Vatican: Audienţa generală de miercuri, 2 ianuarie 2013. Despre originea lui Isus

Iubiţi fraţi şi surori,

Naşterea Domnului luminează încă o dată cu lumina sa întunericul care adesea învăluie lumea noastră şi inima noastră şi aduce speranţă şi bucurie. De unde vine această lumină? Din peştera de la Betleem, unde păstorii au găsit "pe Maria şi pe Iosif şi pruncul, culcat în iesle" (Lc 2,16). În faţa acestei Sfinte Familii apare o altă întrebare mai profundă: cum a putut acest Prunc mic şi slab să aducă o noutate aşa de radicală în lume încât să schimbe cursul istoriei? Oare nu este ceva misterios în originea sa care merge dincolo de peştera aceea?

Astfel reapare din nou întrebarea despre originea lui Isus, aceeaşi pe care şi-o pune procuratorul Ponţiu Pilat în timpul procesului: "De unde eşti tu?" (In 19,29). Şi totuşi este vorba despre o origine foarte clară. În Evanghelia lui Ioan, atunci când Domnul afirmă: "Eu sunt pâinea coborâtă din cer", iudeii reacţionează murmurând: "Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum de spune acum: «M-am coborât din cer»" (In 6,42). Şi, puţin mai târziu, cetăţenii din Ierusalim se opun cu forţă în faţa pretinsei mesianităţi a lui Isus, afirmând că se ştie bine "de unde este; când va veni Cristos, nimeni nu va şti de unde este" (In 7,27). Însuşi Isus accentuează cât este de nepotrivită pretenţia lor de a cunoaşte originea sa, şi cu asta oferă deja o orientare pentru a şti de unde vine: "Nu am venit de la mine însumi, ci, într-adevăr, este unul care m-a trimis, pe care voi nu-l cunoaşteţi" (In 7,28). Desigur, Isus este originar din Nazaret, s-a născut la Betleem, dar ce anume se ştie despre adevărata sa origine?

În cele patru Evanghelii reiese cu claritate răspunsul la întrebarea "de unde" vine Isus: adevărata sa origine este Tatăl, Dumnezeu; El provine total de la El, însă într-un mod diferit de orice alt profet sau trimis al lui Dumnezeu care l-au precedat. Această origine din misterul lui Dumnezeu, "pe care nimeni nu-l cunoaşte", este conţinută deja în relatările copilăriei din Evangheliile lui Matei şi a lui Luca, pe care le citim în acest timp al Crăciunului. Îngerul Gabriel vesteşte: "Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu" (Lc 1,35). Repetăm aceste cuvinte ori de câte ori recităm Crezul, Mărturisirea de credinţă: "et incarnatus est de Spiritu Sancto, ex Maria Virgine", "s-a zămislit de la Duhul Sfânt, din Fecioara Maria". La această frază îngenunchem pentru că vălul care-l ascundea pe Dumnezeu este, ca să spunem aşa, deschis şi misterul său insondabil şi inaccesibil ne atinge: Dumnezeu devine Emanuel, "Dumnezeu cu noi". Atunci când ascultăm Misele compuse de marii maeştri ai muzicii sacre, mă gândesc de exemplu la Misa Încoronării a lui Mozart, observăm imediat cum se opresc în mod deosebit asupra acestei fraze, ca şi cum ar voi să încerce să exprime cu limbajul universal al muzicii ceea ce cuvintele nu pot să manifeste: misterul mare al lui Dumnezeu care se întrupează, se face om.

Dacă analizăm atent expresia "prin lucrarea Duhului Sfânt născut în sânul Fecioarei Maria", găsim că ea include patru subiecţi care acţionează. În mod explicit sunt menţionaţi Duhul Sfânt şi Maria, dar este subînţeles "El", adică Fiul, care s-a făcut trup în sânul Fecioarei. În Mărturisirea de credinţă, Crezul, Isus este definit cu diferite apelative: "Domn, ... Cristos, Fiul unul născut al lui Dumnezeu... Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat... de o fiinţă cu Tatăl" (Crezul niceno-constantinopolitan). Vedem deci că "El" trimite la o altă persoană, aceea a Tatălui. Primul subiect din această frază este, aşadar, Tatăl care, cu Fiul şi Duhul Sfânt, este unicul Dumnezeu.

Această afirmaţie din Crez nu se referă la fiinţa veşnică a lui Dumnezeu, ci mai degrabă ne vorbeşte despre o acţiune la care iau parte cele trei Persoane divine şi care se realizează "ex Maria Virgine". Fără ea, intrarea lui Dumnezeu în istoria omenirii n-ar fi ajuns la scopul său şi n-ar fi avut loc ceea ce este central în Mărturisirea noastră de credinţă: Dumnezeu este un Dumnezeu cu noi. Astfel Maria aparţine în mod esenţial la credinţa noastră în Dumnezeu care acţionează, care intră în istorie. Ea pune la dispoziţie întreaga sa persoană, "acceptă" să devină loc al sălăşluirii lui Dumnezeu.

Uneori, chiar şi în drumul şi în viaţa de credinţă putem simţi sărăcia noastră, nepotrivirea noastră în faţa mărturiei care trebuie oferită lumii. Însă Dumnezeu a ales chiar o femeie umilă, într-un sat necunoscut, într-una din provinciile cele mai îndepărtate ale marelui imperiu roman. Mereu, chiar şi în mijlocul dificultăţilor cele mai mari care trebuie înfruntate, trebuie să avem încredere în Dumnezeu, reînnoind credinţa în prezenţa şi acţiunea sa în istoria noastră, ca în istoria Mariei. La Dumnezeu nimic nu este imposibil! Cu El, existenţa noastră merge mereu pe un teren sigur şi este deschisă spre un viitor de speranţă trainică.

Mărturisind în Crez. "s-a întrupat de la Duhul Sfânt, din Maria Fecioară", afirmăm că Duhul Sfânt, ca forţă a lui Dumnezeu cel Preaînalt, a realizat în mod misterios în Fecioara Maria zămislirea Fiului lui Dumnezeu. Evanghelistul Luca prezintă cuvintele arhanghelului Gabriel: "Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri" (1,35). Două referinţe sunt evidente: prima este la momentul creaţiei. La începutul Cărţii Genezei citim că "duhul lui Dumnezeu plutea peste ape" (1,2); Duhul creator este cel care a dat viaţă tuturor lucrurilor şi fiinţei umane. Ceea ce se întâmplă în Maria, prin acţiunea aceluiaşi Duh divin, este o nouă creaţie: Dumnezeu, care a chemat fiinţa din nimic, cu Întruparea dă viaţă unui nou început al omenirii. Părinţii Bisericii vorbesc de mai multe ori despre Cristos ca despre noul Adam, pentru a sublinia începutul noii creaţii din naşterea Fiului lui Dumnezeu în sânul Fecioarei Maria. Acest lucru ne face să reflectăm despre modul în care credinţa aduce şi în noi o noutate aşa de puternică încât produce o a doua naştere. De fapt, la începutul existenţei noastre creştine este Botezul care ne face să ne renaştem ca fii ai lui Dumnezeu, ne face părtaşi de relaţia filială pe care o are Isus cu Tatăl. Şi aş vrea să notez că Botezul se primeşte, noi "suntem botezaţi" - este un pasiv - pentru că nimeni nu este capabil să se facă fiu al lui Dumnezeu de la sine: este un dar care este conferit în mod gratuit. Sfântul Paul aminteşte de această filiaţie adoptivă a creştinilor într-un text central din Scrisoarea către Romani, unde scrie: "Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: Abba, Tată! Însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu" (8,14-16), nu servitori. Numai dacă ne deschidem la acţiunea lui Dumnezeu, ca Maria, numai dacă încredinţăm viaţa noastră Domnului ca unui prieten în care ne încredem total, totul se schimbă, viaţa noastră capătă un nou sens şi o nouă faţă: aceea de fii ai unui Tată care ne iubeşte şi nu ne abandonează niciodată.

Am vorbit despre două elemente: primul element Duhul asupra apelor, Duhul Creator; există un alt element în cuvintele de la Buna Vestire.

Îngerul îi spune Mariei: "Puterea Celui Preaînalt te va umbri". Este o referinţă la norul sfânt care, în timpul drumului exodului, se oprea asupra cortului întâlnirii, asupra arcei alianţei, pe care poporul lui Israel o purta cu el şi care indica prezenţa lui Dumnezeu (cf. Ex 40,4.34-38). Deci Maria este noul cort sfânt, noua arcă a alianţei: cu "da"-ul său spus la cuvintele arhanghelului, Dumnezeu primeşte o locuinţă în această lume, Cel pe care universul nu-l poate conţine ia locuinţă în sânul unei fecioare.

Aşadar să ne întoarcem la întrebarea de la care am pornit, aceea despre originea lui Isus, sintetizată de întrebarea lui Pilat: "De unde eşti tu?". Din reflecţiile noastre apare clar, încă de la începutul Evangheliilor, care este adevărata origine a lui Isus: El este Fiul Unicul Născut al Tatălui, vine de la Dumnezeu. Suntem în faţa misterul mare şi tulburător pe care-l celebrăm în acest timp al Crăciunului: Fiul lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt, s-a întrupat în sânul Fecioarei Maria. Aceasta este o veste care răsună mereu nouă şi care poartă în sine speranţă şi bucurie inimii noastre, pentru că ne dăruieşte de fiecare dată certitudinea că, deşi adesea ne simţim slabi, săraci, incapabili în faţa dificultăţilor şi a răului din lume, puterea lui Dumnezeu acţionează mereu şi săvârşeşte minunăţii chiar în slăbiciune. Harul său este forţa noastră (cf. 2Cor 12,9-10). Mulţumesc.

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.