Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Discursul papei adresat participanților
la Întâlnirea Institutului Pontifical "Ioan Paul al II-lea"

Publicăm în continuare discursul rostit vineri, 13 mai 2011, de Benedict al XVI-lea primind în audiență pe participanții la întâlnirea promovată de Institutul Pontifical "Ioan Paul al II-lea" pentru studii despre căsătorie și familie, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la întemeierea institutului.

* * *

Domnilor cardinali,
Venerați frați întru episcopat și întru preoție,
Iubiți frați și surori,

Cu bucurie vă primesc astăzi, la puține zile de la beatificarea papei Ioan Paul al II-lea, care în urmă cu 30 de ani, așa cum am auzit, a voit să întemeieze în același timp Consiliul Pontifical pentru Familie în institutul vostru pontifical; două organisme care arată că el era ferm convins de importanța decisivă a familiei pentru Biserică și pentru societate. Îi salut pe reprezentanții comunității voastre mari răspândită de acum pe toate continentele, precum și onorata fundație pentru căsătorie și familie pe care am creat-o pentru a susține misiunea voastră. Îi mulțumesc președintelui, Mons. Melina, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele tuturor. Noul fericit Ioan Paul al II-lea, care, așa cum a fost amintit, chiar în urmă cu 30 de ani a suferit teribilul atentat în Piața "Sfântul Petru", v-a încredințat, îndeosebi, pentru studiul, cercetarea și răspândirea "Catehezelor despre iubirea umană", care conțin o profundă reflecție asupra trupului uman. A conjuga teologia trupului cu aceea a iubirii pentru a găsi unitatea drumului omului: iată tema pe care aș vrea să v-o indic ca orizont pentru munca voastră.

La puțin timp după moartea lui Michelangelo, Paolo Veronese a fost chemat în fața Inchiziției, cu acuza că a pictat figuri nepotrivite în jurul Ultimei Cine. Pictorul a răspuns că și în Capela Sixtină trupurile erau reprezentate nude, cu puțină reverență. Chiar inchizitorul a luat apărarea lui Michelangelo cu un răspuns devenit faimos: "Nu știi că în aceste figuri nu este decât ceva spiritual?". Ca moderni cu greu înțelegem aceste cuvinte, pentru că trupul ne apare ca materie inertă, apăsătoare, opusă cunoașterii și libertății proprii spiritului. Însă trupurile pictate de Michelangelo sunt locuite de lumină, viață, strălucire. Voia să arate astfel că trupurile noastre ascund un mister. În ele spiritul se manifestă și acționează. Sunt chemate să fie trupuri spirituale, cum spune sfântul Paul (cf. 1Cor 15,44). Deci ne putem întreba: poate acest destin al trupului să lumineze etapele drumului său? Dacă trupul nostru este chemat să fie spiritual, nu va trebui să fie istoria sa aceea a alianței dintre trup și spirit? De fapt, departe de a se opune spiritului, trupul este locul în care spiritul poate să locuiască. În lumina acestui lucru este posibil să înțelegem că trupurile noastre nu sunt materie inertă, apăsătoare, ci vorbesc, dacă știm să ascultăm, limbajul iubirii adevărate. Primul cuvânt din acest limbaj se află în crearea omului. Trupul ne vorbește despre o origine pe care noi nu ne-am conferit-o nouă înșine. "M-ai plămădit în sânul mamei mele", îi spune Domnului psalmistul (Ps 139,13). Putem afirma că trupul, revelându-ne originea, poartă în sine o semnificație filială, pentru că ne amintește de nașterea noastră, care ia, prin intermediul părinților noștri care ne-au transmis viața, din Dumnezeu Creatorul. Numai atunci când recunoaște iubirea originară care i-a dat viața omul poate să se accepte pe sine însuși, poate să se reconcilieze cu natura și cu lumea. După crearea lui Adam urmează crearea Evei. Carnea, primită de la Dumnezeu, este chemată să facă posibilă unirea de iubire dintre bărbat și femeie și să transmită viața. Trupurile lui Adam și Eva apar, înainte de cădere, în armonie perfectă. Există în ele un limbaj pe care nu l-au creat, un eros înrădăcinat în natura lor, care îi invită să se primească reciproc de la Creator, pentru a se putea astfel dărui. Înțelegem, așadar, că, în iubire, omul este "recreat". Incipit vita nova, spunea Dante (Viața nouă I,1), viața noii unități a celor doi într-un singur trup. Adevărata fascinație a sexualității se naște din măreția acestui orizont pe care îl deschide: frumusețea integrală, universul celeilalte persoane și al acelui "noi" care se naște în unire, promisiunea de comuniune care se ascunde în ea, fecunditatea nouă, drumul pe care iubirea îl deschide spre Dumnezeu, izvor al iubirii. Unirea într-un singur trup devine atunci unire a întregii vieți, până când bărbatul și femeia devin și un singur spirit. Se deschide astfel un drum în care trupul ne învață valoarea timpului, a maturizării lente în iubire. În această lumină, virtutea castității primește nou sens. Nu este un "nu" spus plăcerilor și bucuriei vieții, ci marele "da" spus iubirii drept comunicare profundă între persoane, care cere timpul și respectul, ca drum împreună spre plinătate și ca iubire care devine capabilă să genereze viață și să primească generos viața nouă care se naște.

Este sigur că trupul conține și un limbaj negativ: ne vorbește despre asuprirea celuilalt, despre dorința de a poseda și de a exploata. Totuși, știm că acest limbaj nu aparține planului originar al lui Dumnezeu, ci este rod al păcatului. Atunci când el se dezlipește de sensul său filial, de conexiunea sa cu Creatorul, trupul se răzvrătește împotriva omului, își pierde capacitatea de a face să transpară comuniunea și devine teren de apropriere a celuilalt. Oare nu aceasta este drama sexualității, care astăzi rămâne închisă în cercul restrâns al propriului trup și în emotivitate, dar care în realitate se poate împlini numai în chemarea la ceva mai mare? În această privință Ioan Paul al II-lea vorbea despre umilința trupului. Un personaj al lui Claudel îi spune iubitului său: "Promisiunea pe care trupul meu ți-a făcut-o, eu sunt incapabil să o împlinesc"; la care urmează răspunsul: "Trupul se strică, dar nu promisiunea..." (Le soulier de satin, Ziua III, Scena XIII). Forța acestei promisiuni explică faptul că nu este căderea ultimul cuvânt asupra trupului în istoria mântuirii. Dumnezeu îi oferă omului și un drum de răscumpărare a trupului, al cărui limbaj este ocrotit în familie. Dacă după cădere Eva primește acest nume, mamă a celor vii, acest lucru dă mărturie că forța păcatului nu reușește să șteargă limbajul original al trupului, binecuvântarea de viață pe care Dumnezeu continuă să o ofere atunci când bărbatul și femeia se unesc într-un singur trup. Familia, iată locul în care teologia trupului și teologia iubirii se împletesc. Aici se învață bunătatea trupului, mărturia sa despre o origine bună, în experiența de iubire pe care o primim de la părinți. Aici se trăiește dăruirea de sine într-o singură carne, în caritatea conjugală care îi unește pe soți. Aici se experimentează fecunditatea iubirii, și viața se împletește cu aceea a altor generații. În familie omul descoperă caracterul său relațional, nu ca individ autonom care se autorealizează, ci ca fiu, soț, părinte, a cărui identitate se întemeiază pe faptul că este chemat la iubire, să se primească de la alții și să se dăruiască altora.

Acest drum de la creație își are plinătatea sa cu Întruparea, cu venirea lui Cristos. Dumnezeu a asumat trupul, s-a revelat în el. Mișcarea trupului spre înălțime este integrată aici într-o altă mișcare mai originară, mișcarea umilă a lui Dumnezeu care se înjosește spre trup, pentru a-l ridica apoi spre sine. Ca Fiu, a primit trupul filial în recunoștința și în ascultarea Tatălui și a dăruit acest trup pentru noi, pentru a genera astfel noul trup al Bisericii. Liturgia de la Înălțare cântă această istorie a trupului, păcătos în Adam, asumat și răscumpărat de Cristos. Este un trup care devine tot mai plin de lumină și de Duh Sfânt, plin de Dumnezeu. Apare astfel profunzimea teologiei trupului. Aceasta, atunci când este citită în ansamblul tradiției, evită riscul de superficialitate și permite perceperea măreției vocației la iubire, care este o chemare la comuniunea persoanelor în dubla formă de viață a fecioriei și a căsătoriei.

Dragi prieteni, institutul vostru este pus sub ocrotirea sfintei Fecioare Maria. Despre Maria a spus Dante cuvinte iluminante pentru o teologie a trupului: "În sânul tău s-a reaprins iubirea" (Paradisul XXXIII, 7). În trupul său de femeie a luat trup acea iubire care generează Biserica. Mama Domnului să continue să ocrotească drumul și să facă rodnic studiul și învățământul vostru, în slujba misiunii Bisericii pentru familie și societate. Să vă însoțească binecuvântarea apostolică, pe care o împart din inimă vouă tuturor. Mulțumesc.

[© Copyright 2011 - Libreria Editrice Vaticana]

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 31.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat