Oneşti: Prima cateheză din Postul Mare, cu ocazia Anului dedicat Familiei

La sanctuarul "Fericitul Ieremia" din Oneşti, sâmbătă, 10 martie, la ora 20.00, a avut loc primul moment de reflexie şi rugăciune cu ocazia catehezelor pentru tineri şi adulţi, care se desfăşoară în Postul Mare. În prima parte a momentului s-a expus tema întâlnirii (Biserica: avem nevoie de ea? care este rolul nostru în Biserică?). După prezentarea temei, a avut loc o jumătate de oră de adoraţie euharistică. Toţi s-au rugat pentru Biserică şi pentru familiile din Biserică. Momentul s-a încheiat cu binecuvântarea finală.

Mai jos poate fi citit textul catehezei prezentate.

Biserica: avem nevoie de ea? Care este rolul nostru în Biserică?

În zilele noastre, tot mai mulţi creştini declară că ei cred în Dumnezeu, dar nu vor să audă de Biserică. Poate aţi auzit şi dumneavoastră această frază, de acum "celebră": Eu cred în Dumnezeu, îl iubesc pe Cristos, dar nu vreau să mai aud de Biserică!

Biserica a început să fie privită ca o chestie învechită, care nu mai este la modă. Biserica a început să fie privită de mulţi creştini, chiar catolici, ca o "casă veche" care nu ne mai poate satisface dorinţele şi aspiraţiile noastre, căutând o "casă nouă", modernă, care să ne placă! Şi o căutăm în afara Bisericii!

Mulţi creştini s-au cam săturat - spun ei - să vină la Biserică şi să participe la un spectacol plictisitor, fără a putea interveni în mod direct. Adică, venim la Biserică şi îl ascultăm pe preot care conduce întreaga Liturghie.

Pe lângă aceste nemulţumiri, unii mai invocă şi atitudinea morală a unor preoţi (scandalurile care au ieşit la iveală în anul dedicat preoţiei etc.). Cred că am adus suficiente argumente pe care unii creştini le folosesc pentru a se scuza că nu mai au nevoie de Biserică.

Oare chiar nu ne putem trăi credinţa fără Biserică, aşa cum afirmă unii creştini? De ce avem nevoie de ea?

Pentru a putea răspunde la aceste întrebări - care, să recunoaştem, ne macină şi pe mulţi dintre noi, cei prezenţi aici - este necesar să ştim clar: ce este Biserica? Care este rolul ei? Cine a instituit-o? Sunt întrebări fundamentale, la care trebuie să găsim răspuns pentru a înţelege astfel de atitudini!

Ştiţi... fiecare echipă de fotbal (sau formaţie de muzică, de exemplu) are nişte statute, în care este precizat clar care este rolul lor, cum sunt organizate, cine le conduce... şi alte detalii importante.

Ei bine, Biserica are şi ea documente şi scrieri care vorbesc despre ea, despre rolul ei şi despre crezul ei. În Catehismul Bisericii Catolice, Biserica prezintă pe scurt în ce crede ea, cum a apărut, cine a instituit-o.

Cu privire la instituirea ei, Catehismul ne spune:

Domnul Isus a pus început Bisericii sale proclamând Vestea cea Bună, adică venirea Împărăţiei lui Dumnezeu făgăduită de veacuri în Scriptură. Pentru a împlini voinţa Tatălui, Cristos a inaugurat Împărăţia Cerurilor pe pământ. Biserica este Împărăţia lui Cristos prezentă deja în mister (CBC 763).

Izvorul şi începutul Împărăţiei este mica turmă a celor pe care Isus i-a chemat în jurul său şi al căror păstor este El însuşi. Pe cei pe care i-a chemat în jurul său, i-a învăţat un nou mod de a acţiona, dar şi o rugăciune proprie (CBC 764).

Dar Biserica s-a născut în primul rând din dăruirea totală a lui Cristos pentru mântuirea noastră, anticipată în instituirea Euharistiei şi realizată pe Cruce (CBC 766).

Totul a început când Isus, umblând pe străzile Ierusalimului, ale Nazaretului, ale oraşului Cafarnaum sau ale altor oraşe şi sate din timpul său, vorbea mulţimii care îl urma despre Împărăţia lui Dumnezeu. Aici este baza, temelia. Însă Biserica s-a născut în primul rând din dăruirea totală a lui Cristos pentru mântuirea noastră, anticipată în instituirea Euharistiei şi realizată pe Cruce (CBC 766). Adică, Biserica a început să existe într-un mod mai concret, atunci când la Cina cea de taină Cristos a instituit Euharistia şi ne-a lăsat în acest sacrament adevăratul Trup şi Sânge al său. Fără Euharistie nu poate exista Biserica! Începutul şi creşterea Bisericii sunt semnificate prin sângele şi apa care ies din coasta străpunsă a lui Isus răstignit (LG 3). Căci din coasta lui Cristos mort pe cruce s-a născut sacramentul admirabil al întregii Biserici (SC 5). După cum Eva a fost creată din coasta lui Adam care dormea, tot astfel Biserica s-a născut din inima străpunsă a lui Cristos mort pe cruce (CBC 766).

Vă aduceţi aminte din primele pagini ale Sfintei Scripturii, cum Dumnezeu a creat-o pe Eva? Adam dormea; Dumnezeu a trimis asupra lui un somn adânc, a luat o coastă din Adam şi a creat-o pe Eva. Ei bine, Biserica a fost creată, dacă putem să spunem aşa, din coasta lui Isus străpunsă de o suliţă. Biserica a început să existe într-un mod şi mai concret după Învierea lui Isus din morţi, atunci când Isus cel înviat l-a trimis pe Duhul Sfânt asupra apostolilor care erau adunaţi la Ierusalim împreună cu Fecioara Maria. Ziua Rusaliilor este ziua oficială de naştere a Bisericii. În această zi, ne spune cartea Faptele Apostolilor, Biserica s-a îmbogăţit cu 3000 de persoane. În această zi a Rusaliilor, apostolii au uitat de frică şi au început să-l vestească pe Cristos cel mort şi înviat. Iar discursul sfântului Petru din această zi este emoţionant şi plin de convingere.

Începând cu Rusaliile, Biserica nu mai este o comunitate mică, formată de cei care îl urmau mai îndeaproape pe Isus (cum sunt apostolii). Biserica a devenit mare! Şi era nevoie de cineva care să menţină ordinea şi să păstreze nealterată învăţătura lui Cristos, care nu mai era prezent în mod fizic în mijlocul lor. La toate acestea Cristos, s-a gândit de mai înainte! Cristos este capul Bisericii, este şeful Bisericii (dacă vrem să folosim un termen mai actual). Cristos, în mod invizibil, conduce Biserica sa. Însă noi oamenii, avem nevoie să vedem, să pipăim, pentru a ne convinge şi pentru a crede. De aceea, cât timp era prezent în mod fizic în mijlocul ucenicilor, Isus a ales pe câţiva dintre apostoli şi i-a numit responsabili. Vă aduceţi aminte ce i-a spus Isus lui Petru? Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui (Mt 16,18) . Aşadar, Cristos îl pune pe apostolul Petru să conducă Biserica în numele lui, dar Cristos rămâne capul. Apostolul Petru este pus să vegheze şi asupra tuturor celorlalţi apostoli. Aşadar, în Biserică, încă de la început a existat o ierarhie.

Poate apărea o întrebare: apostolul Petru a murit, la fel şi ceilalţi apostoli; oare, o dată cu moartea lor, nu s-a terminat totul? Cum a ajuns până în zilele noastre Biserica aşa cum se prezintă ea?

Poate vă aduceţi aminte din scrisorile sfântului Paul cum acesta a instituit o mulţime de comunităţi, iar în fruntea acestor comunităţi a numit episcopi prin impunerea mâinilor. Episcopii sunt urmaşii apostolilor! Papa este urmaşul apostolului Petru! Aşadar, puterea pe care Isus a acordat-o apostolilor a fost transmisă mai departe prin impunerea mâinilor şi a ajuns până în zilele noastre. Poate aţi văzut că atunci când este hirotonit un diacon, un preot sau este consacrat un episcop, cel care hirotoneşte (întotdeauna episcopul) impune mâinile asupra capului celui hirotonit. Aţi văzut cum episcopul pune mâinile asupra capului preotului.

Aşadar, am ajuns la ierarhia Bisericii: episcop (şi papa este tot un episcop), preot, diacon şi apoi credincioşii laici, care, atenţie, sunt la fel de importanţi ca episcopul, preotul şi diaconul. Există o ierarhie, dar toţi formăm Biserica! Biserica nu este o clădire, Biserica suntem noi! Biserica nu poate exista fără episcop şi preot - pentru că nu ar mai exista Euharistia, care dă viaţă Bisericii. În acelaşi timp, nu poate exista Biserică fără credincioşii laici. Există o ierarhie, dar toţi formăm Biserica! Ne completăm unii pe alţii şi suntem uniţi de acelaşi cap: Cristos! Ierarhia Bisericii nu există pentru a domina, a supune, ci pentru a sluji asemenea lui Cristos. Aşadar, episcopul, preotul şi diaconul sunt slujitori, sunt dăruiţi slujirii. Credincioşii laici, cei mai numeroşi în Biserică, au o importanţă deosebită. Papa Ioan Paul al II-lea ne spune: În comunităţile bisericeşti acţiunea laicilor este atât de necesară încât, fără ea, de cele mai multe ori apostolatul păstorilor nu poate avea efect deplin (CBC 900).

Sacramentul Botezului este poarta de intrare în Biserică. Prin Botez devenim membri ai Bisericii, devenim Biserica! În Biserică, fiecare dintre noi are un rol important. Episcopul şi preotul au rolul de a învăţa şi a conduce poporul lui Dumnezeu. Credincioşii laici au rolul de a trăi viaţa lor în societate în conformitate cu învăţătura evangheliei. Atenţie, acest rol îl au şi preoţii, episcopii şi diaconii! Şi ei trebuie să trăiască conform învăţăturii evangheliei. Nimeni nu este mai presus de evanghelie! Nu toţi putem fi preoţi sau episcopi sau persoane consacrate! Însă toţi trebuie să trăim mesajul evangheliei! Preotul şi episcopul nu pot ajunge peste tot; de exemplu, în familie sau la locul de muncă. Preotul predică de la amvonul din biserică, însă credinciosul laic trebuie să predice acolo unde îşi petrece majoritatea timpului: acasă, în familie, şi la locul de muncă. Familia este locul unde părinţii au rolul de a-i învăţa pe copii credinţa creştină. Familia este prima biserică. În familie sunt învăţate primele noţiuni despre credinţă. Aşadar, familia este foarte importantă în Biserică. Şi poate aţi observat că astăzi, mai mult ca oricând, familia este atacată din ce în ce mai mult. Se încearcă distrugerea familiei (prin divorţ, avort etc.). Dacă familia este distrusă, Biserica este rănită.

Familie, devino ceea ce eşti! Aceasta este tema anului dedicat familiei! Familie, devino primul loc în care copii îl cunosc pe Dumnezeu şi sunt iniţiaţi în credinţă, unde copiii sunt educaţi! Familia, este viitorul unei societăţi sănătoase, familia este viitorul Bisericii.

Poate veţi rămâne scandalizaţi sau dezamăgiţi de anumite persoane din Biserică. Însă nu uitaţi: noi nu venim la Biserică pentru nimeni altul decât pentru Cristos!

Revin la întrebarea de la început: avem nevoie de Biserică?

Răspund afirmativ, avem nevoie, deoarece noi suntem Biserica! Dacă vrem să mergem pe urmele lui Cristos, atunci este necesar să facem aceasta în interiorul Bisericii şi împreună cu Biserica! În afara Bisericii există riscul să pierdem calea cea dreaptă care duce la Cristos. În Biserică, drumul este sigur!

Fr. Marian Huşanu, OFMCap.

lecturi: 8.