Reflecţie: Floarea Paştelui

... Mireasma lor desfăşura aripi largi deasupra pajiştii. Nici n-ai fi crezut că florile acelea galbene, care cresc aşa, mai cultivate - mai de la sine, prin grădinile oamenilor, chiar au aripi. Aripi dulci, cu mireasmă de soare, de miere şi bucurie. Te aşteptai cumva să zboare - sau mai ştii, poate chiar atunci coborâseră din înalt, anume în Ziua de Paşti. Fiindcă înfloreau întotdeauna în prima zi de Paşti şi chiar aşa se numeau - Floarea Paştelui. Şi ce să vezi! În jur, cât vedeai cu ochii, fiecare tufă de iarbă purta câte un ou încrestit. Evident, roşii - ca să le vedem de departe. Cum de erau acolo?! Păi iepuraşul le adusese pentru noi, de la Isus, fiindcă în dimineaţa de Paşti totul se trezeşte, toţi şi toate învie, dar mai ales, bucuria. Altfel, de ce ar fi înflorit aşa, deodată, peste noapte, şi cireşii cu flori albe şi mireasmă dulce-amăruie, şi Floarea Paştelui şi uite, n-o să mă credeţi: chiar şi florile acelea albastre, fără nume, mici de abia se văd, cu patru petale (nu, nu e vorba de nu-mă-uita), iar fiecare petală e colorată alb-bleu-albastru-bleumarin...Nimeni nu s-a obosit să-i dea vreun nume - chiar şi mama, care le ştie pe toate, nu i-a aflat numele. Dar floricica stă aşa, cu petalele resfirate în cruce, fericită, surâzând cerului senin. Şi dacă te uiţi mai sus, sigur ai să găseşti pentru fiecare dintre noi darul de Paşti. Aşezat într-un copac cu frunze verzi şi flori... ca să fie tot anul plin de bucurie şi sănătate şi frumuseţe.

...Mda! Frumuseţe! E tare multă frumuseţe în dimineaţa de Paşti, dar ştiţi, m-am întrebat mereu: dacă e atâta frumuseţe şi bucurie acum, ce mai rămâne pentru cei care sărbătoresc Paştele altă dată?! Şi nu ştiu cum, parcă pe cerul bucuriei trecu un nor... Am întrebat-o pe mama (v-am spus că le ştie pe toate), ba chiar am îndrăznit să-l întreb şi pe tata şi cum tot n-am aflat răspuns, mi-am adunat tot curajul şi l-am întrebat pe Părintele. Că doar atunci când e la altar, prin el Îl vezi pe Isus - aşa că sigur, el o să răspundă. Zis şi făcut. Abia am aşteptat să se termine Sfânta Liturghie şi m-am dus întins la Părintele; l-am apucat strâns de mâna şi l-am întrebat în secret: "Ce mai rămâne din bucuria asta pentru cei care serbează Paştele mai târziu?!"

La început s-a uitat fără un cuvânt. Apoi (eu cred că Isus tocmai atunci îi vorbea) a spus că bucuria, şi frumuseţea, şi înţelepciunea şi toate ale lui Dumnezeu sunt nesfârşite - ei, n-am prea înţeles eu cum vine asta şi, cum tata m-a învăţat să spun tot ce am pe inimă, am mormăit cât pe ce să plâng:

"Dar prietenii mei vor să serbeze cu mine Paştele şi eu vreau tot aşa, cu ei! Adică o sărbătoare pentru toţi. Dacă Isus s-a născut o dată pentru toţi, atunci de ce învie de două ori?!"

Numai ce am văzut-o pe mama că se încruntă la mine - şi mi-am înghiţit şi lacrimile, şi cuvintele.

Părintele m-a privit blând (uite, cred că aşa se uită Isus la fiecare dintre noi) - de asta ţin minte şi acum - şi mi-a şoptit:

"Dar în fiecare zi, când vii la Sfânta Liturghie, Isus învie pentru noi! De aceea bucuria e nesfârşită! Iar la Dumnezeu nu e nici «azi», nici «ieri», nici «mâine», e «mereu» şi «totdeauna». Daca vrei, în fiecare zi e Paşti fiindcă, aşa cum îţi place ţie, în fiecare zi e şi Crăciun, ba chiar şi ziua ta!"

Dacă spune Isus asta, atunci chiar aşa e. Am să ţin minte şi când am să fiu mare, cred că am să şi înţeleg spusele lui.

De aceea, de câte ori văd Floarea Paştelui, cu aripile ei de miresme, sub cireşul înalt de lângă drum cu flori dulci-amărui, cu iarba crudă şi verde mirosind a rouă, îmi întind aripile inimii să-i cuprind pe toţi şi toate, ca să semăn cu fratele meu cel bun şi drag (cu Isus, adică) şi-mi spun: E Paşti în fiecare zi, fiindcă Tata ne iubeşte pe toţi şi iubirea şi bucuria şi frumuseţea lui sunt fără început, fără sfârşit, într-un continuu "azi", mereu şi întotdeauna. Iar totul e proaspăt şi înmiresmat ca în prima dimineaţă când Tata a făcut pământul, l-a luat în braţe şi, sărutându-l, l-a trimis pelerin sub soare - de aceea Floarea Paştelui miroase a soare şi bucurie şi iubire.

Iar dacă te uiţi atent de tot (cu inima, adică), poţi vedea şi îngerul care a coborât cu ea - fiindcă fiecare floare are în inima ei de miresme o aripă de înger.

Iar îngerul acela şopteşte fiecărei inimi: "E Paşti, pentru toţi, o dată pentru totdeauna! A noastră e bucuria!! Cristos a Înviat!"

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 8.