Omul în căutarea strălucirii şi nemuririi pierdute

Reflecţie la Duminica a II-a din Postul Mare "B"

În dezvoltarea acestei idei: omul în căutarea strălucirii şi nemuririi pierdute prin păcat, aş vrea să mă ajut de Cartea lui Tobia.

Tobit tatăl, era un evreu stabilit la Ninive, capitala Asiriei, în urma deportării evreilor în Babilon, şi unde trăia acum împreună cu mai multe familii de evrei, în timpul regelui Salmanasar al V-lea (726-722 î.Cr.). Tânărul Tobia, află de la tatăl său, acum orb din cauza unui găinaţ de vrabie căzut în ochi, despre o comoară a familiei lor, înstrăinată în ţara Mezilor, şi care trebuie recuperată, pentru a face faţă greutăţilor vieţii. De aceea tânărul Tobia porneşte la drum spre a recupera această comoară a familiei. Şi pentru că şi lui Dumnezeu i-a plăcut această iniţiativă a tânărului Tobia, i-a trimis ca ajutor pe arhanghelul Rafael, de la care a primit poruncă: "Să asculte de el în toate." Iar pentru această ascultare, Rafael îl va călăuzi pe cale, îi va descoperi un medicament pentru ochii tatălui său, îl va ajută să recupereze comoara familiei, îl va ajuta şi s-o elibereze pe o tânără, Sara, de sub puterea unui diavol, îl va ajuta să se căsătorească cu ea, şi în final îl va ajuta să se întoarcă acasă la părinţii săi, care zilnic priveau în în zare, aşteptându-l.

M-am ajutat de relatarea Cărţii lui Tobia, pentru a spune că şi noi, asemenea tânărului Tobia, suntem porniţi într-o călătorie, din surghiunul nostru pământesc, în căutarea şi recuperarea unei comori înstrăinate prin păcat, şi anume, o comoară de strălucire şi nemurire, de care Isus ne aminteşte astăzi prin Schimbarea Lui la Faţă, şi de care acum avem mare nevoie pentru a fi fericiţi. Lui Dumnezeu îi place şi acest drum al nostru, drumul Postului Mare, în care am pornit spre recuperarea strălucirii şi frumuseţii, şi de aceea, ca şi lui Tobia, pe acest drum ne-a trimis, nu un arhanghel, ci pe însuşi Fiul său prea iubit, pe al cărui chip să contemplăm ceea ce avem de recuperat, dar care să ne şi ajute în realizarea acestei recuperări. Dar, ca şi tânărului Tobia, Dumnezeu ne pune şi nouă aceeaşi condiţie: să ascultăm în toate de Isus (cf. Mc 9,7).

Şi aşa cum tânărul Tobia, ascultând cu mare fidelitate de arhanghelul Rafael, a reuşit să depăşească obstacolele, să treacă peste toate opoziţiile oamenilor şi ale Satanei, să-şi recupereze comoara, să-şi găsească o soţie credincioasă şi să se întoarcă acasă fericit... tot astfel şi noi, ascultând în toate de Cristos, aşa cum Avraam a ascultat de Dumnezeu, aşa cum Tobia a ascultat de Îngerul Domnului, vom recupera comoara strălucirii şi nemuririi pierdute prin păcat, şi vom intra cu bucurie în familia credincioşilor din cer.

Iată acum, conform lecturilor de la sfânta Liturghie de astăzi, ce ne cere Isus, de care trebuie să ascultăm în toate:

În prima Lectură din Geneză 22, Dumnezeu îi cere lui Avraam să se despartă de orice legătură cu mentalitatea păgână şi de orice idol, reprezentate aici prin: familie, ţară şi bogăţii, şi în acelaşi timp prin Isaac, pe care este chemat să-l sacrifice.

Lumea este un pericol. Nu demult am văzut în Evanghelia cu paraliticul purtat de patru oameni, că lumea le-a fost o piedică în drumul lor spre Cristos (cf. Mc 2,4). Chiar lui Isus, propria familie, i-a fost o piedică ca să ajungă la oamnii se mântuit (cf. Mc 3,21; In 7,5). De aceea ca şi lui Avraam, Dumnezeu ne spune şi nouă: "Ieşiţi din mijlocul lor" (2Cor 6,17).

Iar acum un alt gând care merită atenţie: Avraam primise de la Dumnezeu tot ce aşteptase, îl primise chiar şi pe Isaac, şi stătea acum liniştit în casa sa. Dar era pericolul ca Avraam să-l iubească acum pe Isac mai mult ca pe Dumnezeu. Şi ca să se convingă pe cine iubea acum mai mult Avraam, pe el sau pe Isaac, Dumnezeu, i-a cerut acestuia să-l jertfească pe Isaac. Şi când a văzut Dumnezeu că Avraam a fost gata să-l jertfească pe Isaac, din iubire şi fidelitate faţă de el, atunci când nici Saara nu mai era, Dumnezeu a făcut din Avraam "părintele celor credincioşi".

Şi pentru noi e pericolul să avem Isaacii noştri, persoane sau lucruri pe care să le iubim mai mult decât pe Dumnezeu, şi care să ne devină piedici în calea mântuirii. De aceea, ca şi lui Avraam, Dumnezeu ne cere acum să facem ordine în iubirea noastră, adică să-l trecem pe Dumnezeu pe primul loc în preferinţele şi activităţile noastre, conform poruncii lui (cf. Ex 20,3), căci altfel e rău, căci fără Dumnezeu pe primul loc în viaţa noastră, nu putem recupera comoara pierdută.

Un tânăr s-a rugat multă vreme ca Dumnezeu să-l ajute să se căsătorească cu o fată pe care o plăcea. Din momentul în care Dumnezeu i-a răspuns la rugăciune, tânărul acela a făcut din soţia sa un idol, pe care o iubea mai mult decât pe Dumnezeu. Iar cum lui Dumnezeu nu-i place ca noi să iubim pe altcineva mai mult decât pe El, i-a luat soţia, ca acel om să-l iubească mai întâi pe El, spre mântuirea lui.

Atenţie că, de cele mai multe ori, ceea ce iubim mai mult decât pe Dumnezeu, El ni le ia. Cu toţii am văzut suflete disperate la moartea partenerilor de viaţă şi apoi părinţi disperaţi la moartea copiilor deveniţi idoli pentru ei. De aceea soţii trebuie să-şi spună unii altora, dar şi copiilor lor: "După Dumnezeu, cel mai mult te iubesc pe tine sau pe voi!" Şi la fel trebuie să spună şi copiii.

De fapt, Isus în Evanghelie, ne spune două lucruri clare în acest sens:

1. "Cine iubeşte pe tatăl, pe mama, pe soţul, pe soţia, pe fiul sau pe fiica, pe averea sau viaţa sa, mai mult decât pe mine, nu e vrednic de mine" (Mt 10,37).

2. "Şi oricine a lăsat pentru numele meu: case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică" (Mt 19,29).

Acum înţelegem mai bine de ce sfântul Alexie, fiul unui patrician roman in sec. V, când a simţit că este pericolul de a-şi iubi viitoarea frumoasă soţie mai mult decât pe Dumnezeu, a fugit în pustie chiar în ziua când trebuia să aibe loc nunta.

Acum înţelegem mai bine de ce sfântul Francisc din Assisi (1182-1226) atunci când a simţit că este pericolul ca familia şi prietenii să-l împiedice să-l iubească pe Dumnezeu aşa cum merită El, i-a părăsit pe toţi şi pe toate.

Acum înţelegem de ce sfânta Blanca de Castilia (1188-1252) îi spunea fiului ei, viitorul sfânt Ludovic IX, regele Franţei, că îl vrea mai bine mort, decât să-l ştie că a săvârşit şi numai un singur păcat de moarte, la adresa lui Dumnezeu pe care îl iubeşte mai presus de toate.

Acum înţelegem mai bine de ce mama sfântului Teodor, care lucra într-un restaurant unde era bine plătită, când a simţit că acest serviciu este pericol ca s-o îndepărteze pe ea şi pe fiul ei de dragostea lui Dumnezeu şi de mântuire, a lăsat acest serviciu bănos, pentru altul mult mai modest, care nu le afecta dragostea pentru Dumnezeu şi mântuirea.

Psalmul responsorial 115 şi lectura a II-a din Romani 8,31-34 ne spun că trebuie să ne încredem în Dumnezeu, chiar şi atunci când ni se pare "că suntem prea nefericiţi", căci chiar dacă toţi ne-ar părăsi, Dumnezeu nu ne va părăsi: "Când Domnul e cu noi, cine ne poate sta împotrivă?"

Iată câteva adeveriri în acest sens:

- când pe Isus l-au părăsit toţi, Duhul Tatălui l-a înviat din morţi (cf. Rom 8,11)

- când pe sf. Paul l-au părăsit toţi, Domnul i-a fost alături (cf. 2Tm 4,16-17)

- când pe sf. Elisabeta a Ungariei, (1207-1231) familia şi prietenii au părăsit-o, Biserica a primit-o.

- când pe sf. Lidvina din Olanda (1380-1439) care a suferit 30 de ani, când mulţi au părăsit-o, Dumnezeu i-a dat har să vadă în rănile sale, nişte canale de har.

Evanghelia după Marcu 9,2-10 ne spune că după ce ne vom fi urcat cu Isus pe munte, după ce vom fi suferit pentru împlinirea Legii şi Profeţilor, ca Moise şi Ilie, după ce vom fi uitat de cele pământeşti ca Petru, Iacob şi Ioan, vom putea vedea şi noi fericiţi Schimbarea lui Isus la Faţă, şi chiar mai mult, vom putea redobândi comoara noastră pierdută. Cine a văzut strălucirea şi nemurirea pierdută pe Faţa Transfigurată a lui Isus, lasă toate, ca şi omul care a găsit comoara din ogor (cf. Mt 13,44-46) şi merge să o dobândească.

Iată câteva scurte exemple:

- Toţi apostolii şi ucenicii, după ce l-au văzut pe Isus transfigurat la Faţă şi apoi Înviat din morţi, au înfruntat suferinţe, temniţe şi moarte, numai să ajungă la El şi ca El.

- Sfântul Paul după ce a fost înălţat până la cel de-al treilea cer (cf. 2Cor 12,2) după ce a văzut lucruri care nu se pot spune (cf. 1Cor 2,9) a dorit apoi să moară, numai ca să fie cu Isus şi ca Isus (cf. Fil 1, 23).

- Sfânta Bernadeta Soubirous (1844-1879), după ce a văzut frumuseţea Maicii Domnului de la Lourdes, a dorit să moară, numai ca să o vadă din nou.

Deci, aşa cum Avraam, ascultând de Dumnezeu, a reuşit să de detaşeze de toate şi chiar de Fiul său iubit şi să fie fericit în Ţara Promisă; aşa cum Isus, ascultând în toate de Tatăl, a luat Crucea şi cu ea a biruit diavolul, lumea şi moartea şi ne-a adus mântuirea; Aşa cum Paul, încrezându-se total în dragostea lui Dumnezeu, a biruit orice piedică care îl separa Isus şi de coroana măririi... La fel şi noi, ascultând de poruncile lui Isus, renunţând la orice legătură defavorabilă, luându-ne zilnic crucea, încrezându-ne în toate în dragostea lui Dumnezeu, vom sluji mai bine pe Dumnezeu, vom birui mai uşor diavolul, lumea, păcatul şi moartea, vom trece mai uşor lupta vieţii, vom ajunge mai uşor la coroana măririi cereşti, şi vom recupera astfel strălucirea şi nemurirea pe care le-am pierdut prin păcat, şi care astăzi ni s-au revelat pe Faţa Transfigurată a lui Isus.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 10.