|
Oficiul pentru Comunicații Sociale Bd. Ștefan cel Mare, 26 700064-Iași Tel. 0232/212003 Fax 0232/212006 www.ercis.ro Nr. 16 / 20.08.2012 COMUNICAT DE PRESĂ Adunare internațională despre rolul laicilor la Iași Peste 170 de responsabili, reprezentanți ai 35 de țări ce reunesc patru continente, se vor întâlni în perioada 22-26 august 2012 la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași, găzduind cea de-a VI-a Adunare Generală a Forumului Internațional al Acțiunii Catolice (FIAC), cu o temă legată de rolul laicilor în Biserică și în societate. Alături de laici din diferite țări, implicați în viața Bisericii, vor fi prezenți cardinali, episcopi și preoți din țară și străinătate, printre care cardinalul Salvatore de Giorgi, arhiepiscop emerit de Palermo, fost asistent al FIAC, Mons. Francisco-Javier Lozano, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, PS Domenico Sigalini, episcop de Palestrina, asistent eclezial general al Acțiunii Catolice Italiene și FIAC. În prima zi, miercuri, 22 august, toți reprezentanții vor participa la ora 18.30 la sfânta Liturghie a hramului catedralei din Iași (Sfânta Fecioară Maria, Regină) care va fi prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iași, gazda întâlnirii. Încheierea adunării (duminică, 26 august, ora 11.00) va fi marcată prin sfânta Liturghie din aceeași catedrală prezidată de Eminența sa card. Salvatore de Giorgi, la care vor participa și câteva grupuri de laici din țară. În cele cinci zile, programul prevede conferințe, dezbateri, momente de reflecție asupra misiunii laicilor în Biserică și societate, sesiuni statutare și ocazii de împărtășire a experiențelor din diferite locuri ale lumii. Timpul de analiză și de reflecție va fi susținut de celebrările sfintelor Liturghii, de rugăciune și de meditarea cuvântului lui Dumnezeu. Nu vor lipsi programele culturale care vor evidenția bogăția spirituală a țărilor reprezentate și cunoașterea unui crâmpei din meleagurile românești prin pelerinajul la sanctuarul de la Cacica, vizitarea unor mănăstiri ortodoxe și a unor obiective culturale. În special se va discuta despre contribuția pe care laicii o pot oferi în răspândirea mesajului lui Cristos și despre cum pot ei să răspundă tot mai bine rolului lor în Biserică, așa cum apare schițat în Conciliul Vatican II, de la a cărui deschidere se împlinesc anul acesta 50 de ani. Forumul Internațional al Acțiunii Catolice este un organism inițiat în 1987 și constituit la Roma în 1991 ca un liant între asociațiile naționale de laici din lume, spre serviciul acestora și al Bisericii. Printre cele 28 de țări membre ale FIAC este și România. Celelalte cinci adunări generale ale FIAC au avut loc la Viena (1994), Buenos Aires (1997) și la Roma (2000, 2004, 2008). Informații și programul complet al Adunării Generale a Forumului Internațional al Acțiunii Catolice pot fi găsite pe www.ercis.ro, în secțiunea specială FIAC 2012 și pe http://fiac.actiuneacatolica.ro, site-ul oficial al întâlnirii. Biroul de Presă
Persoane de contact:
* * * PROGRAM Marți, 21 august: sosiri Miercuri, 22 august: va fi hramul catedralei "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași
Joi, 23 august: se va discuta despre contribuția Acțiunii Catolice la noua evanghelizare
Vineri, 24 august: Să cunoaștem România orientală
Sâmbătă, 25 august: Împlinirea a 50 de ani de la Conciliul Vatican II - Acțiunea Catolică, dar al Duhului Sfânt
Duminică, 26 august: Spre Anul Credinței
lecturi: 8.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |