Reflecţie: Cine-i vede pe cei pe care nimeni nu-i vede?

Dacă este un cuvânt pe care-l urâm din tot sufletul şi dacă am putea, l-am şterge din vocabular, acela este: umilinţa. Oamenii se nasc egali, dar nu mai sunt aşa chiar de la prima respiraţie. De la grădiniţă, apoi de pe băncile şcolii, diferenţele, care ţin nu de capacitatea intelectuală, ci de banii şi relaţiile părinţilor, se văd. Şi tot banul este acela care decide destinul profesional al unei persoane. După care se închide cercul vicios: profesia şi implicit câştigul obţinut este cel care încastrează omul undeva pe scara socială pentru tot restul vieţii.

Aşa se face că undeva există oameni, fraţi de ai noştri, pe care nu-i vedem sau, dacă-i vedem, ne deranjează: autoutilitara salubrităţii şi lucrătorii atârnaţi de ea, măturătorii de stradă şi gunoierii, copilul care tremură la colţul străzii, cu două buchete de flori, la fel de îngheţat ca "marfa" pe care speră s-o vândă - iar despre cei din centrele de reabilitare, aceştia chiar nu există deloc pentru noi.

Şi totuşi, în ei este Isus, aşa cum este în fiecare dintre noi.

În dimineaţa zilei de 22 martie 2013, papa Francisc a celebrat sfânta Liturghie special pentru lucrătorii salubrităţii, grădinarii şi muncitorii din sere care prin munca lor, umilă şi neştiută, fac Piaţa "Sfântul Petru" să arate aşa cum este, în toată splendoarea sa.

În omilia sa, referindu-se la pasajul din Evanghelia după Sfântul Ioan, când evreii luaseră pietre să-l ucidă pe Isus pentru blasfemie, papa a spus: "Când avem inima de piatră, atunci luăm şi în mâini pietre ca să-l ucidem pe Isus în fraţii şi surorile noastre, în special în cei mai slabi decât noi". Ca să salvăm lumea, un singur lucru avem de făcut: "Să ne deschidem inimile iubirii".

După sfânta Liturghie, papa s-a retras în ultimul rând de bănci şi s-a aşezat alături de ceilalţi pentru rugăciunea personală. Iar la plecare, papa a strâns mâna şi a vorbit fiecăruia din cei prezenţi. "Noi suntem cei invizibili", a spus Luciano Cecchetti, coordonatorul muncitorilor sanitari şi grădinarilor. "Să te afli în faţa Sfântului Părinte, la o Liturghie celebrată special pentru noi, aşa ceva nu se întâmplă. M-am întors să mă uit la ceilalţi - aveam toţi lacrimi în ochi".

Fiindcă Sfântul Părinte îi văzuse pe ei, pe care nimeni nu-i vede, şi, văzându-i, îi privise cu ochii lui Isus, aşa cum şi el, pe când avea 17 ani, într-o biserică săracă din Buenos Aires, fusese văzut, privit şi chemat de Isus.

De Isus cel umil, sărac şi ucis de noi şi pentru noi.

De Isus, Regele Universului.

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 10.