Liturgia şi Drumul neocatecumenal în învăţătura lui Benedict al XVI-lea

În viaţa marii comunităţi ecleziale

De Manuel Nin

Părinţii Bisericii (îndeosebi Ciril din Ierusalim, Ioan Gură de Aur, Teodor de Mopsuestia) în catehezele lor prebaptismale predicat mai ales în timpul Postului Mare, îi introduceau, s-ar putea spune îi duceau de mână, îi conduceau pe catecumeni, adică pe aceia care se pregăteau să primească botezul în noaptea de Paşti, să descopere, să cunoască şi să memoreze credinţa creştină prin mărturisirea de credinţă, Crezul, şi dându-le un model de rugăciunea, Tatăl Nostru. În timpul acestei perioade de pregătire, în aşteptarea botezului care, ca toate sacramentele, este un dar care se primeşte în marea Biserică, în sânul său care renaşte, catecumenii erau iniţiaţi la credinţă, la ascultarea şi la înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu şi participau numai la prima parte a celebrării sfintelor taine. De fapt, după Evanghelie - şi despre aceasta avem o mărturie şi astăzi în liturgiile orientale - diaconul îi trimitea pe catecumeni, le spunea să iasă din biserică, punându-i într-un fel în aşteptare, o aşteptare bucuroasă, să participe la unica jertfă a lui Cristos, aceea celebrată în noaptea de Paşti de episcop în marea şi unica mamă Biserică ce îi renăştea în Cristos prin Botez. De aceea, catecumenii, primiţi în biserică la cântarea versetului paulin "Toţi cei care aţi fost botezaţi în Cristos, v-aţi îmbrăcat în Cristos, aleluia", nu mai erau numiţi "catecumeni" ci "neofiţi", adică altoiţi, inseraţi. Unde? În Cristos în unica şi marea Biserică; şi din acel moment participau pe deplin la sfintele taine ale Trupului şi Sângelui lui Cristos care nu mai erau - şi încă nu mai sunt - o etapă în catecumenat ci plinătatea apartenenţei tuturor credincioşilor creştini la viaţa lui Cristos în Biserică.

Pe urma marilor Părinţi ai Bisericii, a catehezelor lor şi a mistagogiilor lor, putem situa discursul lui Benedict al XVI-lea adresat membrilor Drumului neocatecumenal la 20 ianuarie; audienţă, pe care Papa însuşi o situează în ansamblul audienţelor acordate de el fondatorilor şi aderenţilor la această realitate eclezială. Este vorba de o lecţie de teologie liturgică valabilă şi utilă pentru Drumul neocatecumenal şi pentru toată Biserica. Papa subliniază încă de la început valoarea angajării misionare şi de evanghelizare a Drumului neocatecumenal, angajare care trebuie să fie făcută mereu - şi Sfântul Părinte aminteşte asta de două ori - "în comuniune cu toată Biserica şi cu Succesorul lui Petru"; căutând "mereu o comuniune profundă cu Scaunul Apostolic şi cu păstorii Bisericilor particulare în care sunteţi inseraţi". S-ar spune că Episcopul de Roma nu uită niciodată rolul său de principiu de comuniune cu toţi păstorii Bisericii catolice: "unitate şi armonia Trupului eclezial sunt o importantă mărturie adusă lui Cristos şi Evangheliei sale în lumea în care trăim". Benedict al VI-lea, ca bun păstor, iarăşi şi pe bună dreptate nu ezită să scoată în evidenţă generozitatea şi efortul misionar al Drumului neocatecumenal - şi dificultăţile pe care le întâlneşte în angajarea sa evanghelizatoare - şi încurajându-i pe membrii săi, preoţi, laici, familii întregi să continue în zelul de a vesti pretutindeni, chiar şi în locuri foarte îndepărtate de creştinism, Evanghelia, mereu în iubire faţă de Cristos şi faţă de Biserică.

După cuvintele introductive, Papa explică sensul aprobării pentru Drumul neocatecumenal a acelor celebrări care "nu sunt strict liturgice, dar fac parte din itinerarul de creştere a credinţei". Benedict al XVI-lea aminteşte Drumului neocatecumenal şi întregii Biserici că celebrările liturgice sunt cele aprobate de Biserică în diferitele texte ale magisteriului Episcopului de Roma sau ale diferitelor concilii ecumenice care au reglementat şi aprobat liturgia Bisericii. Papa scoate în evidenţă că aprobarea celebrărilor prezente în Directoriul Catehetic al Drumului neocatecumenal trebuie citită în manieră strict legată de sensus Ecclesiae şi în sintonie cu exigenţele construirii lui corpus Ecclesiae. Papara arată inima sa de Păstor al Bisericii "care înţelege bogăţia voastră, dar priveşte şi la comuniunea şi la armonia întregului Corpus Ecclesiae".

Încă o dată, de-a lungul pontificatului lui Benedict al XVI-lea, îl vedem pe Petru ca fundament de comuniune şi de unitate în Biserică. Cele spuse despre rolul şi angajarea în vestirea Evangheliei din partea Drumului neocatecumenal şi despre aprobarea celebrărilor nu strict liturgice prevăzute de Directoriul Catehetic, îi oferă lui Benedict al XVI-lea şi ocazia de a vorbi despre valoarea liturgiei. În fond, Papa se întreţine cu Drumul neocatecumenal vorbind despre liturgie, adică despre acea realitate a vieţii ecleziale care mai precis nu are nici o necesitate de aprobare specifică deoarece este deja examinată, aprobată şi reglementată de Scaunul roman şi de însuşi Conciliul al II-lea din Vatican. Papa nu pretinde să "explice" ce este liturgia, ci vrea să-i scoată în evidenţă "valoarea", adică ceea ce ea are central şi valabil în viaţa Bisericii şi a oricărui creştin. Voind să fixeze principii clare în raţionamentul său, Benedict al XVI-lea începe reflecţia sa pornind de la nr. 7 din Sacrosanctum concilium: liturgia este "operă a lui Cristos preotul şi a trupului său care este Biserica". Pune în centrul catehezei sale anul liturgic care nu numai că aminteşte, ci celebrează, face prezent şi actual cu o forţă într-adevăr epicletică întregul mister al lui Cristos prin şi în Biserică: "Pătimirea, Moartea şi Învierea lui Isus nu sunt numai evenimente istorice; ajung în istorie şi pătrund în ea, dar o transcend şi rămân mereu prezente în inima lui Cristos. În acţiunea liturgică a Bisericii este prezenţa activă a lui Cristos Înviat care face prezent şi eficace pentru noi astăzi acelaşi Mister pascal, pentru mântuirea noastră; ne atrage în acest act al dăruirii de Sine care în inima sa este mereu prezent şi ne face să participăm la această prezenţă a Misterului pascal". Biserica, aşadar, celebrând misterul lui Cristos devine trupul său. Şi Benedict al XVI-lea întăreşte reflecţia sa citându-l pe sfântul Augustin: "Această operă a Domnului Isus, care este adevăratul conţinut al Liturgiei (...) este şi operă a Bisericii, care, fiind trupul său, este un unic subiect cu Cristos - Christus totus caput et corpus".

Fidel faţă de tradiţia catehetică şi mistagogică a Părinţilor Bisericii, Papa Benedict situează Euharistia drept "culme a vieţii creştine"; ea este comuniunea deplină cu Cristos prin sacramentul Trupului său şi al Sângelui său, şi cu Biserica - la rândul său - care îi este şi trupul său şi păzitoare a sa. Bisericile orientale, fidele faţă de tradiţia antică, celebrează mereu sacramentele iniţierii creştine pe toate trei împreună: Botezul, Mirul, Euharistia. Deci culmea drumului catecumenatului se termină cu botezul în noaptea de Paşti şi participarea - în comuniunea deplină a Bisericii - la sfintele şi dumnezeieştile taine. Papa, citând statutele Drumului neocatecumenal, care contemplă şi Euharistia ca pe un fel de catecumenat post-baptismal, situează această viziune deosebită despre Euharistie mai ales în vederea "favorizării reapropierii de bogăţia vieţii sacramentale din partea persoanelor care s-au îndepărtat de Biserică sau nu au primit o formare adecvată". Este ca şi cum Papa ar vrea să conducă din nou Euharistia de la o viziune şi un context de catecumenat spre acel context de mistagogie adevărată şi proprie care îi este specific. În felul acesta vrea să conducă din nou şi Euharistia celebrată de Drumul neocatecumenal sau de orice alt grup sau mişcare eclezială, la contextul eclezial în afara căruia însăşi celebrarea tainelor divine ar fi privată de fundamentul său cristologic şi ecleziologic: "Orice celebrare euharistică este o acţiune a unicului Cristos împreună cu unica sa Biserică şi de aceea este în mod esenţial deschisă tuturor celor care aparţin acestei Biserici ale sale. Acest caracter public al Sfintei Euharistii se exprimă în faptul că orice celebrare a Sfintei Liturghii este în cele din urmă condusă de Episcop ca membru al Colegiului Episcopal, responsabil faţă de o determinată Biserică locală".

Benedict al XVI-lea încă o dată reafirmă rolul, unic şi de neînlocuit, al episcopului ca păzitor şi liturg al Bisericii. Liturgia nu aparţine - eventual adaptată, modificată, făcută după propria măsură - nimănui, fie că e vorba de persoane sau grupuri sau mişcări, ci aparţine Bisericii însăşi având ca garant pe cel care prin impunerea mâinilor a primit plinătatea harului divin şi a darului Duhului Sfânt, pentru a paşte turma, pentru a fi cel care "veghează de sus" (acesta este sensul adevărat al termenului episkopos). Aş îndrăzni să spun că liturgia, în orice Biserică creştină din Orient şi din Occident trebuie respectată şi primită aproape ca sfintele daruri care se primesc ca atare, ca daruri, nu drept ceva ce fiecare ia sau de care se foloseşte după propria măsură şi plăcere. Încheind discursul său, Papa aminteşte Drumului neocatecumenal - şi tuturor membrilor Bisericii - necesara fidelitate faţă de cărţile liturgice care sunt instrumentul care reglementează celebrarea liturgică, evită orice atitudine arbitrară şi subiectivism şi care în fond sunt în slujba comuniunii ecleziale care rezultă din ele. Necesara inserare în viaţa eclezială deplină este iarăşi subliniată de Papa: "În acelaşi timp, progresiva maturizare în credinţă a individului şi a comunităţii mici trebuie să favorizeze inserarea lor în viaţa marii comunităţi ecleziale, care are în celebrarea liturgică a parohiei, în care şi prin care se realizează neocatecumenatul, forma sa obişnuită". În sfârşit, Benedict al XVI-lea reafirmă firul conducător al întregii sale intervenţii: "Dar şi în timpul drumului este important să nu se separeu de comunitatea parohială, chiar în celebrarea Euharistiei care este adevăratul loc al unităţii tuturor, unde Domnul ne îmbrăţişează în diferitele stări ale maturităţii noastre spirituale şi ne uneşte în unica pâine care ne face un singur trup. Teologia, liturgia, comuniunea eclezială. Iată trei teme care sunt la inima Papei Benedict. În textul din 20 ianuarie sunt tratate de el ca teolog? Da, dar mai ales ca mistagog care ştie să-i ducă de mână pe credincioşi la adevărata înţelegere a tainelor, în comuniunea deplină cu Cristos în Biserică.

(După L'Osservatore Romano, 15 martie 2012)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.