Iași: "Protejează viața!"
În perioada 22-24 martie 2013, Centrul Diecezan Caritas, Asociația "Primul Pas", Fundația "Solidaritate și Speranță", în colaborare cu Palas Iași au organizat evenimentul "Protejează viața!", care a avut ca scop sensibilizarea opiniei publice cu privire la dreptul la viață al copilului începând de la concepție și până la moartea naturală. În cadrul acestui eveniment au fost realizate o serie de activități prin intermediul cărora organizatorii au dorit să accentueze importanța vieții copilului nenăscut și necesitatea implicării în vederea apărării acesteia.
Una dintre activități a fost expoziția "Copilul Speranță" găzduită la Palas Iași în perioada 22-24 martie 2013. La această expoziție, au putut fi văzute diferite imagini ale copilului în uter de la concepție și până la 20 săptămâni de sarcină. De asemenea, au fost expuse și o serie de desene realizate de către elevii de la Colegiul "Richard Wurmbrand", având ca temă viața copilului nenăscut. În decursul zilelor în care a avut loc expoziția, voluntarii din cele trei organizații partenere în realizarea evenimentului au împărțit pliante care conțineau imagini și informații despre dezvoltarea intrauterină a copilului precum și mărturii ale femeilor care au păstrat copilul, dar și care au decis să facă avort rămânând cu un regret profund din cauza acestei decizii.
Sâmbătă, 23 martie 2013, a avut loc manifestarea "Marșul pentru Viață", o acțiune care s-a desfășurat în 27 de localități din țară. Participanții s-au adunat în fața Facultății de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" unde voluntarii au împărțit baloane inscripționate cu imaginea unui copil nenăscut și mesajul "Respectă demnitatea umană", "Protejează Viața!". Aici, părintele Egidiu Condac, din partea centrului Diecezan Caritas, a prezentat programul acțiunii după care participanții s-au deplasat în tăcere pe Bd. Independenței, Bd. Ștefan cel Mare până la Palas Mall. Acțiunea a continuat cu discursul ținut de doamna Geanina Ungurianu din partea Asociației "Primul Pas", care a vorbit despre scopul și tema acestui eveniment și a prezentat conținutul petiției semnate de către 71 de organizații, adresată politicienilor, petiție prin intermediul căreia s-au formulat o serie de solicitări precum: adoptarea unui legislații care să protejeze viața, sprijinirea femeilor însărcinate și a familiilor numeroase, promovarea unui plan de educare publică împotriva avortului, promovarea adopției ca alternativă la avort și stoparea finanțării din bani publici a procedurilor care amenință viața în orice stadiu s-ar afla aceasta.
Părintele Andrei Atudorei, din partea Fundației "Solidaritate și Speranță", a accentuat importanța prezenței noastre, a tuturor celor participanți la această acțiune, și nevoia implicării noastre în sprijinirea femeilor care se gândesc să facă un avort.
Părintele Iosif Dorcu, din partea Episcopiei Romano-Catolice de Iași, a vorbit despre valoarea inestimabilă a vieții umane subliniind faptul că viața este o realitate asupra căreia omul nu are nici un drept. În final a vorbit despre responsabilitatea noastră a tuturor în ceea ce privește apărarea vieții celor din jur.
Doamna Galia Eremia, voluntară la Asociația "Primul Pas" și invitată în calitate de mamă, care a ales să dea naștere unui copil apărut în condiții foarte dificile, ne-a vorbit despre această experiență care i-a schimbat viața și despre bucuria de a fi mamă.
Părintele Egidiu Condac a încheiat programul de discursuri adresând o invitație tuturor celor prezenți în a deveni militanți pentru viață și a descoperi frumusețea lui Dumnezeu în fiecare persoană.
Evenimentul "Protejează Viața!" s-a încheiat cu un concert coral-instrumental susținut de către elevii de la Colegiul de Artă "Octav Băncilă" din Iași.
Toți cei aflați în incinta Palas Mall în perioada desfășurării evenimentului, au primit din partea voluntarilor baloane inscripționate și pliante.
Acțiunea "Marșul pentru Viață" s-a bucurat de participarea a peste 200 de persoane care au fost prezente la marș și la Palas unde au avut loc discursurile și concertul.
Mulțumim tuturor participanților la acest eveniment și celor care s-au implicat în organizarea acestuia.
Geanina Ungurianu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
23 martie: Iași: "Protejează viața!"
lecturi: 13.