Iaşi "Sfânta Tereza a Pruncului Isus": Chemaţi să credem, să sperăm şi să iubim

În Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi a devenit o tradiţie ca activităţile de formare şi de recreere adresate copiilor şi tinerilor să nu se limiteze la cele nouă luni de studii. Astfel, în perioada 1-5 august 2011, la Izvorul Muntelui (jud. Neamţ), mai exact la cabana Falon, a avut loc un campus prin care tinerii din această comunitate, sub îndrumarea pr. vicar Daniel-Nicu Butacu, au străbătut drumuri anevoioase şi, deopotrivă, trasee ce nu au necesitat un grad ridicat de efort, atât în plan fizic, cât mai ales în plan spiritual şi social. Tema din acest an a fost: Mergând spre înălţimi mergem spre Dumnezeu.

Alături de cei mai puţin visători şi de cei nou-veniţi, luni dimineaţă am început călătoria, cu o doză uimitoare de entuziasm şi optimism, tinerii care şi-au pus credinţa şi speranţa în Domnul că eforturile lor în organizarea acestui campus nu vor fi zadarnice, ba chiar vor aduce mai multă iubire şi comuniune în relaţiile "eu - Dumnezeu" şi "eu - aproapele". Entuziasmul, asemenea râsului şi bucuriei în aproape orice împrejurare, nu s-a poticnit de pietre la poarta sufletelor şi, mai ales, a raţiunii tinerilor, motiv pentru care vechea sintagmă "Începutul este mai greu" nu a căpătat nici un sens.

Casa şi masa - două aspecte principale din viaţa cotidiană a omului - au constituit un aliat perfect pentru grup în aceste zile, întrucât, cazarea nu putea fi într-un loc mai potrivit, în cursul munţilor, printre şopotele izvorului, iar pregătirea hranei a făcut parte din clipele în care atât fetele, cât şi băieţii au reliefat o serie de calităţi, aptitudini, valori morale şi, totodată, disponibilitate.

După cum se ştie, muntele este un loc privilegiat al întâlnirii cu Dumnezeu, acest lucru fiind datorat, probabil, liniştii, măreţiei şi, deopotrivă, simplităţii naturii. Ei bine, pentru noi, "tinerii de la Sfânta Tereza", muntele Toaca a fost motiv de tărie, de distracţie şi de comuniune între tineri, prin ajutorul acordat unii altora, prin frecventele pauze cerute la circa 5 minute fiecare!! Totuşi, datorită frigului, ostenelii şi mulţumirii lăuntrice, traseul nostru a avut finele nu pe Vârful Toaca, ci puţin mai aproape de pământ, printre cojoacele Dochiei... la "Cabana Dochia", unde un ceai fierbinte şi-a primit bine-meritatul loc.

Cum "ziua bună se cunoaşte de dimineaţă", ziua de miercuri a adus cu sine rafale de... febră musculară! Într-adevăr, în primă instanţă; dar tot ziua de miercuri a fost cea care i-a adus cu sine pe pr. paroh Petru Sescu şi pe pr. vicar Marcelin Blaj, ce activează, deopotrivă cu pr. Daniel-Nicu Butacu, în comunitatea noastră. Cu multă voie bună şi devotament, fără a sta prea mult pe gânduri, bun sfetnic, pr. Sescu a împărtăşit celor doritori fărâme din înţelepciunea sa, iar pr. Marcelin Blaj, mare gospodar, a devenit, deşi musafir, pion principal în arta grătarului.

În dimineaţă următoare, la iniţiativa pr. Nicu, am fost dispuşi să folosim timpul, vremea şi împrejurimile în favoarea noastră. Astfel, am pornit într-o scurtă călătorie către Lacul Bicaz, mai exact Dealul Secu, unde a avut loc şi o şedinţă foto neprevăzută, improvizată, urmată apoi de un traseu străbătut la pas, aproape la fel de mare ca atunci când am escaladat muntele, acum către Schitul Cerebuc din munţi. Ca şi cum oboseala nu şi-ar fi spus cuvintele, seara, ultima seară, s-a lăsat cu distracţie, voie bună şi cântece, în jurul unui mirific foc de tabără, foc ce poate a rămas prezent înlăuntrul fiecăruia dintre noi.

Zorii zilei de vineri au adus cu sine nostalgia clipelor finale... Fără puterea de a mai străbate munţii la nivel fizic şi spiritual, tinerii organizatori au stabilit o ultimă întâlnire în liniştea şi comuniunea naturii. În acele momente, fiecare a trecut prin filtrul raţiunii sale clipele plăcute şi cele mai puţin agreabile pentru ca, apoi, împărtăşindu-le unii cu alţii, să conştientizăm cum anume putem acţiona în viitor. Drept acţiune finală, o frumoasă surpriză ne-a fost oferită - dovadă de atenţie, implicare, interes şi înţelegere inter-umană: diplome.

Deosebit de importante au fost momentele de formare, însoţite mereu de celebrarea sfintei Liturghii, şi cele de întâlniri recreative, realizate zi de zi, dimineaţa şi seara. Dimineaţa, când încă aveam mintea limpede şi înainte de a o putea înăbuşi cu probleme şi gânduri, părintele vicar ne-a iniţiat în tainele nepătrunse în mod frecvent ale celor trei virtuţi teologale: credinţa, speranţa şi iubirea. Astfel, am înţeles şi am învăţat lucruri deosebit de importante precum: să avem încredere în Dumnezeu ca într-un prieten fidel şi generos; speranţa nu este o dorinţă, ci o certitudine care se întemeiază pe cuvântul lui Dumnezeu; rugăciunea înseamnă pur şi simplu să conversezi cu Isus; iubirea nu este un concept ideal, întrucât "a iubi" înseamnă a şti să trăieşti cu adevărat viaţa de zi cu zi. Roadele momentelor de formare nu pot fi reliefate imediat, ci vor putea fi examinate odată cu trecerea timpului, prin fapte. Cu o disponibilitate şi o trăire aproape la fel de intensă, s-au desfăşurat serile, în care, prin intermediul activităţilor recreative, organizatorii au stabilit relaţii de comuniune şi de înţelegere profundă între tineri.

Aducem mulţumiri tuturor acelora care ne-au ajutat pentru ca acest campus să fie unul rodnic şi bine organizat, iar bunul Dumnezeu să-i răsplătească pentru tot efortul depus!

Asemenea unui mare proiect, obiectivele atinse în acest campus cu siguranţă nu încetează odată cu finele celor cinci zile parcurse. Deşi nu mai suntem în judeţul Neamţ, munţi mai avem cu certitudine de parcurs fiecare dintre noi!

Ramona Tăme

*

Impresii

• "E puţin cam greu să concentrezi în câteva cuvinte toate trăirile, emoţiile acestui campus, însă cred că poate fi destul de uşor să te gândeşti care a fost nucleul în jurul căruia au gravitat toate aceste sentimente: prezenţa lui Dumnezeu. Momentele de formare, urcarea propriu-zisă spre înalt cu drumul istovitor şi plin de piedici, liturghiile zilnice, au avut drept scop conştientizarea faptului că mereu avem nevoie de un sprijin moral, spiritual. Speranţa moare ultima, intervine credinţa, iar dragostea nu mai moare niciodată, îmi spunea demult un prieten drag!" (Iulia Gădrăuţanu)

• "Izvorul Muntelui este locul unde anul acesta, o parte din tinerii Parohiei «Sf. Tereza» din Iaşi au petrecut clipe de bucurie, de linişte, de rugăciune şi, mai ales, au petrecut clipe de cunoaştere. La nivel personal acest campus s-a dovedit a fi perioadă de detoxifiere a minţii şi a sufletului de problemele cotidiene, dar mai ales perioada de împărtăşire cu Dumnezeu. În acest sens au participat în mod direct peisajul de vis al muntelui cu tot ce implică acesta, dar şi locaţia cabanei, care la început ne-a faultat cu minunatul cadou de a nu avea semnal la telefon.
  Momentele formative au fost cele care m-au pus cel mai mult pe gânduri, întrucât ideile prezentate nu erau neapărat noi pentru mine, ci nefiltrate spiritual, ştiam despre cele trei virtuţi teologale la nivel informative, însă nu le conştientizam şi nu le practicam în viaţa mea personală.
  Dacă momentele formative au fost cele care m-au pus să meditez, atunci cele liturgice au reprezentat apogeul în ceea ce priveşte liniştea sufletească. Un rol important l-a jucat vremea bună, care ne-a permis astfel să participăm la momentul sfintei Liturghii afară, în mijlocul naturii. Nici impresiile de final nu au fost mai prejos, acestea au fost presărate de diplome şi de momente sincere în care ne-am expus punctul de vedere.
  În acest timp am conştientizat cât de important este Dumnezeu în toate ecuaţiile vieţii noastre şi mai ales că dacă vrem să avem un rezultat bun trebuie să luam în considerare cu seriozitate credinţa, speranţa şi dragostea, aspecte fără de care am deveni, în mod cert, nuli" (Georgiana Robu)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3-7 august: Iaşi "Sfânta Tereza a Pruncului Isus": Chemaţi să credem, să sperăm şi să iubim

lecturi: 12.