Articolul papei Benedict al XVI-lea pentru ziarul "Financial Times": "Timp de angajare în lume pentru creştini"

Articolul papei pentru "Financial Times" (20 decembrie 2012) se naşte dintr-o cerere venită de la redacţia ziarului "Financial Times", care, pornind de la publicarea ultimei cărţi a papei despre copilăria lui Isus, a cerut un comentariu al său cu ocazia Crăciunului.

Cu toate că este vorba de o cerere neobişnuită, Sfântul Părinte a acceptat cu disponibilitate.

Probabil că este corect să amintim disponibilitatea cu care papa a răspuns şi în trecut la câteva cereri ieşite din comun, de exemplu cererea de intervenţie la BBC, chiar cu ocazia Crăciunului la câteva luni după călătoria în Regatul Unit, sau cererea de interviu televizat pentru programul "A sua immagine" de la RAI, răspunzând la întrebări cu ocazia Vinerii Sfinte.

A fost vorba şi atunci de ocazii pentru a vorbi despre Isus şi despre mesajul său unui amplu auditoriu, în momentele importante din anul liturgic creştin.

Timp de angajare în lume pentru creştini

"Dă-i Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu" a fost răspunsul lui Isus atunci când a fost întrebat ce anume credea despre plătirea taxelor. Cei care-l interogau, voiau desigur să-i întindă o cursă. Voiau să-l constrângă să ia poziţie în dezbaterea politică înfocată despre dominaţia romană în ţara lui Israel. Şi totuşi era în joc şi mai mult: dacă Isus era realmente Mesia cel aşteptat, atunci cu siguranţă s-ar fi opus dominatorilor romani. De aceea, întrebarea era calculată pentru a-l demasca ori ca o ameninţare pentru regim ori ca un impostor.

Răspunsul lui Isus duce în mod abil problema la un nivel superior, atenţionând cu fineţe în privinţa fie a politizării religiei fie a deificării puterii temporale, precum şi a căutării neobosite a bogăţiei. Ascultătorii săi trebuiau să înţeleagă că Mesia nu era Cezar şi că Cezar nu era Dumnezeu. Împărăţia pe care Isus venea ca s-o instaureze era de o dimensiune absolut superioară. Aşa cum i-a răspuns lui Ponţiu Pilat: "Împărăţia mea nu este din lumea aceasta".

Relatările de Crăciun din Noul Testament au scopul de a exprima un mesaj asemănător. Isus s-a născut în timpul unui "recensământ al întregii lumi", voit de Cezar August, împăratul vestit pentru că a adus Pax Romana în toate ţinuturile supuse dominaţiei romane. Şi totuşi acest prunc, născut într-un colţ întunecat şi depărtat al imperiului, urma să ofere lumii o pace mult mai mare, cu adevărat universală în scopurile sale şi care transcende orice limită de spaţiu şi de timp.

Isus ne este prezentat ca moştenitor al regelui David, însă eliberarea pe care el a adus-o neamului său nu se referea la ţinerea departe a armatelor vrăjmaşe; în schimb era vorba de a învinge pentru totdeauna păcatul şi moartea.

Naşterea lui Cristos ne provoacă să regândim priorităţile noastre, valorile noastre, însuşi modul nostru de a trăi. Şi în timp ce Crăciunul este fără îndoială un timp de bucurie mare, este şi o ocazie de reflecţie profundă, ba chiar o cercetare a cugetului. La sfârşitul unui an care a însemnat privaţiuni economice pentru mulţi, ce anume putem învăţa de la umilinţa, de la sărăcia, de la simplitate scenei ieslei?

Crăciunul poate să fie timpul în care învăţăm să citim Evanghelia, să-l cunoaştem pe Isus nu numai ca Pruncul din iesle, ci ca acela în care îl recunoaştem pe Dumnezeul făcut Om.

În Evanghelie găsesc creştinii inspiraţie pentru viaţa zilnică şi pentru implicarea lor în treburile din lume - fie că acest lucru are loc în Parlament sau în Bursă. Creştinii n-ar trebui să alunge lumea; dimpotrivă, ar trebui să se angajeze în ea. Însă implicarea lor în politică şi în economie ar trebui să transcende orice formă de ideologie.

Creştinii luptă împotriva sărăciei pentru că recunosc demnitatea supremă oricărei fiinţe umane, creată după imaginea lui Dumnezeu şi destinată la viaţa veşnică. Creştinii acţionează pentru o împărtăşire corectă a resurselor pământului pentru că sunt convinşi că, fiind administratori ai creaţiei lui Dumnezeu, noi avem obligaţia de a ne îngriji de cei mai slabi şi de cei mai vulnerabili. Creştinii se opun avidităţii şi exploatării având convingerea că generozitatea şi o iubire care uită de sine, învăţate şi trăite de Isus din Nazaret, sunt calea care conduce la plinătatea vieţii. Credinţa creştină în destinul transcendent al oricărei fiinţe umane implică urgenţa datoriei de a promova pacea şi dreptatea pentru toţi.

Deoarece aceste scopuri sunt împărtăşite de mulţi, este posibilă o colaborare mare şi rodnică între creştini şi ceilalţi. Şi totuşi, creştinii dau Cezarului numai ceea ce este al Cezarului, dar nu ceea ce-i aparţine lui Dumnezeu. Uneori, de-a lungul istoriei, creştinii n-au putut să consimtă la cererile făcute de Cezar. De la cultul împăratului din Roma antică la regimurile totalitare din secolul abia trecut, Cezarul a încercat să ia locul lui Dumnezeu. Atunci când creştinii refuză să se încline în faţa zeilor falşi propuşi în timpurile noastre nu este pentru că au o viziune învechită despre lume. Dimpotrivă, asta se întâmplă pentru că sunt liberi de legăturile ideologiei şi sunt animaţi de o viziune aşa de nobilă despre destinul uman încât nu pot accepta compromisuri cu nimic care să-l poată pune în pericol.

În Italia, multe scene de iesle sunt împodobite cu ruinele vechilor edificii romane pe fundal. Asta demonstrează că naşterea pruncului Isus marchează sfârşitul ordinii vechi, lumea păgână, în care revendicările Cezarului apăreau imposibile de sfidat. Acum există un nou rege, care nu se încrede în forţa armelor, ci în puterea iubirii. El aduce speranţă tuturor celor care, ca el însuşi, trăiesc la marginile societăţii. Aduce speranţă celor care sunt vulnerabili în averile schimbătoare ale unei lumi precare. Din iesle Cristos ne cheamă să trăim drept cetăţeni ai împărăţiei sale cereşti, o împărăţie pe care orice persoană de bunăvoinţă poate ajuta să se construiască aici pe pământ.

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.