Reflecţie: Între Eminescu şi unitatea creştinilor

Cum nimic nu e dezordine, întâmplare sau haos în univers, ci ascultă în deplină armonie de Legea divină, iată că octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor (18-25 ianuarie ) e prefigurată, ca în fiecare an, de o zi importantă pentru noi.

Numai că am uitat-o.

De ce?

Răspunsuri sunt multe:

- în vârtejul ocupaţiilor zilnice, nu avem timp: acesta e şi scopul inducerii stării de stress: nu mai gândim, nu mai avem timp să ne bucurăm şi nici să simţim viaţa în noi şi în jurul nostru, suntem goi pe dinăuntru, deci uşor de condus ;

- nu ne interesează decât prezentul imediat şi considerăm ca relaxante (auto)hipnoza indusă de mass-media, jocurile de noroc, drogurile: "panem et circenses" din epoca decadenţei Romei antice devine acum "panem et..." (orice altceva, numai NU sufletul şi mintea!);

- şi în fond, lucrurile s-au petrecut demult, iar poetul nu e decât un romantic care poate fi usor întrecut de orice bla-bla-bla contemporan (cu cât mai abscons, cu atât mai bun), nu-i aşa? - fiindcă despre Poet e vorba.

Exact: despre poetul care trebuie scris cu majuscule nu pe suportul electronic, ci în inima noastră vie: Mihail Eminescu.

La 15 ianuarie (1850) e ziua sa de naştere. A fost botezat şase zile mai târziu, la biserica "Adormirea Maicii Domnului", iar în registrul parohial numele său e Mihail, ca al arhanghelului, nu "Mihai", cum s-a încetăţenit din diferite motive în epoca comunistă.

Se spune că istoria face dreptate - dacă avem răbdare. Şi noi, Slavă Domnului, avem răbdare şi tot răbdăm... de vreo 30.000 de ani, de când durăm pe pământul nostru. Unele lucruri sunt însă prea vechi pentru ca vreun om de ştiinţă să le mai acorde importanţă (a, dacă ar fi undeva, peste hotare, ar fi cu totul altceva, dar aici, la noi, nimic nu merită luat în seamă); iar altele, mai recente, "deranjează", de exemplu, perspective urbană modernă şi trebuie ascunse sub parcări, parcuri de distracţii, clădiri hâde... în timp ce peste hotare, o clădire care nu are decât cel mult o sută de ani e considerată "monument istoric" şi tratată ca atare - la noi, vreo cinci sute de ani "dorm" sub cuburi de metal, lângă cluburi de noapte (deşi e vorba de ruine ale unor edificii creştine de cult etc.), sau cele care (încă) sunt în picioare, trăiesc ameninţate de "Millenium"-mastodonţi etc... etc.

Şi totuşi, de ce?

De ce alăturarea celor două date: 15 şi 18 ianuarie e importantă pentru noi?

Fiindcă o naţiune există numai datorită dreptului pe care i-l conferă spiritul - iar România există datorită sufletului său, acestui spirit care se numeşte: Mioriţa, Eminescu, Enescu, Creangă. Adică, în principal, Moldovei. Iar Eminescu este simbolul unităţii naţionale - de aceea, aşa cum arată documentele nefalsificate, a fost sacrificat: deranja la acea vreme. Iar acum, îl uităm fiindcă denigrarea în continuare e mai comodă decât recunoaşterea unor greşeli din trecut; fiindcă aşa ne-am obişnuit - să aruncăm un ochi grăbit şi o privire moartă asupra versurilor erotice, să nu ne intereseze poezia lui filosofică şi cu atât mai puţin, aceea religioasă - iar despre opera sa jurnalistică, rareori se vorbeşte şi atunci se face în derâdere.

Lui, poetului, nu-i pasă.

Dar când milităm pentru unitate de suflet şi religie, ar trebui să ne gândim la cel care a urmărit să realizeze unitatea noastră pe toate planurile, dar în primul rând pe plan spiritual.

La Islamabad, în Pakistan, există un monument dublu, dedicat poetului nostru naţional Mihail Eminescu şi lui Muhammad Iqbal - poetul naţional al Pakistanului.

Iar în Pakistan, ziua de naştere a lui Muhammad Iqbal, 9 noiembrie, este zi liberă, zi festivă naţionala, la fel ca Ziua naţională.

Numai că noi îi contestăm uneori lui Mihail Eminescu până şi calitatea de poet naţional.

Ba chiar şi numele!

El nu se supără. Nouă nu ne pasă. Dar .... ferească Dumnezeu să facă ordine Istoria!

Dr. Ecaterina Hanganu

lecturi: 16.