Meditaţie la noaptea Crăciunului 2012

Noapte de vis, timp preasfânt, Dumnezeu râde blând. Pieptu-i varsă iubire, lumii dă mântuire, pace-n ea aducând.

Cu aceste cuvinte ale poetului sacru, vă salut şi vă îmbrăţişez în această "Noapte de vis" a Crăciunului, căci într-adevăr în această Noapte Preasfântă, Dumnezeu ne-a zâmbit cu blândeţe şi pace şi a revărsat peste întregul univers, iubirea şi mântuirea sa.

O istorioară creştină ne spune că atunci când Adam şi Eva au fost nevoiţi să părăsească paradisul pământesc, Dumnezeu, în marea sa iubire şi bunătate, le-a dat un medalion, pe care şi-a scris propriul său nume, pentru ei să nu-l uite. Dar după trecerea mai multor secole, medalionul s-a pierdut şi abia mult mai târziu a fost găsit. Deteriorat de intemperii şi de timp, pe medalion se mai puteau citi doar două cuvinte: Dumnezeu este... Atunci toate popoarele au încercat să refacă cuvintele ce lipseau acum de pe acel medalion. Astfel au zis: babilonienii: Dumnezeu este armonie cosmică; grecii: Dumnezeu este frumuseţea; evreii: Dumnezeu este sfinţenia; romanii: Dumnezeu este legea; chinezii: Dumnezeu este totul; indienii: Dumnezeu este lumea; budiştii: Dumnezeu este indefinibilul; saxonii: Dumnezeu este mister; dar singuri creştinii au găsit cuvântul care lipsea: Dumnezeu este iubire.

Da, în Biblie şi între popoare, Dumnezeu are foarte multe nume şi toate spun o parte din adevăr, dar adevăratul nume al lui Dumnezeu l-a dat apostolul Ioan, atunci când a scris că: "Dumnezeu este iubire" (cf. 1In 4,8.16).

Iar când spunem că Dumnezeu este iubire şi că el ne-a iubit pe noi oamenii, trebuie să spunem cu Biblia: că el ne-a iubit mai întâi (cf. In 4,19); că ne-a iubit înainte de a ne fi zămislit (cf. Ier 1,5); că ne-a iubit chiar "înainte de întemeierea lumii" (cf. Ef 1,4); că ne-a iubit că ne-a creat după chipul şi asemănarea sa (cf. Gen 1,26); că din dragoste pentru noi a realizat toată lucrarea creaţiei ca pe un bibelou frumos (cf. Ps 8,6-8); că după păcatul nostru ne-a făgăduit un Mântuitor (cf. Gen 3,15); că pentru a noastră mântuirea noastră, ni l-a dat pe propriul său Fiu (cf. In 3,16); şi nu numai că ni l-a dat Prunc acum la Crăciun, dar ni l-a dat ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre şi ale lumii întregi (cf. 1In 2,2).

Iar ceea ce trebuie să mai ştim şi să nu uităm niciodată e faptul că, din iubirea lui Dumnezeu faţa de noi, au izvorât şi izvorăsc toate celelalte daruri de care ne-am bucurat şi ne bucurăm. Şi aş vrea să amintesc că primul dar care a izvorât din iubirea lui Dumnezeu faţă de noi a fost lumina. Lumina ne-a fost dată prima, imediat după ce Dumnezeu a hotărât să ne creeze pe noi din iubire şi apoi să creeze tot universul pentru noi.

Prin lumină, ca şi prin iubire, Dumnezeu, ni s-a dat pe sine însuşi, "o lumina în care nu este întuneric." (cf. 1In 1, 5); de aceea Biblia ne spune că Dumnezeu a creat lumina înaintea soarelui şi a tuturor celorlalte lucruri (cf. Gen 1,3); el s-a dat ca prima lumină din tot universul ce avea să-l creeze, căci numai întru lumina sa, noi vom putea vedea lumina (cf. Ps 36, 9). Fără Lumina lui Dumnezeu, chiar şi cu o mie de sori, tot în întuneric am fi rămas şi n-am fi priceput nici o iotă din Planul şi Iubirea sa faţă de noi, aşa cum se vede şi astăzi la oamenii care trăiesc în păcat.

Pentru ca oamenii să poată rămâne mereu fericiţi în Rai, şi pentru ca să nu piardă Lumina care dă strălucire creaţiei şi Planului mântuirii, ei trebuiau să facă un singur lucru: să se păzească de orice fel de păcat. Dar, oamenii, amăgiţi de diavol, au comis totuşi păcatul. Şi dintr-o dată au căzut în cel mai greu întuneric; şi dintr-o dată din oameni liberi au ajuns sclavii satanei; şi dintr-o dată au spart bibeloul creaţiei primit în dar; şi dintr-o dată s-au făcut duşmani cu Dumnezeu, cu semenii, cu celelalte vieţuitoare şi cu toate cele create; şi dintr-o dată au uitat şi scopul pentru care au fost creaţi; şi dintr-o dată au primit un jug aspru şi o grea robie; şi dintr-o dată trudă şi oboseală, suferinţă şi moarte; şi dintr-o dată au suferit căderi; şi dintr-o dată obstacole; şi dintr-o dată valuri năprasnice. Cu un cuvânt, dintr-o dată viaţa omului pe pământ a devenit o luptă grea şi coşmar continuu.

De aceea, primul lucru pe care Dumnezeu a început să-l redea treptat lumii după păcat, prin profeţii săi, lume pe care Dumnezeu o iubea încă nespus de mult, a fost lumina. De aceea şi prima veste din Noaptea Crăciunului, este apariţia luminii peste cei care locuiau în întuneric şi în umbra morţii, vestea că această lumină le-a îndepărtat jugul, toiagul şi varga cu care erau loviţi (cf. Is 9,2-7). Această lumină dezvăluită treptat lumii prin profeţii săi, până la apariţia lui Cristos, adevărata lumină, care luminează pe tot omul născut în lume (cf. In 1,9), a fost simbolizată şi de noi prin aprinderea treptată a lumânărilor din Coroniţa de Advent, din timpul pregătirii noastre pentru Crăciun.

De aceea, Biblia, ne anunţă astfel această bucurie: "Când liniştea învăluia totul şi noaptea a ajuns la apogeul căii sale, Cuvântul tău atotputernic, Doamne, a venit din ceruri, de pe tronul regesc" (Înţ 18,14-15). Iar noi datorită întrupării Cuvântului, am fost copleşiţi cu toţii de lumina Soarelui, Cristos, care ne-a răsărit nouă din înălţimi (cf. Lc 1,78); Cuvânt întrupat în care locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii (cf. Col 2,9); Cuvânt întrupat care este adevăratul Dumnezeu şi viaţa veşnică (cf. 1In 5,20); Cuvânt întrupat prin care a apărut iarăşi în lume, lumina şi siguranţa, pacea şi bucuria, domnia şi dreptatea lui Dumnezeu (cf. Is 9,6).

De aceea, în toate zilele Crăciunului, vom auzi cuvinte îmbucurătoare ca acestea: un Prunc ni s-a dat, un Prunc ni s-a născut (cf. Is 9,6); ni s-a născut un Mântuitor (cf. Lc 2,11); Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, şi noi am văzut slava lui (cf. In 1,14); Dumnezeu ne-a vorbit prin Fiul (cf. Evr 1,2); a răsărit lumina celor care locuiau în întuneric şi în umbra morţii (cf. Is 9,2); s-a arătat harul lui Dumnezeu (cf. Tit 2,11); s-a arătat bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu; (cf. Tit 3,4) au văzut toate marginile pământului mântuirea (cf. Is 52,10).

Iar dacă, odinioară, glasul lui Dumnezeu îi îngrozea pe cei căzuţi în păcat făcându-i să fugă şi să se ascundă de faţa lui (cf. Gen 3,8; 4,16), acum când ni s-a născut Isus, oricât de încărcaţi am fi de păcate, putem să ne apropiem cu toată încrederea şi fără frică de el, căci el s-a născut ca să mântuiască tot ce era pierdut (cf. Lc 19,10).

Dar pentru a primi şi noi toate aceste daruri minunate ale Pruncului, trebuie să venim şi noi la el ca: păstorii, magii, ca Simeon şi Ana, ca...Adam şi Eva; căci nu este suficient numai să auzi de Isus.

Un poet a visat o scenă foarte drăguţă care a avut loc în ieslea din Betleem, în noaptea în care s-a născut Isus: Se făcea că, dintr-o dată, în staul unde s-a născut Isus, a intrat o femeie bătrână, îmbrăcată în negru şi nepieptănată şi că a mers direct la Pruncul Isus. Preasfânta Fecioară tremura de teamă. Femeia poartă ceva ascuns în mâini. Ajungând la iesle îngenunchează, se apleacă adânc la pământ apoi aşează în mâinile Pruncului ceea ce ascundea în mâinile sale. Apoi s-a ridicat, s-a întors şi a plecat. Dar pe când pleca, s-a schimbat total, căci acum era: frumoasă, zveltă şi radiind de bucurie. Preasfânta Fecioară priveşte la mâinile lui Isus şi printre degeţelele sale de copil a văzut un măr muşcat. Misterioasa femeie nu era altcineva decât Eva.

Să-i dăm şi noi în dar lui Isus păcatele noastre, ca Adam şi Eva, căci el pentru aceasta s-a născut Emanuel, Dumnezeu cu noi (cf. Is 7,14), ca să ne ridice păcatele (cf. In 1,29).

O istorioară frumoasă ne spune că, Pruncul Isus, i-a cerut sfântului Ieronim (342-420), ca dar de Crăciun, păcatele sale. Şi după ce sfântul i le-a prezentat, o pace şi o bucurie de nedescris i-au cuprins inima. Acest dar, păcatele noastre, ni le cere şi nouă Isus de Crăciun. Să i le dăm, căci vorba sfântului Augustin (354-430): "Dacă Isus nu s-a născut şi în inima noastră, zadarnic s-a născut la Betleem".

Lambert Nolen (n. 1960), un profesor creştin din California, SUA, ne redă cuvintele lui Isus, dintr-o revelaţie pe care a avut-o într-o Noapte de Crăciun:

M-am născut gol, spune Dumnezeu, ca tu să ştii să te dezbraci de tine însuţi.

M-am născut sărac, pentru ca tu să mă poţi considera unica ta bogăţie.

M-am născut într-un grajd, pentru ca tu să înveţi a sfinţi orice loc.

M-am născut neputincios, pentru ca ţie să nu-ţi fie frică de mine.

M-am născut din dragoste, pentru ca tu să nu te îndoieşti de iubirea mea.

M-am născut noaptea, pentru ca tu să crezi că pot lumina orice realitate.

M-am născut persecutat, pentru ca tu să poţi accepta toate dificultăţile.

M-am născut persoană umană, pentru ca ţie să nu-ţi fie ruşine cu tine însuţi.

M-am născut în simplitate, pentru ca tu să încetezi a mai fi complicat.

M-am născut om, pentru ca tu să te poţi îndumnezei.

M-am născut în viaţa ta, spre a te conduce în casa Tatălui.

Deci, pentru a primi iubirea, lumina, harul, bunătatea, iertarea, vindecarea, mângâierea şi mântuirea lui Isus, trebuie ca fiecare om să vină personal la Isus, Aşa cum personal trebuie să mergi la medic când eşti bolnav, tot astfel tot personal trebuie să vii la Isus când eşti păcătos şi ne mântuit.

Iată ce spunea sfântul Bernard de Clairvaux (1091-1153), într-o predică de Crăciun: "Omule, de ce te temi? De ce fugi? Cristos nu a venit ca să te judece, ci ca să mântuiască. Cristos nu a venit să-ţi ia ceva, ci să-ţi dea ceva preţios. Să nu spui ca Adam: "Ţi-am auzit glasul tău şi m-am ascuns" (cf. Gen 3,9). El e un copilaş divin, nu te teme şi nu fugi de el. El nu vine pentru a te încătuşa, ci pentru a te dezlega. Nu vine pentru a te condamna, ci pentru a te salva!"

Dar Crăciunul nu ar fi complet pentru noi, dacă după ce asemenea păstorilor, magilor, bătrânilor Simeon şi Ana, şi al tuturor celor care l-au întâlnit, nu am fi venit la ieslea lui Isus din bisericile noastre, nu am fi ascultat Evanghelia Naşterii Domnului, nu l-am fi primit ca Mântuitor personal al nostru, nu ne-am fi schimbat viaţa, şi nu l-am fi vesti pretutindeni, prin cuvintele, faptele şi prin toată viaţa noastră (cf. Lc 2,17-18; Lc 2,38; Mt 2,12; Fap 9,20).

Deci, Crăciun fericit, după voinţa lui Dumnezeu, înseamnă: să asculţi vestea cea bună a Naşterii Mântuitorului, să-l primeşti pe Isus ca Mântuitorul tău personal, să-ţi schimbi viaţa după Evanghelia lui, şi să comunici şi altora vestea cea bună a Naşterii lui Isus. Când unul sau altul din aceste elemente lipsesc, sărbătoarea Crăciunului nu este completă, şi nu este după voia lui Dumnezeu.

Vă doresc un Crăciun fericit şi binecuvântat, după voia lui Dumnezeu!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 6.