200 de ani de la naşterea Fericitului Frederic Ozanam

Anul 2013 este un an jubiliar pentru Conferinţele "Sfântul Vincenţiu de Paul" din întreaga lume. La 23 aprilie 1813 se naşte la Milano Fericitul Frederic Ozanam, iniţiatorul mişcării laice vincenţiene din Franţa din secolului al XIX-lea.

Timp de patru luni, în fiecare zi de 23, îl vom prezenta pe Fericitul Frederic Ozanam din punctul de vedere al unui vincenţian din zilele noastre.

Am început la 23 ianuarie 2013 cu: Frederic Ozanam - omul. Continuăm cu:

Frederic Ozanam - Trăirea în credinţă

"Nimic din ceea ce a trăit el nu l-a separat de Dumnezeu"; aceasta este fraza cu care am încheiat articolul din luna trecută şi cu ea voi începe şi prezentarea de azi deoarece este o frază care i-a caracterizat întreaga viaţă.

Trăirea în credinţă a Fericitului Frederic Ozanam începe încă din copilărie. Frederic are fericirea de a se naşte şi creşte intr-o familie creştină, unde a învăţat să-l iubească pe Dumnezeu prin exemplu oferit de părinţii săi: mama - o mamă deosebită, care oferă toată suferinţa sa (pierderea a unsprezece copii) lui Dumnezeu, iar tata, doctorul Ozanam - citea Biblia în fiecare zi, participa la sfânta Liturghie şi era devotat bolnavilor şi săracilor. Frederic porneşte în viaţă cu o credinţă deosebită, care îl va ajuta să treacă peste toate momentele de cumpănă din viaţa sa.

În perioada adolescenţei, Ozanam se confruntă cu necredinţa, indiferenţa religioasă, imoralitate chiar - caracteristici ale tinerilor burghezi din acea perioadă. Apelează la persoana potrivită, abatele Noirot, profesor de filozofie, şi, cu ajutorul lui şi a lui Dumnezeu, depăşeşte acest moment critic, iar experienţă îl maturizează în credinţă. Frederic Ozanam devine conştient de chemarea lui Dumnezeu şi răspunde la această chemare, fiind convins că trebuie să dea mărturie despre această iubire nemărginită a lui Dumnezeu pe care o simte în inima lui.

Fericitul Frederic Ozanam aderă la acest plan de iubire a lui Dumnezeu, angajându-se cu toata fiinţa sa. A trăi ca ucenic a lui Isus în Biserica Catolică înseamnă primirea Cuvântului lui Dumnezeu proclamat în Biserică, mărturisirea credinţei prin participarea la viaţa sacramentală şi misiunea de evanghelizare. Fiecare este chemat să trăiască vocaţia la sfinţenie conform propriei personalităţi şi a condiţiilor proprii de viaţă. Aşa s-a întâmplat şi cu Fericitul Frederic Ozanam: spiritualitatea sa s-a format încetul cu încetul.

La seminariile pe care le frecventa în timpul studenţiei participau şi câţiva studenţi dintr-o sectă religioasă care se opune creştinismului. Unul dintre ei care deşi recunoştea binele înfăptuit de creştini de-a lungul timpului, îl întreabă "Ce face biserica astăzi?". Răspunzând la această întrebare, Fericitul Frederic a ales să acţioneze într-un mod neobişnuit pentru studenţii şi intelectualii epocii sale, care, fiind o generaţie a revoluţiei, minoritari şi obligaţi mereu să se apere, erau obişnuiţi cu discuţii şi dezbateri orale şi scrise; nu erau oameni ai activităţii concrete. Ca răspuns la această critică, la întâlnirile viitoare studenţii îmbină dezbaterile din sălile de seminarii cu activităţii caritative. Ajutaţi şi încurajaţi de fericita Rosalie Rendu, fiică a Carităţii, tinerii au trăit evanghelia prin fapte, vizitând şi ajutând săracii.

Slujirea în Biserică prin acţiuni caritative a reprezentat pentru Frederic "un semn" din partea lui Dumnezeu, fiind vocaţia lui de creştin, de laic. Odată cu descoperirea acestei vocaţii, s-a lăsat evanghelizat de săraci, la fel ca sfântul Vincenţiu, şi s-a alăturat marii Familii Vincenţiene. Ca vincenţieni, suntem chemaţi să trăim credinţa noastră printr-o experienţă efectivă de iubire şi printr-o împărtăşire nemărginită de bucurie, pentru a deveni mărturie profundă şi rodnică dătătoare de viaţă şi speranţă.

Fericitul Frederic a considerat că poate face mai mult pentru creştinii contemporani şi începe demersurile pentru Conferinţele de la Notre Dame. Insistă trei ani până obţine aprobarea ca abatele Lacordaire, recunoscut pentru apărarea creştinismului, să ţină conferinţe în catedrală. Într-un timp foarte scurt, Lacordaier a început să umple catedrala având o mare influenţă asupra reînnoirii catolice. Această participare numeroasă a demonstrat că oamenii pot fi convertiţi printr-o abordare intelectuală, dar Frederic insistă fără încetare ca mai mulţi creştini catolici să treacă şi la acţiune.

Până la sfârşitul vieţii, şi-a mărturisit intens credinţa mai ales prin operele de caritate şi nu doar prin discursuri savante. În tot ceea ce a trăit Fericitul Frederic a pus mult suflet şi a făcut-o cu multă credinţă şi încredere în Providenţa divină.

Viaţa sa exemplară mai întâi ca fiu, apoi ca soţ şi în sfârşit ca tată, este un mesaj pentru a reveni la valorile de respect şi de dragoste de părinţi, de curaj de a se angaja într-o viaţă matrimonială şi în lărgirea cercului căminului, de prietenie şi fraternitate universală.

Într-o perioadă în care Biserica era contestată, atacată, slăbită, Frederic rămâne ataşat de Biserică, supus învăţăturilor ei şi fidel. Vrea să apere onoarea Bisericii, nu ca instituţie, ci ca trup mistic al lui Cristos, popor al lui Dumnezeu şi mamă a credincioşilor.

Dorinţa lui arzătoare a fost să slujească Biserica şi pentru aceasta s-a implicat în mai multe domenii: educaţie, politică, cultură, caritate...

Notă: Realizarea acestui articol a fost posibilă cu ajutorul materialelor trimise de sora Magdalena, fiică a carităţii.

Tema următoare: "Frederic Ozanam - Gânduri politice şi sociale"

Ana Doboş

lecturi: 10.