PS Petru Gherghel: Scrisoare de felicitare adresată papei Benedict al XVI-lea
Sanctității sale Benedict al XVI-lea
Suveranul Pontif
Cetatea Vaticanului
Iași, 28 iunie 2011
Sfinte Părinte,
În sărbătoarea Sfinților Petru și Paul trăim bucuria credinței noastre în Isus Cristos, care a voit să-și întemeieze Biserica pe cele două coloane puternice și fundamentale, ca ea să rămână adevăratul sacrament de mântuire pentru toată lumea și pentru toate timpurile.
În această zi reînnoim bucuria noastră în darul făcut pentru Biserică, de a avea și astăzi un succesor al lui Petru, care să ne asigure de piatra noastră puternică, în persoana voastră, Sfinte Părinte.
Trăind împreună cu toți episcopii, preoții, persoanele consacrate și credincioșii din lume ziua fericită a binecuvântatului aniversar sacerdotal al Sanctității voastre - 60 de ani de preoție -, vă asigurăm, Sfinte Părinte, de iubirea noastră filială și de deplina considerație, precum și de rugăciunile noastre, orele de adorație și operele de caritate, oferite în luna iunie pentru sănătatea, puterea și bucuria Sanctității voastre în ministerul petrin, spre binele întregii Biserici și spre creșterea în iubirea lui Dumnezeu, care ne iubește atât de mult și este izvor al adevăratei fericiri pământești și veșnice: Deus enim caritas est.
Noi, episcopii, preoții, seminariștii, persoanele consacrate și credincioșii din Dieceza de Iași (România), ne unim în rugăciune în ziua sărbătorii aniversarului Sanctității voastre și implorăm, Sfinte Părinte, generoase binecuvântări cerești din partea marelui preot și din partea Inimii lui Isus, prin mâinile preasfintei noastre Maici a Bisericii, Fecioara Maria.
Cu respect filial și deplină încredere, implorăm pentru noi toți binecuvântarea apostolică și paternă din partea Sanctității voastre.
Din inima noastră,
Ad multos benedictos felicesque annos!
PS Petru Gherghel,
episcop de Iași
PS Aurel Percă,
episcop auxiliar
lecturi: 19.