Rugă pentru confratele şi prietenul nostru părintele Alberto

Răsplăteşte, te rugăm, Doamne, cu viaţa veşnică pe toţi care ne fac bine în numele tău!

Cu această rugăciune şi cu gânduri de comuniune frăţească şi sacerdotală am stat alături, în aceste momente de încercare, de părintele Franco şi de toţi membrii familiei Părinţilor Misionari Verbiţi care au pierdut un adevărat confrate şi un inimos misionar în persoana "părintelui Alberto", aşa cum pe drept l-au numit şi l-au îndrăgit toţi cei care au avut ocazia şi bucuria să-l întâlnească şi să primească de la el un cuvânt, un zâmbet, un sfat sau o povaţă pentru viaţă.

Cu el am pierdut pe acest pământ un confrate şi prieten bun.

L-au îndrăgit mulţi pentru că şi el i-a iubit şi îndrăgit pe toţi pe care i-a întâlnit, aşa cum a învăţat de la Cristos, preotul veşnic, şi de la maeştrii săi de viaţă spirituală.

Amintirea lui s-a înscris în sufletul atâtor tineri şi tinere care au simţit chemarea la viaţa consacrată şi la slujirea apostolică şi au apelat la el ca la un duhovnic şi conducător de suflete.

Nu-l vor uita niciodată persoanele laice, atâtea familii, soţi şi soţii care vedeau în el un ghid cu mult har spiritual, atât de necesar pentru cărările vieţii prezente pline de capcane şi de pericole de tot felul. Atâţia confraţi preoţi au putut găsi în părintele Alberto modelul slujirii frumoase şi generoase, sfătuitorul priceput pentru un apostolat plăcut şi rodnic.

Considera casa de spiritualitate din Traian drept o fântână de unde trebuia să se reverse peste fiecare belşug de haruri asemenea unei ape binefăcătoare, apa cuvântului divin, dătător de viaţă şi de bucurie.

Va rămâne în amintirea preoţilor, persoanelor consacrate şi a tuturor laicilor care l-au întâlnit ca un părinte îndrăgostit de Cuvântul divin, plin de bunătate şi de zâmbet creştin, plin de generozitate şi dăruire fără rezerve, dornic să facă bine.

Rugăciunile pe care le-am înălţat în aceste zile către Domnul milostivirii şi către preotul veşnic pentru odihna şi fericirea sufletului său trebuie să continue şi să fie prinosul recunoştinţei noastre pentru tot ceea ce a oferit Bisericii din România şi din Moldova în cei 20 de ani de slujire şi dăruire generoasă.

Amintirea lui să ne însoţească mereu pe drumul de credinţă şi să ne fie pildă vie în viaţa de slujire, după cuvântul sfânt: "Amintiţi-vă de conducătorii voştri care v-au învăţat cuvântul lui Dumnezeu şi, meditând împlinirea vieţii lor, imitaţi-le credinţa. Isus Cristos cel de ieri şi de astăzi este acelaşi în vecii vecilor" (Evr 13,7).

În veci amintirea lui!
Requiescat in pace!

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

lecturi: 10.