Coasta de Fildeș: Mărturie despre lumină la Djebonoua
"La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există. În el era viața și viața era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o" (In 1,1-5).
Te bucură enorm cuvintele salvatoare ale Prologului Sfântului Ioan, te fascinează când observi că se potrivesc realității tale. Realitatea în cazul de față are același izvor, lumina. Are ca punct de plecare lipsa ei care te face să-i înțelegi pe propria piele importanța, mai ales pe aceste drumuri africane pline de praf în miez de noapte, auzind în permanență glasul generatorului "care strigă în pustiu", fără a vedea însă vreo scânteie. Când nu mai aveai nici o speranță, zărești lumina după buruienile înalte, apoi te uiți la cei care te însoțesc și realizezi că întunericul nopții nu i-a cuprins nici pe cei de aici, pe cei din Djebonoua, din Coasta de Fildeș (Africa). Au venit să dea mărturie despre lumină. (cf. In 1,8)
Obișnuiți fiind cu acea catalogare ca făcând parte din "lumea a treia" și încurajați de cuvintele Scrisorii către Evrei cu referire la cei din urmă: "Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul" (Evr 1,2), cei de aici au venit la sărbătoare pentru a-și revendica dreptul care îi face egali cu toții locuitorii pământului, drept care, contrar culorii pielii, nu poate fi luat de nimeni, acela de a fi salvați. Conștientizarea acestui fapt nu a putut aduce decât bucurie. A fost prezentă pe tot parcursul celebrării pe chipul celor prezenți și manifestată mai ales prin intermediul cântecelor și al dansurilor. (Ca european, zâmbești la început văzând dansurile specifice, apoi să te trezești contemplându-le). Cu grija perpetuării bucuriei, părinții au avut grijă ca noii născuți să fie botezați în duminica următoare, când au fost primiți oficial în biserică șapte copilași. Nu trebuie omise faptele de caritate din aceste zile, vizitele făcute celor bolnavi, darurile pentru aceștia, dar și venirea mult așteptată a lui Moș Crăciun. Chiar dacă nu e zăpadă, a reușit să ajungă și aici. Dumnezeu să-i răsplătească pe "spiridușii" lui!
Fie ca toți creștinii să se bucure de acest dar și să-i înțeleagă importanța! Mărturia despre lumină...
Mădălin Bărbuț
Mădălin Bărbuț este student la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași, aflat în pastorație în Djebonoua, Coasta de Fildeș (Africa).
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
Coasta de Fildeș: Mărturie despre lumină la Djebonoua
lecturi: 8.