Reflecţie la duminica a XVII-a de peste an - B

Câteva dintre capcanele întinse de diavol celor care aleg calea căsătoriei

Isus îşi continuă drumul său spre Ierusalim şi, în acelaşi timp, îşi continuă şi învăţătura sa mântuitoare pentru toţi aceia care îl urmează, atenţionându-i în legătură cu capcanele pe care satana le întinde pe calea mântuirii oamenilor.

Duminicile trecute am văzut că Isus ne-a atenţionat cu privire la două dintre aceste capcane. Una dintre ele a fost aceea de a refuza crucea, singura cale de mântuire rămasă după păcatul strămoşesc şi personal, şi de a căuta o viaţă uşoară, viaţa plină de bogăţii, plăceri şi onoruri. Spre învăţătura lor şi a noastră, Isus ne-a arătat determinarea lui pentru crucea încredinţată de Tatăl, apoi le-a cerut şi ne-a cerut şi nouă aceeaşi determinare pentru a ne accepta crucea. Apoi, Isus ne-a vorbit despre o altă capcană întinsă de diavol pe calea mântuirii, capcana geloziei sau a invidiei spirituale, care face atât de mare rău cauzei mântuirii, reducând atât numărul lucrătorilor pentru împărăţia cerurilor, cât şi numărul celor mântuiţi.

Astăzi Isus ne vorbeşte despre o altă capcană, prin care satana trage multe suflete de pe calea mântuirii şi le aruncă pe cea a pierzării. Iar această capcană este aceea a neregulilor în căsătorie, din care amintim: divorţul, recăsătorirea, căsătoria de probă, adulterul, căsătoria cu persoane de alte credinţe, avortul etc. Prin întinderea acestor capcane, diavolul strică unitatea şi indisolubilitatea căsătoriei voite de Dumnezeu; stinge dragostea dintre soţi şi prezintă lumii o imagine falsă despre Cristos şi Biserica sa, a cărei imagine este dragostea dintre soţi (cf. Ef 5,25-32); strică finalitatea căsătoriei care este împlinirea soţilor pe plan fizic şi spiritual şi naşterea de prunci; nefericeşte pe soţi; nefericeşte pe copii; nefericeşte familiile din care provin; nefericeşte pe prieteni şi cunoscuţi; întristează Biserica şi răstigneşte din nou pe Isus (cf. Evr 6,6).

Isus tocmai intrase din Galileea (ţinutul păgânilor), în Iudeea (ţinutul laudelor lui Dumnezeu). Diavolul a reuşit să contamineze cu otrava sa ambele ţinuturi, astfel că în niciunul dintre ele nu mai răsunau laudele lui Dumnezeu şi în niciunul dintre ele nu mai era primită învăţătura sănătoasă (cf. 2Tim 4,3). Dacă în Galileea păgânilor lui Isus i-a fost refuzată învăţătura, în Iudeea laudelor lui Dumnezeu, Isus însuşi a fost refuzat, ba mai mult a şi fost condamnat la moarte.

Aici, în Iudeea, trăia Irod Antipa, cel care luase în căsătorie pe Irodiada, soţia fratelui său, Filip. Iar Ioan Botezătorul pentru că a avut curajul să-l atenţioneze că acest lucru este un mare păcat, acesta i-a tăiat capul (cf. Mc 6,14-29). Tot aici, în Iudeea, mulţi din capii civili şi religioşi ai poporului erau despărţiţi de nevestele lor şi recăsătoriţi cu altele, chiar păgâne (cf. Ezd 9,2).

Fariseii l-au întrebat: "Este permis unui bărbat să se despartă de femeia sa"? Căci după "legea" făcută de ei, nu de Dumnezeu, bărbatului îi era permis să se despartă. Femeia, care pentru ei era considerată drept un bun al bărbatului, şi nu o egală părtaşă la harul vieţii (cf. Gen 2,22), ea nu avea voie să se despartă. Iar când şi-au făcut ei această "lege" în afara Legii lui Dumnezeu, l-au constrâns pe Moise să o aprobe, prin ameninţarea cu moartea.

Tot prin ameninţarea cu moartea vor să obţină aprobarea acestui grav păcat şi de la Isus. Dacă Moise s-a temut de ei că o să-l omoare, Isus, care nu se temea de moarte, căci spre ea mergea de buna voie, le-a spus adevărul în faţă, făcând apel la orânduirea lui Dumnezeu de la început (cf. Gen 2,24) şi la Legea lui Dumnezeu pe care a venit s-o reaşeze pe pământ, spunând clar că soţii căsătoriţi nu mai sunt doi, ci un singur trup şi că ceea ce Dumnezeu a unit în căsătorie omul nu trebuie să despartă" (Mc 10,6-8).

Renumitul comentator biblic Matthew Henry spunea că Dumnezeu nu a luat-o pe femeie nici din capul lui Adam pentru a nu-i fi superioară, nici de la picior pentru a-I fi inferioară, ci din coasta lui pentru a-i fi egală. De aceea, soţia este cealaltă jumătate de care soţul are nevoie pentru a fi fericit, aşa cum soţul este cealaltă jumătate pentru ca soţia să fie fericită.

O legendă orientală vorbeşte despre o specie de scoici care trăiesc în adâncul mării; şi dacă atunci când vin la suprafaţă, le atinge vreun om, perlele pe care le conţin îşi pierd strălucirea. Şi abia după ce se scoicile se reîntorc în adâncul mării, perlele pe care le conţin îşi recapătă frumuseţea.

Şi căsătoria este o perlă, născută din dragostea lui Dumnezeu pentru om. Dar odată ajunsă la bunul plac al oamenilor fără teamă de Dumnezeu, şi-a pierdut şi ea farmecul şi frumuseţea. De aceea Isus a venit s-o reaşeze la locul şi demnitatea ei.

La aniversarea a 50 de ani de căsătorie, celebrul Henry Ford a fost întrebat de cineva care este secretul succesului şi fericirii sale în căsătorie. El a răspuns că succesul în căsătorie este la fel ca succesul în industria automobilelor: "Să rămâi fidel unui singur model". Tocmai asta ne-a învăţat Isus în Evanghelia de astăzi.

Chiar dacă lumea întreaga cu toate instanţele sale judecătoreşti ar considera divorţul legal, în ochii lui Dumnezeu, el rămâne tot ilegal. Chiar dacă Irod şi Irodiada au divorţat şi s-au căsătorit civil, asta nu a anulat prima căsătorie a Irodiadei, căci ea a rămas tot soţia fratelui său Filip, aşa cum a spus si Ioan Botezătorul. "Chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema" (Gal 1,8).

De aceea, Biserica cere celor doi miri care se căsătoresc adeverinţă de stare liberă. Iar stare liberă înseamnă să nu mai fi fost căsătorit înainte sau să fii liber prin moartea soţului sau soţiei. Divorţul nu dă starea liberă necesară pentru căsătorie.

Multe au fost ameninţările în decursul istoriei, chiar cu moartea, la adresa creştinilor simpli şi la adresa autorităţilor bisericeşti, pentru a accepta divorţul. Iată două exemple:

Împăratul Constantin al IX-lea din Bizanţ, fiind pe patul de moarte, în 1028, a chemat la sine pe patricianul Romanus pentru a-i oferi mâna fiicei sale Teodora şi moştenirea tronului. Romanus i-a spus că este legat de Dumnezeu de soţia lui şi nici o putere omenească nu-l poate despărţi. Împăratul i-a dat timp de gândire până seara şi, dacă nu va accepta, i se vor scoate ochii. A acceptat să i se scoată ochii, dar n-a divorţat nici pentru prinţesa Teodora şi nici pentru tronul imperial.

Henric al VIII-lea, regele Angliei, luptând contra lui Luther, a fost numit de papa Clement al VII-lea "apărător al credinţei". Crezând că are suficiente merite, i-a cerut papei să-i îngăduie să-şi lase soţia legitimă, pe Caterina de Aragon, şi să se recăsătorească cu Ana de Boleyn. Papa s-a opus. Ca represalii, Henric al VIII-lea, introduce reforma lui Luther în Anglia şi rupe milioane de creştini de Biserica Catolică. Pe cei ce i s-au opus, i-a întemniţat şi chiar i-a omorât; astfel a ucis 20 de episcopi, 600 de preoţi şi alţi mulţi creştini. Apoi şi-a luat, una după alta, şase femei, fiindcă îndată ce era nemulţumit de una, îi tăia capul şi lua alta.

Ca nu cumva fiul său Teodosie să fie ispitit de farmecul fetelor sau doamnelor de la curtea sa domnească, Neagoe Basarab obişnuia să-i amintească deseori, lăsându-i chiar şi în scris: "Curvarul, el însuşi se face singur jertfă junghiată înaintea diavolului".

Cântăreaţa franceză Sofia Arnauld, lovită de suferinţele unui divorţ, a spus: "Divorţul nu este numai un adulter, ci şi un «sacrament al satanei»".

Pe lângă divorţ şi recăsătorire, alte mare amăgiri prin care satana loveşte în instituţia căsătoriei rânduită de Dumnezeu sunt "căsătoria de probă", "unirea fără căsătorie", "concubinajul" şi "adulterul". Toate aceste sunt "furturi" din drepturile pe care Dumnezeu le-a rânduit doar pentru cei căsătoriţi după Legea căsătoriei. Toţi care săvârşesc astfel de nelegiuiri (cf. Gen 39,9), nu vor rămâne nepedepsiţi. Aici pe pământ, dacă se convertesc, dacă se căsătoresc legitim, dacă părăsesc relaţiile nepermise, vor avea de făcut mult apostolat bun şi în acelaşi timp de îndurat multe greutăţi în viaţă (cf. Fap 9,15-16). Dincolo, în viaţa veşnică, vor sta mult timp în Purgator. Iar dacă nu se convertesc, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (cf. 1Cor 6,9-10).

Şi iarăşi, după divorţ şi recăsătorire, alte mari amăgiri prin care satana loveşte în instituţia căsătoriei rânduită de Dumnezeu, sunt onanismul, anticoncepţionalele şi avortul. Aceste mari păcate lasă relaţia căsătorească fără finalitatea poruncită de Creator, procrearea, şi cer pedeapsa cerului (cf. Gen 4,10; Gen 38,4-10).

Apoi o altă mare amăgire, prin care satana lucrează contra căsătoriei fericite, contra căsătoriei după voinţa lui Dumnezeu, este căsătoria cu femei şi bărbaţi străini de credinţă.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a oprit astfel de căsătorii încă de la ieşirea din Egipt: "Nu cumva să iei din fetele popoarelor străine neveste fiilor tăi, şi astfel, fetele lor, păcătuind înaintea dumnezeilor lor, să târască şi pe fiii tăi să păcătuiască şi ei înaintea dumnezeilor lor" (Ex 34,16); "Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi" (Dt 7,3); "Să nu vă daţi fetele după fiii lor şi să nu luaţi fetele lor de neveste nici pentru fiii voştri, nici pentru voi. Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel? Nu era alt împărat ca el, în mulţimea popoarelor; el era iubit de Dumnezeul lui şi Dumnezeu îl pusese împărat peste tot Israelul. Totuşi, femeile străine l-au târât şi pe el în păcat" (Neh 13,25-26); "Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David" (1Rg 11,4)

Iar în Noul Testament Dumnezeu ne spune la fel: "Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi depărtaţi-vă de ei, zice Domnul; atunci eu vă voi fi Tată şi voi îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel atotputernic" (2Cor 6,14-18).

De aceea, mirii catolici care se căsătoresc cu persoane de alte religii, au nevoie de dispensă de la episcop. Acest fapt vrea să arate atât pericolul pentru armonia familială şi mântuirea veşnică, cât şi angajamentul deosebit pe linie de credinţă al persoanei catolice. Şi cu toate acestea, Paul spune: "Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta? (1Cor 7,16)

Primii care au de suferit de pe urma acestor păcate grave împotriva căsătoriei orânduite după planul şi voinţa lui Dumnezeu sunt copiii; copii pe care Isus îi iubeşte atât de mult (cf. Mc 10,16); copii a căror primire de către soţi echivalează cu primirea sa (cf. Mt 18,5), copii care ne înfăţişează starea de spirit pentru a intra în împărăţia cerurilor (cf. Mc 10,15), copiii care în planul lui Dumnezeu au fost rânduiţi să se nască şi nu se mai nasc; apoi sunt copiii care după ce s-au născut, prin divorţul părinţilor rămân fără sprijin şi călăuze pe calea mântuirii. Apoi au mult de suferit, soţii care divorţează.

Într-o scrisoare a unui băiat de doisprezece ani, apărută într-un ziar din Los Angeles, se poate citi: "Dacă aş avea şansa de a vorbi cu Isus, i-aş spune să ia locul judecătorului şi să îi unească din nou pe părinţii mei". Un judecător pronunţase divorţul părinţilor săi (cf. Pietro Righetto).

Medicii de la Universitatea "John Hopkins" din Baltimore au consultat 19 pacienţi divorţaţi internaţi cu simptome clasice de infarct - dureri în piept, probleme respiratorii, un randament redus al cordului. Ei bine, nici unul dintre ei nu avea infarct, absolut toţi sufereau de "sindromul inimilor frânte" , care produce o concentraţie ridicată a hormonilor de stres în sânge. "Noi credem că nivelul ridicat al hormonilor de stres în sânge anesteziază, pur şi simplu, muşchiul cardiac", afirmau aceşti medici".

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 11.