Reflecţie la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din anul 2013

"Să fii drept, să iubeşti mila şi să fii smerit înaintea Dumnezeului tău" (Mih 6,8)

Alături de creştinii din întreaga lume, şi noi, creştinii catolici din Vatra Dornei, Decanatul de Bucovina, Episcopia de Iaşi, ne-am reunit în momente de meditaţie şi rugăciune alături de fraţii noştri greco-catolici şi ortodocşi, pe parcursul a mai multor zile din Octava Mondială de Rugăciuni pentru Unitatea Creştinilor, dar şi din afara ei.

Şi noi am pornit meditaţia şi rugăciunea noastră comună de la textul biblic propus pentru anul 2013 de către Consiliul Mondial al Bisericilor, text luat din Cartea profetului Mihea 6,6-8, text pregătit anul acesta de către creştinii din India, creştini din rândul cărora s-au făcut remarcaţi creştinii numiţi "dalits", creştini care sunt consideraţi "paria" societăţii indiene, creştini care trăiesc într-o continuă stare de suferinţă şi nedreptate, din cauza sistemului de caste, cu toate că Dumnezeu i-a creat pe oameni egali.

Creştinii din India, numiţi "dalits" şi "paria", creştini spre care conducătorii civili şi religioşi nici măcar nu privesc şi nu se ating ca să nu se întineze, au ales pentru meditaţie şi pentru rugăciunea pentru unitate din anul 2013 cartea lui Mihea, pentru că şi pe timpul lui, credincioşii iudei trăiau asemenea lor într-o continuă stare de nedreptate şi suferinţă, tot din cauza unui sistem de caste, care le jupuiau cu violenţă până şi pielea (cf. Mih 3,2)

Sistemul de caste, ca şi apartheidul, ca şi rasismul sau naţionalismul, pune probleme serioase trăirii vieţii creştine şi unităţii creştinilor, pentru că în orice sistem de caste, clasele se împart în "superioare" şi "inferioare". Comunităţile creştine "dalits" din India şi din multe alte ţări sunt considerate cele mai contaminate şi contaminatoare. De aceea, de cele mai multe ori, ele se situează chiar în afara sistemului de caste, şi sunt considerate chiar "de neatins".

Creştinii "dalits" din India, creştini marginalizaţi din punct de vedere social, subreprezentaţi din punct de vedere politic, exploataţi din punct de vedere economic şi subjugaţi din punct de vedere cultural, în speranţa că vor fi auziţi şi că li se va face dreptate, dar şi că această situaţie nu se va mai repeta în altă parte, au ales acest text din Mihea, care ne spune ceea ce aşteaptă Domnul de la fiecare dintre copiii săi: "Ţi s-a arătat, omule, ce este bine şi ce îţi cere Domnul; nimic altceva, decât să fii drept, să iubeşti mila şi să fii smerit înaintea Dumnezeului tău" (Mih 6,8)

Evangheliile ne spun că şi pe timpul lui Isus funcţiona un sistem de caste superioare şi inferioare; din clasa superioară făceau parte autorităţile civile şi autorităţile religioase, oamenii palatului regal şi oamenii templului: Irod şi oamenii lui, irodienii; marii preoţi şi oamenii lor, fariseii şi cărturarii; iar din clasa inferioară, clasa celor de jos şi dispreţuiţi, făceau parte văduvele şi orfanii, săracii şi bolnavii, vameşii şi păgânii (cf. Lc 18,9).

Dar nu numai pe timpul lui Mihea, nu numai pe timpul lui Isus au existat oameni care se credeau de categoria întâi, care se credeau drepţi şi îi dispreţuiau pe ceilalţi de categoria a doua (cf. Lc 18,9), pe care îi socoteau cu totul cufundaţi în păcat (cf. In 9,34) sau chiar blestemaţi (cf. In 7,49), dar şi pe timpul nostru sunt oameni, şi dintre ei chiar creştini, care se cred deasupra fraţilor lor. Cei care se cred din categoria nobililor, consideră şi astăzi că numai atingerea de toţi ceilalţi oameni îi întinează (cf. In 18,28) şi îi fac nevrednici de acte de cult (cf. Mc 7,1-13).

Această mentalitate bazată pe caste şi privilegii este o mentalitate de inspiraţie diabolică, căci numai Lucifer s-a considerat deasupra celorlalţi îngeri şi s-a rupt de ei. De aceea, Isus nu a permis această mentalitate în rândul ucenicilor săi (cf. Mt 20,25-28).

De aceea, Isus, venind în lume, deşi a venit pentru mântuirea tuturor, a dat prioritate şi şi-a ales ca primi ucenici şi prieteni, oameni tocmai din aceste clase inferioare ale societăţii (cf. Lc 2,8-20; Mt 11,19; Mc 2,15-17), arătând prin aceasta că Dumnezeu nu dispreţuieşte şi nu exclude pe nimeni de la mântuire. Dar nu numai la început Isus nu a exclus pe cei din clasele de jos şi le-a dat prioritate, dar face la fel şi astăzi, căci noi, creştinii de astăzi, care îl urmăm pe Isus, tot din rândul celor dispreţuiţi am fost aleşi (cf. 1Cor 1,26-29).

Cartea Faptele Apostolilor ne istoriseşte că şi unii din tagma fariseilor şi cărturarilor au intrat în Biserica de la început (cf. Fap 6,7). Intraţi în rândurile Bisericii de la început, nu toţi s-au convertit la iubirea lui Isus şi a ucenicilor lui, ci unii dintre ei au continuat dispreţul şi chiar prigoana la adresa adevăraţilor ucenici, aşa cum au făcut-o şi la adresa lui Isus şi a profeţilor (cf. Fap 7,52). Să ne gândim numai ceea ce făceau la mesele comune (cf. Fap 6,1); să ne gândim la ceea ce i-au făcut lui Ştefan (cf. Fap 7,58-60); să ne gândim şi la câte suferinţe i-au provocat lui Paul. Pe aceştia Paul îi numea: "fraţi mincinoşi" furişaţi şi strecuraţi între noi (cf. 2Cor 11,26; Gal 2,4).

Această nedreptate, cu oamenii care se credeau drepţi şi-i dispreţuiau pe ceilalţi (cf. Lc 18,9), născută în sânul popoarelor păgâne, împrumutată de poporul ales, combătută de profetul Mihea şi de Isus, s-a strecurat şi în Biserica de la început şi apoi s-a perpetuat în toate generaţiile de creştini şi a ajuns până la noi. Aceşti aşa-zişi "creştini" chiar de la început au provocat disensiuni şi rupturi în Biserică (cf. 1Cor 1,11-13) şi au continuat să le facă până în ziua de astăzi, deşi Cristos şi-a dorit ca Biserica să fie "una" (cf. In 17,21).

În decursul istoriei, unii "creştini", parcă uitând de unitatea cerută de Isus (cf. In 17,21); parcă uitând că Biserica în starea ei pământească este formată din sfinţi şi păcătoşi; parcă uitând că separarea grâului de neghină (cf. Mt 13,30), că separarea oilor de capre (cf. Mt 25,32), că separarea celor buni de cei răi (cf. Mt 25,46), o va face numai Domnul la sfârşit; parcă uitând că Domnul cere de la noi oamenii credinţă, milă şi smerenie (cf. Mih 6,8); parcă uitând că Tatăl ceresc nu are copii de două categorii; parcă uitând că Biserica nu are decât fraţi egali; zic, aceşti "creştini", parcă uitând de toate acestea, cu de la sine putere, şi-au luat "dreptul" de a judeca înainte de a veni Domnul (cf. 1Cor 4,5); şi-au luat "dreptul" să se aşeze deasupra fraţilor lor şi să-i catalogheze "păcătoşi" şi "eretici"; şi-au luat "dreptul" să se rupă de cei pe care-i considerau răi şi să rupă astfel unica Biserică a lui Dumnezeu.

Şi astăzi, chiar în ţări cu creştinism mai vechi de două mii de ani, mai sunt încă, din păcate, "creştini" din toate cultele şi confesiunile religioase care, amăgiţi de satana, mai merg încă împotriva lui Dumnezeu şi a Scripturilor şi se mai cred încă "creştini" de categoria întâi, şi-i mai persecută şi-i mai batjocoresc încă pe cei pe care îi cred de categoria a doua; mai sunt încă "creştini" care îi discreditează şi îi numesc pe fraţii lor în Cristos, eretici; mai sunt încă "creştini" care nu se coboară nici măcar la o simplă rugăciune cu fraţii lor, calificând această rugăciune împreună, cerută de Isus şi de nevoile timpului prezent, "o erezie modernă" şi o "întinare"; mai sunt încă "creştini" care scormonesc încă în lada de gunoi a istoriei, pentru a găsi greşeli ale strămoşilor; mai sunt încă "creştini" care, în dorinţa lor de a face rău altor creştini, se unesc cu necredincioşii (cf. Ps 49,16-23); mai sunt încă "creştini" care luptă pe toate căile să-i distrugă pe fraţii lor, crezând că aduc prin aceasta cinste lui Dumnezeu (cf. In 16,2) şi că vor ajunge în rai. Aşa au mai crezut doar păgânii care au făcut să dispară comunităţile creştine întemeiate de sfântul Paul.

Toţi aceşti "creştini" se asemănă cu "Marele inchizitor", din romanul Fraţii Karamazov, al lui Feodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881), care a dat ordin ca Isus să fie arestat şi deposedat de Biserica sa, pentru că, zicea el, a fost nevoit ca unele din învăţăturile sale să le şteargă, pe altele să le adauge şi pe altele să le corecteze. Deşi Domnul a spus că aşa ceva nu-i este permis nimănui (cf. Ap 22,19).

Ruperea de Biserica fondată de Isus, "stânca veacurilor" (cf. Is 26,4), pe apostolul Petru (cf. Mt 16,18-19), numit şi "Chefa" (cf. In 1,42), rupere odată începută, a continuat şi continuă şi astăzi. Şi chiar dintre cei care s-au considerat "creştini drepţi" şi s-au rupt de cei socotiţi de ei păcătoşi, s-au rupt mai apoi alţii şi alţii.

Singura despărţire cerută creştinilor este de cei care se închină lui Belial, cea de cei care se închină satanei şi idolilor (cf. 2Cor 6,14-17). În rest nici o altă despărţire nu este permisă. Matei vorbeşte de mustrarea greşitorului, de aducerea lui în faţa Bisericii, de socotirea lui ca vameş şi păgân, spre îndreptarea lui, dar în nici un caz de excluderea lui, de ruperea de el sau de constituirea unei noi "biserici" (cf. Mt 18,15-17).

Acelora care, cu de la sine putere, rup comunitatea credincioşilor, aşa cum spune profetul Mihea, le lipseşte spiritul de credinţă; le lipseşte mila; le lipseşte şi smerenia (cf. Mih 6,8); şi se constituie într-o adunare de ipocriţi şi într-o "sinagogă a satanei", cum se exprimă sfântul Ioan (Ap 2,9).

Aşa cum satana a voit să-şi aşeze scaunul său lângă scaunul lui Dumnezeu (cf. Is 14,13-17), tot astfel unii "creştini", au voit să-şi aşeze numele lângă cel al lui Cristos, întemeind şi ei "biserici", uitând că nu ei au murit şi au înviat pentru mântuirea oamenilor (cf. 1Cor 1,12-13).

Se spune că într-o zi un tânăr veni la un pustnic înţelept şi-i povesti că este decepţionat de biserica din care făcea parte, şi că acum căuta o comunitate perfectă de credincioşi. Atunci pustnicul îl conduse pe tânăr la zidul micii sale capele şi-l întrebă: "Spune-mi, ce vezi pe zid?" "Diferite buruieni şi muşchi de pământ", răspunse tânărul. "Şi totuşi Dumnezeu locuieşte în această casă aparent neîngrijită", spuse pustnicul. "La fel se întâmplă şi cu Biserica. Nu poate fi curată şi perfectă, pentru că e formată din oameni, care până la venirea lui Isus, pot fi buni şi răi, drepţi şi păcătoşi. Şi tu eşti un om, şi îţi spun că, chiar dacă vei găsi o Biserică perfectă, în momentul în care tu vei intra în ea, nu va mai fi perfectă".

Şi este interesant de observat suferinţa noastră ca şi creştini divizaţi; în răsărit am căzut şi cădem încă pradă popoarelor păgâne; în apus, am căzut şi cădem încă pradă luptelor fratricide şi spiritului de divizare. Să nu uităm că "diavol", în traducere, înseamnă cel care împrăştie. De aceea Isus a spus că cel care nu adună cu el, risipeşte (cf. Lc 11,23).

Parafrazându-l pe profetul Mihea, ne întrebăm şi noi creştinii de astăzi: "Cu ce ne vom înfăţişa înaintea Domnului Dumnezeului celui preaînalt"? Oare ne vom putea înfăţişa cu un creştinism în luptă fratricidă, cu un creştinism împărţit, fracţionat şi dezbinat? Desigur că nu! De aceea creştinii, de toate cultele şi confesiunile religioase, creştini care fără vina noastră suntem astăzi separaţi şi divizaţi, începând din anul 1908, ne adunăm an de an pentru a medita şi a ne ruga împreună pentru unitate în jurul lui Cristos. Iar astăzi, în anul 2003, semnalele sunt încurajatoare.

Papa Benedict al XVI-lea a declarat la 30 noiembrie 2012: "Deşi încă imperfectă, între comunităţile creştine există deja o comuniune. Ea se bazează pe credinţa comună în Domnul Isus Cristos, care a murit din dragoste pentru noi şi a cărui evanghelie de mântuire a ajuns la noi graţie predicii şi mărturiei apostolilor şi pecetluită de sângele martirilor".

Iar în timpul vizitei din 16-19 august 2012, în Polonia, patriarhul ortodox rus Kiril al Moscovei a declarat că intenţionează să se alăture liderilor catolici în semnarea unei declaraţii care face apel la iertarea reciprocă.

De aceea, noi, creştinii catolici, creştinii greco-catolici şi creştinii ortodocşi din Vatra Dornei, care ne-am întrunit în rugăciunea comună pentru unitate, ne-am dezis de orice spirit de partidă şi ne-am angajat ca de acum înainte, în relaţiile dintre noi, să fim mai credincioşi, mai milostivi şi mai smeriţi", aşa cum ne cere cuvântul lui Dumnezeu şi Biserica sa (cf. Mih 6,8).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 42.