Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Sighet: Pelerinajul anual la Cimitirul Săracilor

Sub razele unui soare generos, care părea să dea mărturie despre participarea cerului la ruga celor de pe pământ, s-a desfășurat și anul acesta tradiționalul pelerinaj de la fosta închisoare din Sighetu Marmației la Cimitirul Săracilor, locul neștiut de veșnică odihnă al episcopilor, preoților și călugărilor Bisericii Catolice române de ambele rituri, dar și ai altor culte religioase, al oamenilor de cultură, politicieni, morți ca victime ale unui regim venit din străfundurile Asiei, regim ce a pângărit tot ce avea mai frumos și bun poporul român.

Pelerinajul a început la ora 9.30, cu procesiunea de la Memorial spre Cimitirul Săracilor, timp în care pelerinii s-au rugat "Calea Crucii a celor înlănțuiți", text alcătuit cu fragmente de memorii, poezii și rugăciuni trăite și scrise în acei ani de prigoană de către mărturisitorii credinței într-unul Dumnezeu.

La altarul din "Cimitirul Săracilor" a început la ora 11 sfânta și dumnezeiasca Liturghie, pontificată de către PF Lucian, arhiepiscopul-major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, avându-i alături pe pe PS Virgil, episcopul de Oradea, PS Alexandru, episcopul Lugojului, PS Florentin, episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, PS Petru, păstorul Diecezei de Iași, PS Mihai, episcop-vicar al Bucureștilor, și PS Vasile, episcop al Curiei de la Blaj. Alături de înalții ierarhi au concelebrat zeci de preoți (cca. 150, după estimarea Radio Maria, care a transmis evenimentul în direct), printre aceștia numărându-se și preoții și diaconii de la Iași, în frunte cu PS Petru, ca și credincioșii ce au venit din Ucraina subcarpatică, în frunte cu păstorii lor.

Celebrarea a fost înfrumusețată de corul Bisericii Greco-Catolice din Zalău, dirijat cu măiestrie de către prof. Grigore Grigoruț.

La sfârșitul sfintei jertfe, PF Lucian a rostit un cuvânt de învățătură prin care i-a îndemnat pe cei prezenți la o viață conformă cu învățătura și mărturia celor comemorați, după care PS Virgil a rostit, împreună cu toți participanții, rugăciunea pentru beatificarea slujitorilor lui Dumnezeu Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie, Tit Liviu Chinezu și Anton Durcovici.

Fr. Petre-Marian Ianoș, OFMCap.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 14 mai: Sighet: Pelerinajul anual la Cimitirul Săracilor


 

lecturi: 81.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat