A trecut la Domnul părintele Domenico Ciserani

Părintele Domenico Ciserani s-a stins din viaţă duminică 5 februarie 2012, la vârsta de 69 de ani. Funeraliile s-au desfăşurat luni, 6 februarie 2012, la Sotto il Monte (Bergamo-Italia). Părintele Domenico a fost fratele sorei Serena Ciserani, superioara generală a Fiicelor Sfintei Maria a Divinei Providenţe, al sorei AnnaMaria şi al sorei Giuseppina (PME). A fost misionar PIME în România între 2004 şi 2011.

Părintele Domenico era unul dintre cei 11 copiii ai familiei Ciserani. Dumnezeu a vrut ca patru copii ai familiei să-şi dedice viaţa în slujirea lui. Părintele Domenico a ales să fie misionar PIME (Institutul Pontifical pentru Misiuni în Exterior), dorind să răspândească bucuria învierii lui Isus Cristos celor care nu-l cunosc. Şi-a desfăşurat activitatea cu precădere în Japonia şi Brazilia, iar pentru câţiva ani a fost formator în cadrul Seminarului Misionar "Ioan al XXIII-lea" în localitatea Sotto il Monte (Italia).

A primit vestea bolii sale cu credinţă, aceeaşi credinţă care l-a făcut să-şi aleagă fraza pentru iconiţa care amintea cei 25 de ani de preoţie: "Nu ştiu ce mă aşteaptă de aici încolo, dar ştiu că Dumnezeu mă iubeşte".

A fost un martor al acestei iubiri şi în perioada cât a stat printre noi în România, din 2004 până în 2011, iar pentru aceasta îi mulţumim.

Către sfânta Maria, Maica milostivirii, înălţăm privirea noastră încrezătoare şi rugăciunea noastră; compasiunea ei maternă, trăită alături de Fiul mort pe cruce, să însoţească şi să susţină credinţa şi speranţa familiei Ciserani şi tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit pe Părintele Domenico.

Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe

*

Mesaje:

• "Primul lucru care putem spune despre părintele Domenico este acesta: Dumnezeu a bătut la uşa familiei religioase PIME şi l-a găsit pe părintele Domenico pregătit «cu candela aprinsă, cu brâul încins pentru a sluji». Nu, nu a fost o surpriză, el s-a pregătit pentru întâlnirea cu Isus, pe care l-a iubit cu pasiune! Cu ardoarea inimii sale de om decis să dăruiască totul, a reînnoit da-ul şi fidelitatea sa faţă de Dumnezeu cu zâmbetul pe buze, cu pozitivitate şi entuziasm, cu tenacitate şi cu inima deschisă faţă de cei nevoiaşi, fără măsură, uitând de sine, cu bucurie şi pasiune pentru viaţă, virtuţi care l-au caracterizat în fiecare moment al existenţei sale.
  Aşa l-am cunoscut pe părintele Domenico, o persoană gata să se dăruiască pe sine pentru binele aproapelui său. Când a ajuns în România în anul 2004 ne-a fascinat imediat cu blândeţea şi bunătatea sa. În aceşti ani drumul misionar al părintelui Domenico pe pământul nostru românesc a fost presărat de tăcerea martiriului înflăcărat de iubire şi de sigiliul dăruirii sale totale prin consacrarea misionară.
  Mulţumim părintelui Domenico pentru mărturia sa de viaţă, pentru trăirea sa in intimitate cu Dumnezeu, pentru că ne-a transmis devoţiunea sinceră faţă de Maica Domnului şi abandonarea totală în mâinile ei.
  Ne unim în rugăciune şi comuniune fraternă, cu familia religioasă a părintelui Domenico (PIME) în aceste momente de mare suferinţă. Cerem de la Dumnezeu ca sacrificiul vieţii sale să aducă roade bogate pentru binele Bisericii. Vă mulţumim pentru că ne-aţi dat bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe părintele Domenico. Alături de el am trăit adevărata iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Ne-a învăţat abandonarea în voinţa lui Dumnezeu, acceptarea suferinţei cu seninătate şi încredere.
  Superioarei generale, sr. Serena, sorei Annamaria, sorei Giuseppina şi întregii familii, vă spunem din toată inima că vă suntem alături şi vă susţinem cu rugăciunile noastre în aceste momente de suferinţă.
  În numele tuturor persoanelor care l-au cunoscut pe pr. Domenico, un sincer «mulţumesc» pentru tot.
  Din cer să ne priviţi şi să mijlociţi pentru noi.
  Cu recunoştinţă, afecţiune şi speranţă: surorile, prietenii şi cunoscuţii din România"

  (Mesaj citit luni, 6 februarie 2012, după sfânta Liturghie de la Sotto il Monte)

• "Iubite padre Domenico,
  Ce cuvânt de mulţumire şi recunoştinţă am putea noi să-ţi adresăm acum, când te-ai suit pe genunchii Tatălui pe care atâta l-ai preamărit? Ce putem noi adăuga la fericirea ce te va umple o veşnicie? Ai venit între noi ca un adevărat «alter Cristus». L-am simţit aproape, când băteai mingea cu copiii pe pajişte, copil între copii, când aduceai jertfa sfântă pe altar uitând de propria-ţi durere, când, cu zâmbet de serafim, împărţeai binecuvântări tuturor, şi iertarea Domnului o simţeam mai vie la sfânta mărturisire. Cât de bine înţelegeai totul! Ascultam în genunchi Duhul sfatului care-mi vorbea. Cu câtă disponibilitate mi-ai întins mâna oferindu-mi «pâine şi paradis». M-ai făcut să-mi crească pofta pentru amândouă. Te-ai făcut totul pentru toţi... «Învăţaţi de la mine, căci sunt blând şi smerit cu inima», ne spuneai tuturor fără glas. Din trei cuvinte înţelegeam neînţeleasa simplitate... ascultarea... încrederea: o persoană. Pe unde n-ai umblat? Printre cărucioarele infirmilor, printre tineri, printre măicuţe, cu preoţii, în casele săracilor, la cei mai necăjiţi. Ai sărbătorit cu noi şi ai fost sărbătoarea noastră. Ai suferit cu noi şi pentru noi, niciodată nu te-ai plâns! Cât te-ai rugat, cum te-ai rugat, nu ştim, dar am simţit că rugăciunea îţi bătea în piept... ne mângâia. Ce este harul? Un cuvânt nedesluşit din catehism... L-am atins cu mâinile mele. Îţi mulţumesc, părinte Domenico, pentru vigurosul îndemn: «Prega per i missionari» şi pentru smeritul «Prega anche per me». Îngenunchez cu toată fiinţa mea înaintea Domnului şi-i mulţumesc, căci mare dar ne-a făcut când, după misiuni înalte pe meleaguri îndepărtate, te-ai coborât printre noi să ne vesteşti fericirea ce se naşte din durere. Durerea ta, numai Domnul o ştie, este a lui! Îţi mulţumesc pentru durerea oferită, pentru Biserică, pentru papa, pentru mama şi... pentru Mama, pentru "Tatăl nostru" în limba română! Toate le înţeleg mai bine acum. Şi bucuria... Felicitări, părinte Domenico, şi îţi promitem că vom fi copii cuminţi, ca să ne întâlnim acolo!
  Pentru iubitele surori ale Sfinţiei sale nu am cuvinte ca să le spun, ci doar rugăciunea. Dumnezeu să-l fericească"

  (Cecilia)

lecturi: 12.