Vizantea: Misiuni populare și Peregrinatio Mariae
În perioada 11-14 martie 2012, icoana Maicii Domnului a poposit în Parohia Vizantea Mănăstirească. Tot în aceeași perioadă au avut loc și misiuni în parohia noastră, predicator fiind pr. Fabian Măriuț.
Credincioșii comunității noastre s-au adunat laolaltă indiferent de confesiune (catolici sau ortodocși) și au primit cu bucurie icoana Maicii Domnului.
Pe parcursul celor trei zile, comunitatea s-a rugat, a cântat și s-a bucurat. În penultima seară toate familiile au participat la procesiune cu lumânări în mână, slăvind-o pe Sfânta Fecioară cu cântece și rugăciuni.
În tot acest timp, prezența Fecioarei s-a simțit în sânul comunității care a fost vizibil marcată. Bucuria, liniștea sufletească, resimțite cu aceeași tărie ne-au dat putere de a răzbi în încercările vieții.
În această perioadă membrii comunității și-au amintit că fac parte din marea familie a lui Cristos și s-au comportat ca atare. A fost o clipă aparte de apropiere mai accentuată de cele sfinte. Toți au trăit și au simțit dragostea Mariei. Acum comunitatea e mai întărită și pregătită să întâmpine sărbătoarea Învierii Domnului cu inimile deschise.
Ciprian Olariu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
11-14 martie: Vizantea: Misiuni populare și Peregrinatio Mariae
lecturi: 13.