Onești: Missio canonica
Profesorii de religie catolică din zona Onești-Moinești au primit missio canonica (acordul și binecuvântarea episcopului de Iași, PS Petru Gherghel, pentru a preda religia în școala publică), sâmbătă, 20 aprilie 2013, în sala mare a Casei Tineretului din cadrul complexului Grădiniței "Sfântul Paul" (patronată de Surorile de Caritate ale Sfântului Apostol Paul).
La întâlnirea care a început la ora 13.30, în deschidere, a ținut să fie alături de noi și pr. Toma Rediu, paroh al Parohiei Onești "Ss. Petru și Paul" care a adresat câteva cuvinte de salut celor prezenți.
Pr. prof. univ. dr. Iosif Bisoc, OFMConv., inspectorul școlar diecezan, a început această întâlnire anuală transmițând salutul celor doi păstori ai diecezei și a mulțumit profesorilor pentru activitatea depusă în anul școlar precedent.
Printre punctele de discuție abordate, enumerăm:
- prezentarea principalelor puncte de discuție din cadrul întâlnirii extraordinare a Oficiului pentru Pastorația școlară și Predarea Religiei în Școli de la Iași, din 17 aprilie 2013;
- precizări și discuții legate de schimbările ce vor surveni în privința acordării missio canonica începând cu anul școlar 2013-2014;
- organizarea și rezultatele Olimpiadei naționale de Religie catolică, desfășurată la Roman între 3-6 aprilie 2013;
- organizarea pelerinajului absolvenților de liceu de la Cacica, din 27 aprilie 2013;
- participarea la celelalte competiții școlare și activități ale profesorilor de religie ce se vor mai desfășura în dieceza noastră (Olimpiada de religie pentru clasele V-VI, Concursul diecezan de desene din 11 mai, de la Bacău, Întâlnirea anuală a profesorilor de Religie și Simpozionul național de la Roman-Traian, jud. Neamț, din 25 mai 2013).
În final, părintele inspector a acordat missio canonica celor 17 profesori prezenți îndemnându-i la dăruire și colaborare în nobila muncă didactică.
Prof. Cristian Scripcaru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
20 aprilie: Onești: Missio canonica
lecturi: 8.