Monseniore, v-aţi întors de curând dintr-o scurtă vizită în România. Românii nu constituie o surpriză pentru Sfinţia Voastră, pentru că de mai bine de trei ani comunitatea catolică română de rit latin prezentă la Roma participă duminică de duminică la sfânta Liturghie în Parohia "San Vitale" al cărei paroh sunteţi. Care au fost impresiile pe care vi le-aţi făcut despre "casa" lor, România?

Vizita în România a fost pentru mine un moment în care mi-am confirmat impresia pe care am avut-o încă de la începutul colaborării noastre la Roma. Am întâlnit oameni cum se cade, buni muncitori, care doresc din toată inima să fie fericiţi. Am întâlnit oameni pe care îi caracterizează o pace profundă, o mare seriozitate şi un real spirit de sacrificiu. Am vizitat locuri deosebit de frumoase şi am putut să experimentez încă de la început disponibilitatea şi prietenia celor pe care i-am întâlnit. Am întâlnit o ţară cu o mare potenţialitate, care se străduieşte pentru un trai mai bun al locuitorilor ei. Am întâlnit o Biserică locală concretă şi deschisă spre a-i sluji pe toţi.

Care este experienţa cea mai profundă ce v-a marcat pe parcursul acestei vizite?

Viitorul unui popor, bunăstarea unei naţiuni stă în potenţialul locuitorilor ei. Pot să spun că experienţa cea mai profundă care m-a marcat în scurta mea vizită sunt valorile pe care le aveţi, idealurile, tenacitatea şi speranţa pe care le-am văzut în inima tuturor celor pe care i-am întâlnit.

În cele câteva zile cât aţi fost în România aţi vizitat locuri, aţi întâlnit persoane şi cu siguranţă aţi legat noi prietenii. L-aţi întâlnit pe episcopul diecezan şi pe episcopul auxiliar, ca şi pe mulţi din preoţii diecezei, aţi vizitat seminariile de la Iaşi şi de la Bacău, câteva mănăstiri din nordul Moldovei, oraşul Sighet, cu fosta închisoare comunistă şi cimitirul vesel de la Săpânţa. Cum vi se par, în urma acestor întâlniri, relaţiile dintre români în general, dintre catolici şi ortodocşi şi dintre preoţii Diecezei de Iaşi?

Întâlnirea cu episcopul diecezan de Iaşi şi cu episcopul auxiliar a fost pentru mine una frumoasă şi interesantă din punct de vedere uman şi eclezial. Aş vrea să le mulţumesc cu această ocazie în mod deosebit pentru atenţia şi amabilitatea lor. La fel a fost şi întâlnirea cu preoţii diecezei. I-am văzut foarte entuziaşti şi cu adevărat implicaţi în slujirea pastorală. Am putut să apreciez mai întâi spiritul de autentică comuniune şi prietenie care se observă între ei, apoi viaţa şi activitatea câtorva parohii, unele mai mici, iar altele mai mari. Am rămas uimit de iniţiativele şi spiritul evanghelic al comunităţilor religioase feminine pe care am reuşit să le vizitez. În ceea ce priveşte Seminarul de la Iaşi, pot să spun că mai ştiam câte ceva despre el, dar a fost o adevărată surpriză să descopăr Seminarul mic de la Bacău, cu proiectul său educativ, dar şi Caritasul diecezan.

Un gând aparte merită să spun despre vizita la Muzeul martirilor şi al rezistenţei comunismului. A fost pentru mine un moment emoţionant şi semnificativ. Pot spune că m-a marcat cu adevărat. Am putut să văd acolo multe lucruri frumos aranjate, cu toate acestea încă se mai respiră durerea nevinovată a atâtora şi responsabilitatea colectivă a multora. Pot să spun că m-am rugat cu adevărat în cimitirul cu atâtea morminte necunoscute ale tot atâtor martiri poate încă necunoscuţi.

În ceea ce priveşte relaţia cu ortodocşii, pentru că am stat foarte puţin, nu aş fi în măsură să spun ce am putut să observ. Cu siguranţă sunt multe aspecte despre care încă se mai poate discuta, mai ales în ceea ce priveşte modalitatea în care le este propusă credincioşilor viaţa liturgică şi spiritualitatea lor personală.

Observând cât de cât pulsul comunităţilor catolice din Dieceza de Iaşi, credeţi că este vreo legătură între comunitatea catolică din Roma şi cea rămasă "acasă", în România?

Nu văd mari diferenţe. Cu toţii sunt implicaţi în a-şi construi un viitor mai bun. Fiecare are problemele sale. Cine a rămas acasă încearcă să se descurce cu ceea ce poate oferi ţara, iar cine se află la Roma trebuie să facă faţă provocărilor care sunt aici. Ceea ce mi se pare interesant este că, deşi departe de ţară, cei prezenţi la Roma nu uită legătura cu ţara, aceasta rămânând în continuare pentru fiecare "casa" la care poate o dată se va întoarce. Noutatea pe care am descoperit-o în mica mea vizită este legată de valoarea familiei, care încă a rămas centrală în România; nu numai familia strictă, formată din părinţi şi fii, cu toată încărcătura sa de iubire, de responsabilitate şi de speranţă, dar şi familia lărgită, care este constituită din toate legăturile pe care o persoană le poate avea; de la cele interpersonale până la cele sociale.

Am observat cu bucurie că Dieceza de Iaşi s-a angajat să repună familia în centrul tuturor intereselor acţiunilor pastorale ale următorilor ani.

Dacă ar trebuie să reduceţi vizita făcută în România la câteva cuvinte, care ar fi acestea?

Schimbare şi tradiţie, aventură şi experienţă, trecut şi istorie, speranţă şi responsabilitate.

Monseniore, vă mulţumesc mult pentru răspunsurile date, ca şi pentru disponibilitatea şi timpul pe care ni l-aţi acordat. Sunt convins că veţi avea multe de împărtăşit şi românilor catolici pe care îi întâlniţi duminică de duminică la biserica "San Vitale". Asigurându-vă de rugăciunea întregii comunităţi române prezente la Roma, dar şi acasă, vă dorim întoarcere grabnică în România.

Vă mulţumesc şi eu tuturor, în mod special părintelui Isidor Iacovici pentru prietenia şi atenţia cu care m-a călăuzit în această scurtă, dar fascinantă experienţă românească.

Pr. Felician Tiba

lecturi: 25.