Reflecţie la marţi după Paşti 2013

"Cristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le"!

Cristos a înviat!

Evanghelia de astăzi ne-o prezintă pe Maria Magdalena care plânge lângă mormântul gol, pentru că nu ştie că Isus a înviat şi pentru că era convinsă că cineva l-a luat pe Domnul ei şi nu ştie unde l-a pus. Ea a uitat asemenea celor 11 ucenici cuvântul lui Isus referitor la învierea lui de a treia zi şi de aceea acum plânge acolo unde trebuia să se bucure (cf. Mt 16,21; Mc 8,31 Lc 9,22).

Isus este acolo şi Maria nu-l recunoaşte, pentru că ea căuta un mort şi nu ştia că trebuie să caute un viu. Maria avea nevoie de convertire. Şi numai Isus singur putea să opereze această convertire. A fost necesar ca el să o cheme pe nume, aşa cum păstorul îşi cheamă pe oiţa pe nume: "Maria!" şi atunci totul se schimbă. Ea îl recunoaşte şi strigă: "Rabboni! Învăţătorule"!

Personal am fost martor la o scenă când un păstor şi-a chemat oiţa pierdută pe nume şi ea a venit bucuroasă. Mă întorceam de la sfânta Liturghie de undeva dintr-o filială. Pe drum, am luat pe cineva la ocazie. În maşină îmi povestea că avea o oiţă foarte ataşată de el. Cu vreo trei zile în urmă a trebuit să plece undeva; oiţa s-a ţinut după el, el n-a observat-o şi aşa ea s-a pierdut. Acum o căuta. La un moment dat mă roagă să opresc maşina. O văzuse. Era departe în câmp. Dar când a strigat-o pe nume: "Fetiţa"!, ea a alergat cu grabă şi i-a sărit drept în braţe.

Acum Isus îi spune oiţei sale regăsite şi mângâiate: "Mergi la fraţii mei şi le spune că mă urc la Tatăl meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi la Dumnezeul vostru" (cf. In 20,17)". Înainte de înviere, Isus nu li se mai adresase niciodată discipolilor săi cu acest cuvânt: "fraţi"; acum însă o face, căci pătimirea l-a apropiat de noi într-un mod cu totul excepţional. După înviere, Isus ar putea părea mai îndepărtat de noi, pentru că este în glorie; dar, dimpotrivă, el ne arată că este mai aproape; el devine fratele nostru care ne conduce la Tatăl, la Tatăl său şi al nostru, la Dumnezeul său şi al nostru. Iar Maria s-a dus şi a reuşit să reaprindă credinţa şi speranţa în ei.

Isus a venit astăzi în mijlocul nostru ca să ne convertească şi pe noi, pentru ca şi noi să căutam un Dumnezeu viu cu care să ne întâlnim, să vorbim şi în care să ne punem toată speranţa. Dar şi nouă astăzi Cristos ne spune: "Mergi la fraţii mei şi le spune că mă urc la Tatăl meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi la Dumnezeul vostru" (cf. In 20,17).

Astăzi sunt mulţi oameni cuprinşi de multe dureri şi tristeţi. Au nevoie uneori doar de un singur cuvânt, pentru a-şi recăpăta bucuria.

Părintele Ernest Munachi Ezeogu, un preot tânăr din Nigeria, ne povesteşte despre impresia pe care o educatoare la şcoală a lăsat-o în inima unui copilaş necreştin de la şcoala ei, atunci când a vorbit în sala de clasă despre moartea şi învierea lui Isus. Acesta asculta foarte atent deoarece totul era nou pentru el. Când educatoarea a povestit cum a fost condamnat Isus şi cum l-au răstignit pe cruce, faţa băieţelului s-a întristat şi a murmurat: "O, nu! Ce păcat!" Educatoarea a continuat spunând că a treia zi Isus a înviat din morţi, şi a revenind la viaţă. Ochii băieţelului s-au luminat de bucurie şi el a exclamat: "Grozav!" Acel copil, pornind de la această povestire a morţii şi învierii lui Isus pentru noi, oamenii, mai târziu s-a făcut creştin.

Am citit undeva o povestire despre doi buni misionari, unul mai tânăr şi altul mai învârstă, care se întreceau în a pregăti şi a expune predici frumoase în bisericile lor; ba mai mult se invitau şi unul pe altul în bisericile lor şi acolo ţineau fiecare câte o predică în faţa credincioşilor. Ceea ce este interesant este că în această "întrecere", cine predică cel mai frumos, era antrenat şi poporul creştin care le urma exemplul; le urma exemplul, întâi prin aceea că şi ei se întreceau între ei care poate vorbi cel mai frumos despre Cristos, şi în al doilea rând că participau cu exclamaţii potrivite la predicile pe care le ascultau de la păstorii lor.

Am să redau astăzi numai situaţia de la o predică de Paşti, când amândoi au predicat în aceeaşi biserică; mai exact când misionarul mai tânăr şi mai şcolit a mers în vizită la cel mai în vârstă ca să predice amândoi. Cel tânăr s-a pregătit şi a predicat atât de frumos încât poporul după predică a început să aplaude. Apoi acesta i-a făcut semn predicatorului gazdă să vină să predice şi el.

Iată ce povesteşte preotul mai tânăr despre predica celui mai în vârstă:

"Mă gândeam că l-am dat gata cu predica mea aplaudată la scenă deschisă şi n-o să mai aibă ce să spună. Dar ceea ce a urmat, m-a impresionat pentru toată viaţa".

Timp 40 de minute, pastorul cel mai în vârstă nu a făcut decât să repete aceste cuvinte: "Nu era decât vineri şi duminica învierii se apropia!" Niciodată nu mai auzisem aşa ceva. Repeta neobosit: "Nu era decât vineri!", iar comunitatea asculta şi răspundea ca vrăjită: "Şi duminica învierii se apropia!"

Era vineri şi răul a triumfat asupra binelui. Isus moare acolo sus, pe cruce. Lumea s-a întors cu fundu-n sus. Aşa ceva nu ar fi trebuit să se întâmple. Maria, mama lui Isus, plânge până îi seacă lacrimile. Acolo, pe cruce, este Fiul ei care moare răstignit, moare ca un criminal. Apostolii erau cu moralul la pământ. Isus, liderul lor, era dat la moarte de oamenii cei răi. Diavolul credea că a câştigat: "Credeai că eşti mai tare decât mine, gândea el, dar de data asta ţi-am făcut-o!" Maria Magdalena îşi pierduse minţile de durere. Domnul ei fusese ucis. Isus îi schimbase viaţa de păcat într-o viaţă de har. Şi acum era mort!

Şi a continuat astfel timp de 40 de minute. Şi de fiecare dată când predicatorul spunea: "Era vineri", comunitatea răspundea: "Dar duminica învierii se apropia". Era extraordinar! Acea comunitate s-a întărit mult în credinţa ei prin predica celor doi păstori.

Mariei Magdalena din evanghelia de astăzi i s-a întâmplat durerea pierderii lui Isus. Dar nu era decât ziua de vineri; iar duminica învierii se apropia. Atunci l-a redobândit pe Isus pentru a nu-l mai pierde niciodată.

Şi nouă, şi fraţilor noştri, care sunt fraţii lui Isus, li se pot întâmpla multe rele şi multe pierderi pe acest pământ. Atunci şi noi trebuie să mergem şi să le spunem că: E numai vineri, dar duminica învierii se apropie! Să le spunem că trebuie să privească toate prin prisma învierii şi că suferinţele nu sunt decât un drum necesar spre fericire.

Un bărbat a trecut printr-o perioadă în care era descurajat şi supărat pe sine, pe lume, pe biserică. Starea lui i-a afectat pe toţi cei dragi. Încercările soţiei de a-l încuraja prin vorbe şi fapte menite să-l înveselească şi să-i reaprindă speranţa s-au dovedit a fi în zadar. După ce a epuizat toate modalităţile posibile de a-i readuce bucuria, ea s-a înfăţişat într-o zi în faţa lui în doliu, profund îndurerată. "Cine a murit?" a întrebat el. "Oh, tu nu ştii? Dumnezeu din ceruri este mort". "Cum poţi spune asemenea lucruri fără sens, femeie? Cum poate să moară Dumnezeu? De ce, el e nemuritor şi va trăi mereu". "Crezi că e adevărat?", îl întreabă ea cu neîncredere în glas. "Cum te poţi îndoi? La fel de sigur cum e că există un Dumnezeu, este şi faptul că el nu poate muri niciodată". "Şi totuşi, adaugă ea sfios, pe un ton ce-l făcu pe el să o privească, cu toate că nu te îndoieşti de existenţa lui Dumnezeu, ai ajuns descurajat şi fără de speranţă ca şi cum el nu ar exista. Mie mi se pare că te porţi ca şi cum Dumnezeu ar fi mort". Auzind toate acestea, bărbatul a conştientizat greşeala pe care o făcuse atunci când s-a lăsat pradă deznădejdii şi a revenit la sentimente mai bune. Tare mult a avut nevoie de această mărturie a soţiei sale!

"Mergi la fraţii mei şi le spune"... Cât este de important să le vorbim oamenilor de speranţa în Cristos. Trebuie să le spune oamenilor că necazurile sunt doar ziua de vineri. Dar că imediat urmează duminica învierii.

Petru predica mulţimii iudeilor despre moartea şi învierea lui Isus. El le-a amintit şi despre păcatul trădării lor. Atunci ei gemeau de durere şi întrebau ceea ce trebuie să facă. Pentru ascultătorii lui Petru, abia acum era vinerea regretelor. Petru le-a spus să se convertească, să se boteze şi astfel să se salveze din mijlocul acestui popor rătăcit. Şi pentru 3000 dintre ei, datorită convertirii, a sosit duminica învierii, duminica bucuriei.

Mesajul lecturilor de astăzi pentru fiecare dintre noi este: "Tu, care plângi, încredinţează-ţi viaţa Mântuitorului înviat şi lacrimile tale se vor preface în bucurie! Tu care l-ai cunoscut pe Isus înviat, du-te şi spune şi fraţilor lui Isus acest adevăr, pentru ca şi ei să se bucure şi să ajungă la mântuire".

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 6.