Comănești: Concert de muzică sacră
Corul Parohiei "Sfântul Anton de Padova" din Comănești împreună cu un grup de creștini adventiști au susținut un concert de muzică sacră, duminică, 28 aprilie 2013, la ora 19.00 la Liceul "Dimitrie Ghika" din Comănești.
Creștinii din localitatea Comănești s-au strâns duminică seara în sala de spectacole a Liceului "Dimitrie Ghika" pentru a asculta un concert de muzică sacră specific timpului pascal. Concertul a început la ora 19.00 și a durat aproximativ o oră și jumătate.
Concertul a debutat prin cântările cvartetului de creștini adventiști, dirijat de domnul Nicolae Garai, profesor de muzică la Clubul Copiilor din Comănești. Cântările de Paște au fost alternate cu pasaje din evanghelii.
Corul Parohiei din Comănești, dirijați de părintele paroh Francisc Matieș, au propus auditorului cântece pascale în limba română și în limba latină. Tineri și adulți și-au adus contribuția lor la acest concert dând din timpul lor pentru a pregăti acest moment. Corul a fost acompaniat la orgă de Florentina Feer.
Acest eveniment a fost primit cu mult entuziasm de cei prezenți în sală. La finalul concertului cele două coruri au urcat împreună pe scenă și au cântat împreună cântecul Cristos a înviat! Apoi întreg publicul s-a ridicat în picioare și toți cei prezenți am vestit împreună învierea lui Cristos. Era impresionant să vezi cum creștini de diferite confesiuni mărturiseau împreună același adevăr: Cristos a înviat!
A fost o seară frumoasă și emoționantă, după cum declara una din persoanele care au participat la concert.
Claudiu Bulai
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
28 aprilie: Comănești: Concert de muzică sacră
lecturi: 8.