flm 1,10-11); Petru şi ceilalţi apostoli, l-au zămislit şi născut pe Isus, în inima a 3000 de suflete (cf. Fap 2,41); Paul l-a zămislit şi născut în inima corintenilor, de aceea le spune că, asemenea lui Dumnezeu este gelos pe ei, pentru că i-a logodit cu un singur mire (cf. 2Cor 11,2).

Noi cum am purtat mai departe evenimentul Bunei-Vestiri? Noi pe câţi i-am binevestit până acum cu Mântuitorul Isus? Mai exact în câte inimi l-am zămislit şi născut pe Isus până acum?

În funcţie de răspunsul pe care îl vom da în faţa Bisericii, a conştiinţei şi a lui Dumnezeu, ne bucurăm şi suntem părtaşi de evenimentul Bunei-Vestiri; ni se vor acoperi o mulţime de păcate şi vom ajunge la mântuire (cf. Iac 5,20).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 8.