Papa în Mexic (2012):

Celebrarea Vesperelor cu episcopii din Mexic şi din America Latină (duminică, 25 martie 2012)

Domnilor Cardinali,
Iubiţi Fraţi întru Episcopat,

Este o mare bucurie să mă rog cu voi toţi în această Bazilică-Catedrală din Leónm dedicată Sfintei Fecioare a Luminii. În imaginea frumoasă care se venerează în acest templu, Preasfânta Fecioară îşi ţine pe Fiul său într-o mână cu mare duioşie, în timp ce o întinde pe cealaltă pentru a-i ajuta pe păcătoşi. Aşa o vede Biserica din toate timpurile pe Maria, pe care o laudă pentru că ni l-a dat pe Răscumpărătorul şi Ei i se încredinţează pentru că este Mama pe care Fiul său divin ne-a încredinţat-o de pe cruce. Pentru aceasta, noi o implorăm frecvent ca "speranţa noastră", pentru că ni l-a arătat pe Isus şi ne-a transmis faptele minunate pe care Dumnezeu le-a făcut şi le face pentru omenire, în manieră simplă, ca şi cum le-ar explica celor mici din casă.

Un semn decisiv al acestor fapte minunate ni-l oferă Lectura scurtă care a fost proclamată la aceste Vespere. Locuitorii din Ierusalim şi conducătorii săi nu l-au recunoscut pe Cristos, ci, condamnându-l la moarte, în realitate, a dat împlinire cuvintelor profeţilor (cf. Fap 13,27). Da, răutatea şi ignoranţa oamenilor nu este capabilă să frâneze planul divin al mântuirii, răscumpărarea. Răul nu poate să facă atât de mult.

O altă minunăţie a lui Dumnezeu ne-i aminteşte al doilea Psalm pe care tocmai l-am recitat: "stânca" se transformă "într-un lac şi piatra în izvoare de apă" (Ps 113,8). Ceea ce ar putea să fie piatră de poticnire şi de scandal, cu triumful lui Isus asupra morţii se transformă în piatră unghiulară: "Domnul a făcut aceasta şi este minunat în ochii noştri" (Ps 117,23). Aşadar, nu există motive pentru a ne opri în faţa prepotenţei răului. Şi să cerem Domnului Înviat ca să manifeste forţa sa în slăbiciunile şi lipsurile noastre.

Aşteptam cu mare dorinţă această întâlnire cu voi, Păstori ai Bisericii lui Cristos care peregrinează în Mexic şi în diferitele ţări din acest mare continent, ca o ocazie pentru a-l privi împreună pe Cristos, care v-a încredinţat misiunea preţioasă de a vesti Evanghelia în aceste ţări cu puternică tradiţie catolică. Situaţia actuală din diecezele voastre prezintă desigur provocări şi dificultăţi de origine foarte diferită. Însă, ştiind că Domnul a înviat, putem înainta încrezători, cu convingerea că răul nu are ultimul cuvânt al istoriei şi că Dumnezeu este capabil să deschidă noi spaţii pentru o speranţă care nu dezamăgeşte (cf. Rom 5,5).

Mulţumesc pentru salutul cordial pe care mi l-a adresat Arhiepiscopul de Tlalnepantla, Preşedinte al Conferinţei Episcopale Mexicane şi al Consiliului Episcopal Latinoamerican, făcându-se interpret şi purtător de cuvânt al tuturor. Vă cer vouă, Păstori ai diferitelor Biserici particulare, ca, întorcându-vă la sediile voastre, să transmiteţi credincioşilor voştri afectul profund al Papei, care poartă în inima sa toate suferinţele lor şi aşteptările lor.

Văzând pe feţele voastre reflexia preocupărilor turmei de care aveţi grijă, îmi vin în minte Adunările Sinodului Episcopilor, în care participanţii aplaudă atunci când intervin cei care exercită slujirea lor în situaţii deosebit de dureroase pentru viaţa şi misiunea Bisericii. Acest gest provine din credinţa în Domnul şi înseamnă fraternitate în munca apostolică, precum şi recunoştinţă şi admiraţie pentru cei care seamănă Evanghelia printre spini, unii în formă de persecuţie, alţii de excludere sau de dispreţ. Nu lipsesc nici preocupările faţă de lipsa de mijloace şi resurse umane, sau limitele impuse libertăţii Bisericii în îndeplinirea misiunii sale.

Succesorul lui Petru participă la aceste sentimente şi mulţumeşte pentru grija voastră pastorală răbdătoare şi umilă. Voi nu sunteţi singuri în dificultăţi şi nici nu sunteţi siguri în succesele evanghelizării. Toţi suntem uniţi în suferinţe şi în consolare (cf. 2Cor 1,5). Să ştiţi că aveţi un loc special în rugăciunea celui care a primit de la Cristos misiunea de a-i întări în credinţă pe fraţii săi (cf. Lc 22,31), care îi încurajează şi în misiunea de a face în aşa fel încât Domnul Nostru Isus Cristos să fie cunoscut tot mai mult, iubit şi urmat în aceste ţinuturi, fără a se lăsa înspăimântaţi de contrarietăţi.

Credinţa catolică a marcat în mod semnificativ viaţa, obiceiurile şi istoria acestui continent, în care multe din naţiunile sale comemorează bicentenarul propriei independenţe. Este un moment istoric în care a continuat să strălucească numele lui Cristos, ajuns aici prin lucrarea misionarilor renumiţi şi generoşi care l-au proclamat cu curaj şi cu înţelepciune. Ei au dăruit totul pentru Cristos, arătând că omul găseşte în El propria consistenţă şi forţa necesară pentru a trăi în plinătate şi a edifica o societate demnă de fiinţa umană, aşa cum a voit-o Creatorul său. Idealul de a nu pune nimic înaintea Domnului şi de a face să pătrundă în toţi Cuvântul lui Dumnezeu, folosindu-se de caracteristicile proprii şi de cele mai bune tradiţii, continuă să fie o orientare preţioasă pentru Păstorii de astăzi.

Iniţiativele care sunt realizate pe motivul "Anului Credinţei" trebuie să aibă ca scop să-i conducă pe oameni la Cristos, al cărui har le va permite să lase lanţurile păcatului care îi face sclavi şi să înainteze spre libertatea autentică şi responsabilă. În aceasta, un ajutor este dat şi de Missión continental, promovată la Aparecida, care deja culege atâtea roade de reînnoire eclezială în Bisericile particulare din America Latină şi din Caraibe. Între ele, studiul, răspândirea şi meditarea Sfintei Scripturi, care vesteşte iubirea lui Dumnezeu şi mântuirea noastră. În acest sens, vă îndemn să continuaţi să deschideţi comorile Evangheliei pentru ca să se transforme în forţă de speranţă, libertate şi mântuire pentru toţi oamenii (cf. Rom 1,16). Şi fiţi şi martori şi interpreţi fideli ai Cuvântului Fiului întrupat, care a trăit pentru a împlini voinţa Tatălui şi, fiind om cu oamenii, s-a străduit pentru ei până la moarte.

Iubiţi Fraţi întru Episcopat, în orizontul pastoral şi de evanghelizare care se deschide în faţa noastră este de relevanţă capitală să-i urmăm cu mare atenţie pe seminarişti, încurajându-i pentru ca să nu se laude "că ştiu pe altcineva decât pe Isus Cristos, şi pe Cristos răstignit" (1Cor 2,2). Nu mai puţin fundamentală este apropierea de preoţi, cărora nu trebuie să le lipsească niciodată înţelegerea şi încurajarea Episcopului lor şi, dacă ar fi necesar, chiar şi avertizarea sa paternă cu privire la atitudini nepotrivite. Sunt primii voştri colaboratori în comuniunea sacramentală a preoţiei, cărora trebuie să le arătaţi o apropiere constantă şi privilegiată. Acelaşi lucru trebuie să se spună despre diferitele forme de viaţă consacrată, ale căror carisme trebuie să fie stimate cu recunoştinţă şi însoţite cu responsabilitate şi respect faţă de darul primit. Şi o atenţie tot mai specială trebuie să se rezerve laicilor mai mult angajaţi în cateheză, în animarea liturgică sau în acţiunea caritativă şi în angajarea socială. Formarea lor în credinţă este crucială pentru a face prezentă şi rodnică Evanghelia în societatea de astăzi. Şi nu este corect ca să se simtă considerate ca persoane fără valoare în Biserică, în pofida angajării pe care o pun muncind în ea conform propriei vocaţii şi a marelui sacrificiu pe care uneori îl cere această dedicare. În toate acestea, este deosebit de important pentru Păstori ca să domnească un spirit de comuniune între preoţi, călugări şi laici, evitând dezbinări sterile, critici şi neîncrederi nocive.

Cu aceste auspicii călduroase, vă invit să fiţi sentinele care proclamă zi şi noapte gloria lui Dumnezeu, care este viaţa omului. Fiţi de partea celor care sunt marginalizaţi de violenţă, de putere sau de o bogăţie care îi ignoră pe cei cărora le lipseşte aproape totul. Biserica nu poate separa lauda adusă lui Dumnezeu de slujirea adusă oamenilor. Unicul Dumnezeu Tată şi Creator este cel care ne-a constituit fraţi: a fi om înseamnă a fi frate şi păzitor al aproapelui. Pe acest drum, unită cu toată omenirea, Biserica trebuie să retrăiască şi să actualizeze ceea ce a fost Isus: Samariteanul milostiv, care venind de departe s-a inserat în istoria oamenilor, ne-a ridicat şi s-a străduit pentru vindecarea noastră.

Iubiţi Fraţi întru Episcopat, Biserica din America Latină, care de multe ori s-a unit cu Isus Cristos în pătimirea sa, trebuie să continue să fie sămânţă de speranţă, care să permită tuturor să vadă cum roadele Învierii ajung în aceste ţinuturi şi le îmbogăţesc.

Fie ca Mama lui Dumnezeu, invocată cu titlul de Preasfânta Maria a Luminii, să risipească întunericul din lumea noastră şi să lumineze drumul nostru pentru ca să putem întări în credinţă poporul latinoamerican în trudele şi speranţele sale, cu fermitate, cu curaj şi cu credinţă fermă în cel care poate totul şi îi iubeşte pe toţi până la sfârşit. Amin.

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 8.