Întrebarea pe care aş vrea să o pun magilor

De José G. Funes

A semna înseamnă a face ferm şi stabil un act. Epifania ne oferă o ocazie minunată pentru a reflecta asupra "semnăturii" pe care Dumnezeu a lăsat-o imprimată în creaţie, conform expresiei folosite de Benedict al XVI-lea în solemnitatea din 6 ianuarie 2011. Dumnezeu face ferm, susţine cosmosul în fiinţa sa. Însă a semna înseamnă şi a asuma o obligaţie. Şi astfel Dumnezeu onorează angajarea sa ajungând să-l dea pe Fiul său Unicul Născut.

Obişnuiţi să scruteze cerul - aşadar să cerceteze urmele acelei semnături - magii pornesc la drum. Riscă mult pentru a-l descoperi pe autorul-prunc al acelei semnături pe care ei o văd imprimată nu numai pe steaua cometă, ci şi în inimile lor. Astăzi când se merge la vânătoare de autografe ale celebrităţilor sau se plăteşte mult pentru articole "de firmă", uităm că semnătura cea mai preţioasă este scrisă în cerul înstelat şi în adâncul inimii noastre.

Biserica încă mai continuă să meargă cu magii din timpul nostru. Ca astronomi vaticani, misiunea noastră constă în a merge cu înţelepţii din orice perioadă. Cu colegii noştri astronomi participăm la truda cercetării şi la entuziasmul şi la bucuria descoperirii ştiinţifice.

Acest mod riguros de a proceda nu exclude posibilitatea de a merge dincolo de orizonturile ştiinţei; dimpotrivă, o încurajează. Aşadar, astronomul care studiază stelele ar putea în mod legitim să se întrebe pentru ce există universul, cu miliardele sale de galaxii, şi nimicul. Este exact acest tip de întrebare care i-a determinat pe magi să pornească la drum pe strada bună.

Problema originii ultime a cosmosului şi a omului este o problemă care nu poate fi eludată. Există un sens, o finalitate în univers? Locuim într-un univers ostil sau friendly vieţii şi omului? Ştiinţa pune întrebări pe care de una singură nu le poate rezolva, pentru că merg dincolo de capacitatea sa de interpretare a lumii. Aceste întrebări deschise sunt un foarte bun punct de plecare pentru o vestire de credinţă şi o reînnoită cateheză despre creaţie.

Actuala experienţă a caracterului precar şi a fragilităţii tinerelor generaţii - dar şi a celor care nu mai sunt atât de tinere - poate să fie punctul de plecare pentru a înţelege şi a aprofunda natura noastră de creaturi. În faţa unui viitor incert, în faţa lipsei de motivaţii, a senzaţiei de rătăcire, Dumnezeu dăruieşte semnificaţie şi speranţă: lumea, istoria, omenirea sunt în mod fundamental bune. Creaţia este dar, este viaţă. Şi Dumnezeu este izvorul acelei vieţi înrădăcinate în inimile noastre. Iată "semnătura" Creatorului.

În vestirea de credinţă există două dimensiuni care merită să fie amintite. Există un aspect profetic, kerigmatic, care consolează şi încurajează în momentele de criză şi cheamă la convertire atunci când se deviază de la drumul corect. Şi există un aspect sapienţial, care descoperă semnificaţia realităţii realizând o sinteză între credinţă şi raţiune. Biserica oferă înţelepciunea sa pluriseculară ca "un stăpân aş casei care scoate din magazia sa lucruri noi şi lucruri vechi" (Mt 13,52). Recitirea cărţilor sapienţiale din Biblie poate folosi la găsirea semnificaţiei pentru non-sensul multor aspecte ale culturii de astăzi şi la realizarea unei sinteze între cunoaşterea religioasă şi cunoaşterea ştiinţifică.

Într-un ambient cultural în care cu greu se găseşte semnificaţia propriei existenţe şi cu greu să priveşte cu ochi critic realitatea zilnică, ni se cere să mergem cu persoanele din timpul nostru care se îndepărtează de "Ierusalim" pentru că nu găsesc semnificaţia istoriei şi a istoriilor lor. În compania Domnului, trebuie mers cu răbdare ascultând dezamăgirile şi frustrările lor. Pentru că numai după ce le-am ascultat, este posibilă dezvăluirea sensului Scripturilor.

Magii au părăsit ţara lor, siguranţele lor, pentru a urma lumina stelei care strălucea pe firmament, dar mai ales în inimile lor. Dacă aş avea posibilitatea să le pun o întrebare acestor astronomi-înţelepţi, i-aş întreba: "Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbaţi între voi pe drum?" (Lc 24,17).

(După L'Osservatore romano, 5 ianuarie 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.