Editura "Sapientia": Iertarea păcatelor
Editura "Sapientia" anunță apariția cărții Iertarea păcatelor, scrisă de părintele Claudiu Dumea. Cartea apare în colecția "Credo", formatul 14x20 cm, are 304 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 20 lei.
"Cel mai mare păcat al lumii contemporane este cu siguranță faptul că oamenii au pierdut simțul păcatului", spunea papa Pius al XII-lea într-un discurs din 27 octombrie 1946. În lumea în care trăim, simțul păcatului a dispărut aproape complet din conștiința maselor. Nu a existat niciodată o lume perfectă, fără păcate și nici nu va exista nici de acum încolo. Dar, în trecut, păcatului i se spunea pe nume, păcătosul, cel puțin, recunoștea că este greșitor, slab. Astăzi, însă, cuvântul păcat e un cuvânt foarte ocolit, ba chiar de-a dreptul jenant, pe care societatea nu-l mai suportă; putem spune că e pe cale de dispariție. Trăim, cum spunea filozoful german Hegel, în cea mai bună dintre toate lumile posibile.
Această situație este favorizată de ideologiile care au dominat și domină societatea modernă și care combat noțiunea de păcat (de exemplu: iluminismul, psihanaliza lui Freud, sociologia de inspirație marxistă etc.). Cu toate acestea, așa cum în Simbolul Apostolilor mărturisim credința în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, în sfânta Biserică, în învierea morților și în viața veșnică, tot așa mărturisim credința în iertarea păcatelor, în iubirea milostivă a lui Dumnezeu.
Tocmai despre acest articol al Crezului, iertarea păcatelor, ne vorbește părintele Claudiu Dumea în acest volum care continuă, de fapt, seria de meditații despre articolele de credință din Simbolul Apostolilor, pe care autorul le-a publicat în Colecția "Credo" de la Editura Sapientia: 1. Cred în Dumnezeu, 2. Îngeri și Diavoli, 3. Cred în Isus Cristos, 4. Cred în Duhul Sfânt, 5. Cred în Biserica una sfântă, catolică și apostolică.
Cartea Iertarea păcatelor este alcătuită din două mari părți, precedate de o introducere scurtă introducere despre o lume păcătoasă, dar care nu se recunoaște păcătoasă. Prima parte, Botezul apei, este dedicată sacramentului Botezului. Principalele teme tratate sunt: păcatului originar, celebrarea sacramentului Botezului, harului Botezului, demnitatea celui botezat, relația cu Persoanele divine ale Sfintei Treimi, lupta împotriva duhului rău etc. Cea de-a doua parte, Botezul lacrimilor, tratează despre sacramentul Spovezii. Aici, principalele teme sunt: păcatul și efectele sale, celebrarea sacramentului Spovezii, elementele indispensabile pentru a face o bună spovadă și pentru a ajunge la reconcilierea cu Dumnezeu, rolul preotului și dispozițiile penitentului în celebrarea spovezii.
Cartea, prin limbajul său plăcut și accesibil, poate fi de un real folos tuturor celor care vor să înțeleagă mai bine semnificația afirmației din Crez: "Cred... în iertarea păcatelor", dar și acelora care vor să aibă o cunoaștere mai clară a concepției creștine despre păcat și răscumpărarea din păcat, despre viața de prietenie cu Dumnezeu și despre modalitățile prin care se poate evita păcatul și se poate păstra harul sfințitor.
Laurențiu Turbuc
* * *
Iertarea păcatelor,
Claudiu Dumea, Ed. "Sapientia", 2012, ISBN 978-606-578-079-8, 14x20 cm, 304 p., 20 lei
* * *
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
- prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
- prin e-mail: libraria@ercis.ro
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro
lecturi: 44.