Reflecţie la Inima Neprihănită a Mariei

Iubirea Inimii Neprihănite a Mariei este un reflex al iubirii Inimii Preasfinte a lui Isus.

Cardinalul Suenens (1904-1996) povesteşte că, fiind primat al Belgiei, îl însoţea pe regele Balduino (1930-1993), în vizitele sale prin nenumăratele localităţi ale naţiunii. Îi atrăgea atenţia faptul ca lumea, în prezenţa regelui, obişnuia să strige: "Trăiască Regina, trăiască Fabiola!" (n. 1928) chiar dacă ea nu era prezentă. Cardinalul, împins de curiozitate, întreba uneori lumea:

"De ce o aclamaţi pe Regină dacă ea tot nu este de faţă şi nici nu vă poate auzi?" Iar lumea răspundea: "Strigăm «trăiască Regina» pentru că ştim că aceasta îi place tare mult Regelui".

Lui Balduino îi plăcea să audă cum este aclamată soţia sa pentru că o iubea din tot sufletul.

Lui Isus îi place să audă cum Mama sa este ovaţionată, aclamată, pentru că o iubeşte aşa cum nici o altă inimă omenească nu poate să iubească. Oricât de multă dragoste am avea şi am manifesta faţă de Preasfânta Fecioară, niciodată nu vom reuşi să o iubim aşa cum El o iubeşte.

Deci, astăzi o sărbătorim cu dragoste pe Sfânta Fecioară Maria, în Inima sa neprihănită, pentru că însuşi Tatăl o iubeşte ca pe o credincioasă fiică; pentru că însuşi Fiul o iubeşte ca pe o bună şi sfântă mamă; pentru că însuşi Duhul Sfânt o iubeşte ca pe o mireasă.

Aşa cum despre Inima de Tată a lui Dumnezeu, profetul Osea ne-a spus ieri că ne ţine de mână, ne păzeşte pe cale, ne ridică la obraz şi ne acoperă de sărutări (cf. Os 11,1-9), atunci acelaşi lucru ne spune astăzi Biserica şi despre dragostea de mamă a Mariei, care la fel ne ţine de mână, ne păzeşte pe cale, ne ridică la obraz, şi ne umple de săruturi.

Şi aşa cum Isus pentru a ne atrage pe toţi la Inima sa preasfântă şi rănită pentru păcatele noastre, a făcut 12 promisiuni, tot astfel şi Maria pentru a ne atrage la Inima sa neprihănită, rănită de sabia durerii pentru noi (cf. Lc 2,35), ne-a făcut şi ea 5 promisiuni.

Aşa cum Isus, înainte de a face cele 12 promisiuni, s-a plâns mai întâi Sfintei Margareta Maria Alacoque (1647-1690): "Iată acea inimă care a iubit atât de mult oamenii şi de la care nu primeşte decât nerecunoştinţă şi dispreţ". Tot astfel, la 10 octombrie 1925, sfânta Fecioară, înainte de a face cele 5 promisiuni ale ei, s-a plâns mai întâi Sorei Lucia dos Santos (1907-2005): "Copila mea, priveşte inima mea străpunsă de spinii blasfemiilor şi ai nerecunoştinţelor oamenilor".

Iată care sunt cele cinci promisiuni ale Preasfintei Fecioare Maria pentru cei care îşi oferă viaţa pe deplin lui Dumnezeu

1. Numele lor vor fi înscrise în Inima lui Isus, înflăcărată de Iubire, şi în Inima Neprihănită a Fecioarei Maria

2. Prin oferirea vieţii, unită cu meritele lui Isus, ei vor salva multe suflete de la condamnare. De meritul acestor sacrificii vor beneficia toate sufletele până la sfârşitul lumii.

3. Nici unul dintre membrii familiei lor nu va fi condamnat, în ciuda aparenţelor exterioare, deoarece înainte ca sufletul să părăsească trupul va primi harul căinţei desăvârşite.

4. În ziua ofertei, membrii familiei care sunt în purgatoriu vor fi primiţi în Rai.

5. În ceasul morţii, Eu voi fi alături de ei şi voi conduce sufletele lor, fără a trece prin purgatoriu, în faţa Preasfintei Treimi, în Casa Domnului, unde vor fi veşnic fericiţi alături de mine.

Asemenea Inimii lui Isus, are şi Maria o mare promisiune: "Făgăduiesc că voi fi de faţă în ceasul morţii cu harurile necesare mântuirii tuturor acelora care se vor spovedi în prima sâmbătă din lună, timp de cinci luni consecutiv, vor recita rozariul şi vor medita un sfert de oră asupra celor cincisprezece mistere ale rozariului, îndeplinind aceste acte în spirit de reparaţie faţă de Inima mea Neprihănită".

O întâmplare ne spune că diavolul se lamenta lui Dumnezeu la judecata unui suflet mântuit prin intervenţia Mariei, că Sfânta Fecioară nu l-a lăsat să-l ispitească pe acel suflet în clipele din urmă, conform dreptului pe care îl avea. Atunci Maria a intervenit a intervenit şi a spus că, ea a avut dreptul ca să-l apere pe acel suflet în ultimele lui clipe pământeşti, pentru că el a împlinit cerinţele Marii Făgăduinţe. Atunci Dumnezeu l-a izgonit pe Satana din faţa lui.

Inima Neprihănită a Mariei, asemenea Inimii Preasfinte a lui Isus, făcut cele mai multe dintre minunile sale pentru salvarea şi mântuirea sufletelor. Iată câteva exemple:

Sfântul Gabriel Possenti. A fost al 11-lea copil al unei familii formate din 9 băieţi şi 3 fete şi s-a născut la Assisi (Italia), în anul 1838. Avea însă o slăbiciune: îi plăcea să fie mereu elegant îmbrăcat, nu suferea hainele vechi sau pătate, dădea o mare atenţie frizurii pe care o pieptăna şi o parfuma cu grijă şi era foarte dornic de distracţii în societate. Pasionat după spectacolele de teatru, citea cu nesaţ romane la modă şi avea o adevărată manie pentru dans. Din această pricină era poreclit balerinul. Distracţiile lumeşti însă îi lăsau mereu în suflet un gol, o nelinişte asociată cu dorul nelămurit de a-şi căuta pacea inimii între zidurile unei mănăstiri. Trecut min multe încercări: boală, accident de vânătoare, boală, moartea surorii, în sfârşit cedează intervenţiilor Inimii neprihănite a Mariei şi se converteşte în timpul unei procesiuni cu Icoana ei, care i-a şoptit iar: "Lumea nu este pentru tine! Te aşteaptă mănăstirea!" În ziua sărbătorii Durerilor Maicii Domnului, s-a călugărit, luându-şi numele de Gabriel al Maicii Îndurerate (din botez se numea Francisc). La Spoleto, ştirea călugăririi lui a produs mare senzaţie, lumea nu se putea dumiri cum băiatul de viaţă, pe care l-au cunoscut atât de petrecăreţ, să intre într-un ordin călugăresc cu o viaţă atât de aspră! În cei şase ani, cât a mai trăit în mănăstire, a fost un model de virtuţi călugăreşti şi, mai ales, de evlavie către sfânta Fecioară, care îl salvase din primejdiile lumii şi chiar ale morţii.

Fericitul Franco Lippi. Prin anii 1280, mănăstirea carmeliţilor din Siena (Italia) a primit un novice neobişnuit: un bătrân de 70 de ani, care de un timp trăia retras în singurătate, lângă satul învecinat, Grotto. Tatăl său era de meserie tăbăcar şi, ca toţi cei din breasla lui, a rânduit ca băiatul său să-i fie ucenic, spre a-i lăsa apoi atelierul ca moştenire. A învăţat Franco meseria tatălui, dar ceea ce a încercat mama să-l înveţe, adică noţiunile elementare ale religiei şi unele deprinderi de evlavie, nu s-au prea lipit de el. Din copilărie s-a arătat neastâmpărat şi neascultător, pus numai pe rele şi pe pozne de tot felul, mai ceva decât cei de vârsta lui. După ce a mai crescut, a deprins destul de uşor năravurile tinereţilor destrăbălate: femeile, petrecerile, certurile şi bătăile, toate se ţineau lanţ. Cât timp a trăit tatăl său, s-a mai ţinut de casă şi de meserie, cu toate că nu-i plăcea munca. Dar când bătrânul a murit şi i-a lăsat tot avutul, moştenirea s-a risipit cu iuţeală mare. Franco a alunecat apoi pe panta afacerilor necinstite. A intrat apoi într-o ceată de aventurieri şi de bandiţi, cum se aflau destui în Italia în acea vreme. Într-o zi, la o partidă de zaruri, a avut ghinion: şi-a pierdut toţi banii şi apoi a strigat plin de mânie: "Acum am să-mi pun în joc ochii din cap", fiindcă altceva nu mai am! Iar când zarurile au căzut, tot fără noroc. Atunci s-a sculat de la masa de joc, a amuţit de spaimă, fiindcă nu mai vedea nimic în jur, devenise orb. În această năprasnică nenorocire şi-a dat seama de pedeapsa lui Dumnezeu. Amintindu-şi de viaţa păcătoasă pe care o dusese, remuşcările i-au cuprins inima. A început să se roage Maicii Domnului, Scăparea păcătoşilor, implorându-i ajutorul. O rază de speranţă i-a luminat sufletul: a înţeles datoria pe care o are de a ispăşi trecutul păcătos. Hotărât să urmeze această cale, şi-a vândut casa; cu banii luaţi ca preţ pe ea i-a despăgubit cât s-a putut pe cei care îi nedreptăţise; apoi a pornit într-un lung pelerinaj, Spania şi Italia. Din apariţiile, cu care l-a învrednicit Maica Domnului, a înţeles că voia ei este ca el să intre în Ordinul Carmelit, consacrat Maicii Domnului, aşa cum se ştie. Primit, a trăit aici încă zece ani. A murit la vârsta de 80 de ani, la 11 decembrie 1291. Minunile de la mormântul lui i-au adus înălţarea la cinstea altarelor cu titlul de fericit, aşa cum este comemorat anual în Ordinul Carmelit.

Apoi Inima Neprihănită a Mariei a făcut multe minuni şi pentru a-şi arăta grija şi dragostea ei faţă de oameni, începând cu cei din urmă dintre ei. Astfel:

Intr-o biserică a Maicii Domnului, Sf. Herman, un orfan de tată şi de mamă, stătea flămând şi plin de frig, se ruga îngenunchiat în faţa Icoanei Maicii Domnului. Inima lui era caldă de iubirea pentru Isus şi Maria. Dar iată că Maica cea vrednică de iubire, nu se lăsă mult rugată, căci la un moment dat, Maria din icoană se însufleţi, se umplu de lumină şi frumuseţe, şi-i vorbi copilaşului astfel: "Pentru că iubeşti mult pe Isus şi pe mine, îţi vom da un ajutor în nevoile tale. Ridică puţin piatra de sub picioarele tale şi vei găsi acolo nişte bani cu care să-ţi cumperi cele necesare". De atunci oricând avea nevoie urgentă de ajutor, Herman venea şi primea de la Isus din braţele Mamei sale, Maria. El a început apoi să lucreze cu braţele lui, iar la Icoana Mariei cu Isus în braţe, venea numai pentru putere şi călăuzire, şi rare ori după bani. Apoi a intrat într-o mănăstire şi prin harul lui Isus şi ocrotirea Sf. Fecioare, a ajuns un mare sfânt.

O tânără din Roma cu numele de Maria Desideri Morbidelli, bolnavă de tuberculoză în ultimul grad, fusese de şase ori la Lourdes în pelerinaj şi ceruse vindecarea. La 1 septembrie 1933 era aici pentru a şaptea oara şi s-a rugat aşa: "Sfânta Fecioară, ori mă vindeci, ori lasă-mă să mor". S-a vindecat instantaneu. Ca recunoştinţă a întemeiat o asociaţie internaţionala numita "Pro regalitate Mariae", la care au aderat sute de mii de credincioşi.

Inima Neprihănită a Mariei este un reflex al iubirii Inimii Preasfinte a lui Isus. Să alergăm cu încredere la ajutorul ei.

Inima neprihănită a Mariei, fă-ne câte un loc în inima ta şi roagă-te pentru noi!

Pr. Ioan Lungu

* * *

Consideraţie la Inima Neprihănită a Mariei

"Fericiţi sunt cei cu inima curată, căci îl vor vedea pe Dumnezeu" (Mt 5, 8)

Un elev a lipsit de la şcoală câteva zile şi învăţătorul l-a întrebat: "De ce ai lipsit?" Şi el a răspuns: "A murit o soră a mea". Desigur, era o absenţă care se putea motiva. Dar ce i-a venit învăţătorului, a întrebat: "Dar tu ai vrea să mori?" Şcolarul a stat puţin, s-a gândit şi a răspuns: "Încă nu", învăţătorul se gândea că poate şcolarul vrea să-i spună cu aceasta că vrea să se facă şi el om mare şi când va îmbătrâni o să moară ca orice om. L-a întrebat deci: "De ce încă nu?" Şi şcolarul a răspuns: "Pentru că încă n-am o inimă curată, ca să pot vedea pe Dumnezeu". El înţelesese că n-ar fi fericit dincolo, dacă n-are mai întâi o inimă curată. Oricine ar vrea să fie fericit dincolo, să meargă adică într-un loc de fericire, dar se întreabă oare: Am eu o inimă curată înaintea lui Dumnezeu?

Ieri am sărbătorit Inima Preasfântă a lui Isus, Inimă care, pentru noi, s-a făcut ascultătoare până la moarte şi încă până la moartea pe cruce (cf. Fil 2,8). Oamenii au căzut în păcat şi au pierdut fericirea paradisului, pentru că n-au ascultat de Dumnezeu, Isus a fost trimis pe pământ pentru a ne învăţa ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a împlinit întru totul cuvântul şi voinţa Tatălui: Mânarea Lui era să facă voinţa Tatălui (cf. In 4,34). Isus s-a coborât din cer să facă voinţa Tatălui (cf. In 6,38) Isus a spus cuvintele Tatălui (cf. In 12:49-50). Isus a făcut lucrările Tatălui (cf. In 10,37).

Astăzi noi o sărbătorim pe Preacurata Fecioară Maria, Cea care l-a urmat pe Isus în ascultarea faţă de Tatăl; cea care prin primirea, păstrarea, meditarea, şi împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu, a devenit Chivot ales al lui Dumnezeu; cea care prin credinţa ei în Dumnezeu cel întreit şi unic a devenit fica preaiubită a Tatălui, mama aleasa a Fiului şi mireasa curată a Duhului Sfânt; cea care prin participarea ei la misiunea şi pătimirile lui Isus, a devenit mamă, ocrotitoare, soră şi exemplu pentru orice ucenic şi pentru orice om; cea care a primit de la Preasfânta Treime o inimă curată, o inimă spălată în sângele lui Isus, o inimă asemănătoare cu Inima lui Isus, Fiul lui Dumnezeu şi al ei.

Biserica ne cheamă astăzi să celebrăm Inima Neprihănită a Mariei, pentru că doreşte ca toţii fiii ei, să dobândească prin credinţa în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt: o inimă curată asemenea cu a ei, inimă din care să iasă numai gânduri, vorbe şi fapte curate; o inimă deschisă în a primi şi păstra Cuvântul lui Dumnezeu; apoi o inimă care meditează, spre punere în practică, Cuvântul lui Dumnezeu; o inimă care se uneşte în jertfă şi dăruire cu Isus şi cu fraţii, pentru mântuirea lumii; o inimă sensibilă la suferinţele lui Isus şi ale fraţilor lui.

Unul care s-a obişnuit să meargă la biserică, în fiecare duminică, să asculte predica, dar nu împlinea nimic din ce spune Evanghelia, într-o noapte a avut un vis cu tâlc. Se făcea că a ajuns la poarta Raiului. Acolo a fost oprit, nu i s-a dat voie să intre. El a spus că mereu a mers să asculte Evanghelia în fiecare duminică, de ce nu-i dau voie să intre? Îngerul paznic i-a spus: "Urechile tale intră, căci ele au ascultat, dar tu nu intri că n-ai fost gata să împlineşti Cuvântul". Şi dincolo de poartă a zărit o mare grămadă de urechi care au intrat în Rai, dar nu au intrat persoanele. În clipa următoare, s-a trezit. A pipăit şi şi-a dat seama că e în pat şi că totul a fost doar un vis. Îndată a coborât şi a îngenuncheat lângă pat, a cerut iertare Domnului că până atunci nu a fost un împlinitor al Cuvântului şi a promis că din acea clipă vrea să trăiască voia Lui. El nu voia să-i intre în cer doar urechile, iar el să meargă în iad. Biblia spune: "Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători înşelându-vă singuri" (lac 1,22).

Patericul povesteşte: La un monah bătrân vine un învăţăcel şi îi spune: "Iată, de 200 de săptămâni postesc şase zile pe săptămână. Am învăţat Vechiul şi Noul Testament pe de rost. Ce mi-a mai rămas de făcut?" Bătrânul îl întreabă: "Ai acceptat dispreţul ca pe o onoare? Ai fost în stare să alegi lipsa în locul câştigului?" Tânărul răspunde cu sinceritate: "Nu, părinte". Bătrânul continuă: "Ai ştiut să-i preferi pe străini părinţilor tăi, să alegi sărăcia în locul posedării de bunuri?" "Nu sunt încă în stare de aşa ceva, părinte". "Ei bine, - încheie bătrânul - tu nu ai postit şase zile pe săptămână, nici nu ai învăţat Vechiul şi Noul Testament pe de rost, ci doar ţi-ai înşelat sufletul".

Un misionar din Africa era plecat de acasă şi în acest timp a venit la soţia lui un negru cu amândouă mâinile tăiate. Ea l-a întrebat: "Ce este cu dumneata că n-ai mâini?" Omul acela furase şi fusese pedepsit să i se taie mâinile. Dar a adăugat el: "Nu mâinile au făcut aceasta, ci inima".

Într-o duminică, spre amiază, o tânără doamnă spăla salata în bucătărie, atunci când soţul apropiindu-se de ea, pentru a o tachina, o întrebă: "Poţi să îmi spui ce a zis părintele în predica de azi dimineaţă?" "Nu îmi mai aduc aminte", mărturisi femeia. "De ce mergi atunci la biserică să auzi predici, dacă nu ţi le aminteşti?" "Vezi, dragul meu: apa spală salata mea şi totuşi ea nu rămâne în strecurătoare; cu toate acestea salata mea este în întregime curăţată". Nu este important să luăm notiţe. Este important să ne lăsăm curăţaţi de Cuvântul lui Dumnezeu.

Domnul Cristos, vorbind despre inima omenească aşa cum este ea şi cum o cunoaşte El, cunoscătorul inimilor, spune: "Din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furturi, mărturii mincinoase, hule" (Mt 15,19).

Prorocul Ieremia zice în capitolul 17: "Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?" Răspunsul nu este decât unul singur: "Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc rărunchii" (Ier 17,9-10)

Pentru curăţirea inimii nu este decât un singur mijloc: sângele Domnului Isus Cristos, care ne curăţă de orice păcat. Cine poate să spună: "Mi-am curăţit inima, sunt curat de păcatul meu"? întreabă Scriptura. Şi răspunsul nu poate fi decât că acest lucru nu stă în puterea omului să-l facă, dar tot Scriptura mai spune: "Sângele lui Isus Cristos ne curăţă de orice păcat" (1In 1,7).

Îmi aduc aminte de o povestire cu o bătrână, trecută de optzeci de ani, o bătrână plină de evlavie, care se tânguia: "Măiculiţă, ce să mă fac cu gândurile acestea rele? Niciodată n-am avut gânduri aşa de rele ca acum, când sunt credincioasă". Atunci cineva a întrebat-o: "Îţi plac? Vai, cum să-mi placă?" "Dacă nu-ţi plac nu este nici un pericol. Când ţi-or plăcea, atunci este pericol. Dar atâta timp cât ai în dumneata puterea care înlătură orice gând rău, păcătos, înseamnă că ai sarea lui Cristos (cf. Mc 9,50), care înlătură stricăciunea gândurilor rele".

Inima Neprihănită a Mariei, asemene Preasfintei Inimi a lui Isus, a ascultat Cuvântul, nu ca să-l uite, ci ca să-l pună în practică, devenind fiinţa cea nouă pe care şi-a dorit-o Dumnezeu. Apoi Maica Domnului i-a ajutat şi pe alţii oameni să asculte şi să împlinească acest Cuvânt al lui Dumnezeu. Să ne amintim numai de evenimentul de la Nunta din Cana, unde i-a îndemnat pe cei în lipsă să facă tot ceea ce Isus le va spune (cf. In 2,5).

În Maria, Dumnezeu a găsit o inimă lipsită de orice egoism, mereu atentă la cuvântul său, dăruită în întregime Duhului Sfânt. El a putut să-i descopere planul său de mântuire şi modul de a coopera la acest plan în titlul de mamă a Mântuitorului.

Fericită este Fecioara Maria, care păstra cuvântul lui Dumnezeu şi se gândea la el în inima ei (cf. Lc 2,19) Iar mama lui păstra toate cuvintele în inima ei (cf. Lc 2,51). Apoi i-a condus şi pe alţii pe această cale.

Dumnezeu vrea ca noi să putem spune cu Maria şi cu profetul: "Mă voi bucura din toată inima în Domnul şi va tresălta de veselie sufletul meu în Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii, m-a acoperit cu veşmântul veseliei ca pe un mire care poartă cunună împărătească şi ca pe o mireasă împodobită cu giuvaierele sale" (Is 61,10).

Maria ne-a fost dată ca exemplu. Noi ne-am întors la ascultarea şi împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu, aşa cum ne-a învăţat Isus şi aşa cum ne-a arătat Maria prin exemplul ei? Noi am ajutat şi pe alţii să vină la ascultarea şi împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu, asemenea ei?

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 68.