Meditaţie la Sfinţii Prunci Nevinovaţi

Pruncii nevinovaţi, ucişi pentru Cristos, îl urmează acum pe "mielul fără pată" şi cântă pururi: "Mărire ţie, Doamne" (cf. Ap 14,4)

La trei zile după Crăciun, sărbătoarea a Pruncilor Nevinovaţi produce în noi o surpriză dureroasă. După atâta bucurie şi gingăşie, vedem astăzi atâta cruzime şi durere. Şi totuşi această sărbătoare este necesară, pentru că ea ne aminteşte că, aşa cum pruncii nevinovaţi au fost ucişi de cei vinovaţi, tot astfel Isus cel nevinovat va fi ucis pentru cei vinovaţi; şi tot aşa cum pruncii nevinovaţi au fost prigoniţi şi ucişi de mici, tot astfel şi noi, urmaşii lui Cristos, vom fi persecutaţi şi ucişi de către cei răi, chiar de mici şi chiar în numele slujirii lui Dumnezeu (cf. In 16,2).

Dar să nu fim trişti, căci Ioan, în Apocalips, i-a văzut pe pruncii nevinovaţi jucându-se cu coroanele primite, urmându-l pe Miel oriunde şi cântând o cântare nouă pe care nimeni nu putea să o cânte. După Maica Domnului, ei au fost cei dintâi răscumpăraţi dintre oameni, ei au fost cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel (cf. Ap 14,4). De aceea nota dominantă a sărbătorii de azi nu trebuie să fie tristeţea, ci bucuria, căci aceşti copii s-au mântuit, aşa cum şi noi ne vom mântui, dacă vom trăi pe pământ apărând în toate zilele vieţii noastre cauza lui Cristos.

Crăciunul este o sărbătoare frumoasă pentru că ne face să contemplăm un copil, un copil care vrea să devină rege al inimilor. Şi chiar dacă pentru acest ideal va avea de întâmpinat opoziţie cât vor exista oameni pe pământ, totuşi el este pentru toţi, lumina lumii (cf. In 8,12) pe care întunericul nu a cuprins-o (cf. In 1,5).

Începând cu păcatul îngerilor şi apoi cu cel al oamenilor, în lume au apărut două regate, un regat de lumină şi fericire al lui Dumnezeu, care exista deja, şi un regat de întuneric şi de durere, pe care satana pentru puţin timp l-a adăugat; regatul de lumină este condus de Dumnezeu, împreună cu îngerii şi oamenii buni; iar regatul de întuneric este condus de satana, împreună cu diavolii şi oamenii răi. Aceste două regate sunt şi vor fi mereu în conflict şi în luptă de distrugerea reciprocă. Satana, cu îngerii şi oamenii răi, luptă contra lui Dumnezeu şi a planului său de mântuire; iar Dumnezeu, cu îngerii şi oamenii buni, luptă pentru mântuirea lumii şi a universului întreg (cf. Rom 8,20).

Sărbătoarea Pruncilor Nevinovaţi ne arată ce dramă mare a fost păcatul, care a dus la apariţia acestui nou regat de întuneric, sub pretextul cunoaşterii "binelui şi răului" (cf. Gen 3,5), aşa cum cu ironie a spus diavolul. Şi parcă ne vine să întrebăm ce ne trebuia nouă să cunoaştem răul, când aveam tot binele raiului? Oamenii, amăgiţi de diavol, au crezut că mai este un bine, mai mare decât cel primit de ei, în afara lui Dumnezeu, aşa cum de altfel mulţi oameni mai cred şi astăzi, şi de aceea trăiesc înafara dragostei lui Dumnezeu (cf. Gen 2,17).

Astăzi vedem această luptă deschisă, dintre cele două regate, sunt într-o continuă luptă, în acţiunea lui Irod, în unul dintre urmaşii blestematului Esau (cf. Evr 11,20), în unul din agenţii de seamă ai regatului de întuneric al lui satan, în unul din dispreţuitorii lui Dumnezeu şi ai planului său de mântuire (cf. Gen 25,33-34; Evr 12,16), în unul care a ajuns la putere în Israel, contra voinţei exprese a lui Dumnezeu, în unul care a atentat direct la viaţa lui Dumnezeu şi a planului său de mântuire, ucigând toţi copiii nevinovaţi din Betleem, crezând că printre ei se află se află şi Isus Mântuitorul lumii, Isus Dumnezeu puternic. Aici se vede lupta pe viaţă şi pe moarte a satanei contra mântuirii lumii, contra mântuirii noastre.

Dar Irod nu a luptat numai împotriva lui Dumnezeu, nu a luptat numai împotriva pruncilor nevinovaţi, nu a luptat numai împotriva oamenilor din jurul lui pe care îi ucidea fără scrupule; ci a luptat şi contra familiei sale. Astfel, fiind şi el tată de familie şi el, şi-a ucis cu mâinile lui pe soţia sa, Mariane, care era din neamul Macabeilor, ea fiind una dintre cele 10 soţii şi multe alte concubine pe care le-a avut; el şi-a ucis şi trei dintre copii săi; şi-a ucis şi soacra; şi-a ucis cumnaţii, unul dintre ei fiind şi Aristobul, care era mare preot. De aceea, Augustus, care i-a fost contemporan şi care l-a sprijinit din raţiuni politice, spunea: "Este mai bine să fii câinele lui Irod decât copilul lui".

Planurile ucigaşe ale lui Satan şi Irod, planuri care urmăreau să-l elimine pe Isus chiar de la naşterea sa pe lume, pentru ca astfel să scape de Învingătorul lor, au fost dejucate, prin fuga în Egipt. Fugind în Egipt, Isus a dorit să urmeze aceeaşi cale ca şi poporul său de odinioară (cf. Os 11,1; Mt 2,15), pe care acum a venit să-l elibereze şi să-l mântuiască.

Văzând astăzi pe dreptul Iosif şi pe neprihănita Maria, mama lui Isus, că urmează întocmai planul lui Dumnezeu şi fug în Egipt; că se jertfesc pentru împlinirea planului de mântuire al lui Dumnezeu; că se luptă pentru viaţa Pruncului; că se lasă călăuziţi numai de Dumnezeu; că se aşează la Nazaret, pentru a împlini voinţa lui Dumnezeu; înţelegem mai uşor de ce au plecat şi s-au întors cu bine (cf. Ps 121,1-8); înţelegem şi de ce vechile cărţi de pietate, ne prezintă atât plecarea, cât şi întoarcerea lui Iosif, Maria şi Pruncul din Egipt, la porunca lui Dumnezeu, ca pe un marş triumfal, unde copacii din cale îşi plecau ramurile pentru ca ei să le poată culege mai uşor fructele; unde fiarele sălbatice veneau şi se aşezau cuminţi la picioarele lor, aducându-le hrană; unde leii şi tigrii îi apărau pe cale, formându-le o adevărată escortă de apărare.

Există o mare asemănare între durerea Sfintei Familii şi durerea Rahelei, de care pomeneşte astăzi Evanghelia. "Aşa vorbeşte Domnul: «Un ţipăt se aude la Rama, plângeri şi lacrimi amare: Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt»" (Ier 31,15).

În profeţie, Rahela reprezintă naţiunea Israel. Mai exact, ea a plâns exilul babilonic al copiilor nepotului ei Manase şi ai fiului ei Veneamin [Veneamin la a cărui naştere ea a murit, fapt pentru care i s-a dat numele de "omul durerii" (cf. Gen 35,18)]; nepoţii Rahelei, asemenea pruncilor nevinovaţi, pe care îi sărbătorim astăzi, au fost smulşi cu furie, de către babilonieni, din braţele mamelor lor şi duşi pentru totdeauna în robie (586 î.Cr.), robie în care foarte mulţi dintre ei au fost ucişi. În contextul Evangheliei de astăzi, Rahela este înfăţişată ca plângând alături şi împreună cu părinţii copiilor ucişi de Irod, căci mormântul ei este la Rama, localitate foarte aproape de Betleem.

Dar mai există şi o altă mare asemănare între ceea ce ne povesteşte sfântul Matei în evanghelia de astăzi cu privire la Isus şi între cea care ne povesteşte cartea Exodului din Vechiul Testament cu privire la Moise (cf. Mt 2,13-18; Ex 2,1-25). Aici Moise a fost o prefigurare a lui Cristos.

Atunci, faraonul, regele Egiptului, a decretat moartea tuturor copiilor de evrei care veneau pe lume (cf. Ex 1,16), acum Irod a decretat moartea tuturor copiilor, sub doi ani, din Betleem şi din împrejurimi (cf. Mt 2,16). Aşa cum atunci Moise a scăpat de furia faraonului, fugind în ţară străină (cf. Ex 2,15), tot la fel acum Isus a scăpat de furia regelui Irod, fugind în Egipt (cf. Mt 2,13). Aşa cum, după ce a trecut pericolul, Dumnezeu l-a chemat pe Moise să se întoarcă în ţară, tot la fel, după ce a murit Irod, Dumnezeu l-a chemat pe Isus înapoi în ţară (cf. Mt 2,20).

Şi mai este încă o asemănare, mai tristă decât cele prezentate mai sus, între suferinţa lui Isus de atunci şi suferinţa copiilor de astăzi. Dacă Isus, pruncii nevinovaţi şi pruncii din Egipt au fost ucişi de păgâni, pruncii de astăzi sunt ucişi de însăşi mamele lor, mame despre care se spune că Dumnezeu ar fi pus sângele lui în sângele lor; dar mame care trecând de partea lui satan, îşi ucid acum proprii copiii încă din sânul lor. Statisticile moderne spun că anual sunt ucişi cam 68 milioane de copii; deci cu mult mai mult decât copiii ucişi de Irod la Betleem.

Apoi, Isus mai este persecutat şi ucis şi în copiii născuţi, prin scandalul dat de cei răi. Aceştia nu ucid numai pe Isus numai prin păcatele lor (cf. Evr 6,6), ci ei, prin scandalurile date, de chefuri şi beţii, de curvii şi în fapte de ruşine; de certuri şi în pizmă, îl ucid pe Isus şi într-o mare mulţime de alţi "prunci nevinovaţi" (cf. Rom 13,13).

Betleemul înseamnă "Casa pâinii" sau "Casa vieţii", căci dealurile şi văile sale erau acoperite cu vii, smochini, livezi de măslini şi grâne; căci aici Rut a strâns spice în ogoarele bogate ale lui Boaz (cf. Rut 2,3-4), căci aici David, pe păşunile bogate şi la apele limpezi (cf. Ps 23), a hrănit turmele tatălui său (cf. 1Sam 16,1.11; 17,15), pentru că aici Samuel l-a uns rege pe David (cf. 1Sam 16,13). Iar Betleemul, din casa pâinii şi a vieţii ce era, din cauza păcatului, a ajuns pe timpul lui Isus, "casa plânsului şi a morţii". Oare nu aceasta este şi soarta multor suflete binecuvântate de Dumnezeu, adevărate case de binecuvântare prin botez, dar din cauza păcatului au ajuns atât de repede case de plâns şi moarte?

Moartea cumplită a lui Irod, putrezit şi mâncat de viu de viermi; moartea neprevăzută a lui Faraon, înecat cu toată oştirea în apele Mării Roşii; moartea mizerabilă de nebun a lui Nabucodonosor; moartea disperată a tuturor prigonitorilor lui Isus şi a Bisericii sale arată clar soarta tuturor celor răi, care în viaţă se lasă conduşi de satana.

Iar fericirea cerească, acolo unde au ajuns Pruncii Nevinovaţi, sfântul Ştefan, sfântul Ioan apostolul, sfântul martir Thomas Becket pe care îl vom sărbători mâine, şi toată mulţimea nenumărată a sfinţilor care şi-au spălat veşmintele în sângele Mielului (cf. Ap 7,9.14) arată clar înţelepciunea şi fericirea celor buni, care îl urmează cu orice preţ pământesc pe Isus şi planul său de mântuire.

Sărbătoarea de astăzi ne mai spune că, asemenea pruncilor nevinovaţi şi asemenea Pruncului Isus, şi noi vom avea duşmani încă din fragedă pruncie. Dar curaj, căci cu noi este Dumnezeu!

Să nu ne fie frică, căci aşa cum duşmanii lui Isus, ai pruncilor nevinovaţi şi ai tuturor sfinţilor numai aparent au fost victorioşi, căci în realitate au murit ruşinaţi; tot astfel şi duşmanii noştri numai pentru puţin timp vor părea victorioşi, dar în realitate ei sunt deja pierduţi, căci cu noi este Dumnezeu.

Iar toţi duşmanii noştri trebuie să ştie că numai aparent ne-au învins, căci în realitate suntem mai mult decât biruitori, prin acela care ne-a iubit pe noi (cf. Rom 8, 33-39), căci cu noi este Dumnezeu.

Sfântul apostol Ioan, de unde a fost luată prima lectură de astăzi, şi-a structurat prima sa scrisoare pe următoarele trei idei: Dumnezeu este lumină; Dumnezeu este dragoste; Dumnezeu este viaţă.

Când Biserica a ales şi ne-a propus un fragment din această prima scrisoare a lui, a făcut-o cu gândul de a ne pune şi pe noi în faţa unei alegeri: să fim ori cu Dumnezeu, care atât de mult ne-a iubit, că ni l-a dat pe unicul său Fiu (cf. In 3,16), adică de partea luminii, a iubirii şi a vieţii; ori să fim de partea întunericului, a urii şi a morţii, simbolizate astăzi prin Irod, babilonieni, egipteni şi toţi cei răi ai lumii.

De fapt, prin evanghelia de astăzi, Biserica ne spune clar că Dumnezeu doreşte ca noi, copiii săi, să nu fim de partea lui satan, înfăţişat aici prin Irod şi cărturarii iudei, care îşi foloseau cunoştinţele despre Cristos numai pentru a lupta împotriva lui (cf. Mt 2,4-5); ci că el doreşte să fim de partea sa, înfăţişat aici de Iosif şi Maria care apără Pruncul. Şi dacă vom împlini această viaţă voinţa lui Dumnezeu, atunci, cum spune psalmistul astăzi, şi sufletul nostru va fi scăpat din orice laţ al satanei, va fi scăpat de orice om al lui satan şi de orice val al răului ridicat de el (cf. Ps 124).

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 16.