Triduum paschale: Paştele celebrat în trei zile

Publicăm în continuare o reflecţie a părintelui Enrico Finotti - paroh la "S. Maria del Carmine" din Rovereto (TN) - apărută în revista Liturgia "culmen et fons".

* * *

Misterul pascal

Când se vorbeşte despre Paşte în mod normal se înţelege învierea lui Isus. Paştele este sărbătoarea lui Isus Înviat, cea mai mare sărbătoare a anului. Acest lucru este adevărat, dar este incomplet.

De fapt, misterul pascal conţine două mişcări fundamentale, prezente în persoana Mântuitorului. O mişcare descendentă de umilire şi moarte: Isus care pătimeşte şi moare pe cruce şi este înmormântat, şi o mişcare ascendentă: Isus care învie şi se înalţă la cer. Acesta este misterul răscumpărării noastre: persoana Cuvântului întrupat, care pentru noi moarte şi învie.

În termenul Paşte este conţinut întregul plan al mântuirii, de la întrupare până la întoarcerea lui Cristos în glorie, chiar dacă în mod obişnuit Paşte indică mai direct ceea ce este momentul central şi culminant al răscumpărării, care este pătimirea, moartea şi învierea Domnului.

Misterul pascal în liturgie

Să vedem acum cum celebrează Biserica misterul pascal în liturgia sa. A-l celebra înseamnă a-l face actual, în aşa fel încât să-l implice pe creştin în mod vital în răscumpărare. Există diferite nivele ale celebrării Paştelui.

1. O primă realizare are loc în Euharistie. De fiecare dată când se celebrează Euharistia "se realizează opera răscumpărării noastre", darul Duhului Sfânt, care face din noi un singur trup. Botezul, care este prima şi fundamentala celebrare a Paştelui lui Cristos în viaţa creştinului, tinde ca la încoronarea sa spre Euharistie, care îi este plinătatea.

2. A doua realizare este Duminica. Prima zi a săptămânii este în întregime pătrunsă de prezenţa Celui Înviat, care ne face părtaşi de răscumpărarea sa. Duminica este extinderea sacramentală într-o întreagă zi a misterului pascal, care îşi are în celebrarea euharistică izvorul său şi culmea sa şi realizarea sa cea mai intensă.

3. A treia realizare este în Paştele anual, "solemnitatea solemnităţilor". Ceea ce se celebrează în fiecare zi în Euharistie, şi săptămânal în fiecare duminică, este celebrat cu solemnitate deosebită în marea duminică de Paşte.

4. A patra realizarea este în întregul An liturgic. De la Crăciun la solemnitatea lui Cristos Regele universului, Biserica dispune în succesiune toate etapele unicului mister pascal, având ca pivot şi regulă solemnitatea Paştelui. Dacă apoi examinăm în particular, vom observa că Anul liturgic are două ciclcuri, care propun misterul pascal la intensitate diferită. Ciclul Advent - Crăciun : este celebrarea misterului pascal în primiţie; ciclul Postul Mare - Paşte: misterul pascal în maturitatea sa.

Ciclul pascal

Putem descrie această solemnitate în trei cercuri concentrice în jurul Veghii pascale, care conţin cu gradualitate diferită cele două mişcări constitutive ale misterului pascal: moartea şi învierea.

1. Veghea pascală este cea mai mare celebrare a Bisericii. Nici o altă celebrare nu poate fi echivalată ei. Întunericul de la început este o evidentă afirmare a morţii Domnului, care este sinteza întunericului milenar al păcatului coborât asupra omenirii. Oricum accentul este mutat pe larg asupra învierii glorioase, care ocupă aproape în întregime extinderea Veghii într-un crescendo continuu de simboluri şi rituri. Botezul, celebrat în această Veghe, ca sediul său ideal, exprimă cu eficacitate sacramentală misterul morţii şi învierii. Acelaşi lucru trebuie spus pentru Euharistia solemnă, care este apogeul Veghii.

2. Triduum paschale, care se extinde de la Euharistia de seară din Joia Sfântă la vesperele II din duminica învierii. Vinerea şi Sâmbăta sfântă celebrează pătimirea şi moartea; veghea pascală, ca joncţiune, introduce în al doilea aspect al învierii, extins la duminica Paştelui.

3. De la duminica Pătimirii sau a Floriilor la duminica a II-a a Paştelui. Duminica Pătimirii cu săptămâna sfântă evidenţiază momentul morţii; duminica Învierii până la octavă evidenţiază învierea.

4. De la miercurea cenuşii la duminica de Rusalii. Timpul Postului Mare este o solidarizare "sacramentală" cu Pătimirea şi moartea Domnului; timpul pascal este o solidarizare "sacramentală" cu învierea lui.

Triduum paschale

Trebuie să clarificăm ideea de Triduum paschale. Nu e vorba de trei zile - joia, vinerea şi sâmbăta sfântă - ca pregătire pentru solemnitatea Paştelui, aşa cum se întâmplă în diferite tridua devoţionale, care se stabilesc înaintea altor sărbători. Triduum paschale este solemnitatea Paştelui celebrată în trei zile, care au acelaşi grad de solemnitate.

Şi mai precis:

- Vinerea Sfântă: celebrează glorioasa Pătimire şi Moarte a Domnului;

- Sâmbăta Sfântă: celebrează înmormântarea Domnului, coborârea lui la cei morţi şi aşteptarea învierii;

- Duminica Învierii: celebrează învierea Domnului.

Deci, solemnitatea anuală a Paştelui este o excepţie faţă de toate celelalte solemnităţi şi sărbători. Nu se rezolvă în spaţiul de o zi, ci se extinde în trei zile distincte, dar egale în solemnitate.

Triduum paschale, restaurat astfel de Conciliul al II-lea din Vatican, nu este însă uşor perceptibilă în celebrarea sa concretă. De fapt:

- Cina Domnului la apusul zilei de joia sfântă;

- caracterul obişnuit al Vinerii şi al Sâmbetei Sfinte;

- anticiparea Veghii pascale în seara de Sâmbăta sfântă;

aduc un anumit dezechilibru în viziunea integrală a Triduum-ului. De fapt, credinciosul obişnuit va spune, cu o privire rapidă, că Triduum paschale este Joia Sfântă, Vinerea Sfântă şi Sâmbăta Sfântă şi apoi este solemnitatea Paştelui. Triduum-ul se va prezenta ca unul din multele tridua pregătitoare, chiar dacă din punct de vedere ritual este mai bogat şi recomandat, dar nu celebrarea însăşi, împărţită în trei, a solemnităţii unice a Paştelui.

Acum, dincolo de aceste inconveniente, a celebra Paştele pentru creştinul angajat şi pentru orice comunitate locală, va însemna a participa la riturile din seara de Joia Sfântă, din după-amiaza de Vinerea Sfântă şi la Veghea pascală în noaptea sfântă. Sunt trei rituri solemne şi venerabile care condensează plinătatea a ceea ce Biserica intenţionează să celebreze la Paşte.

Celebrarea din Joia Sfântă este ca un grandios portal de intrare în cele trei zile sfinte, aşa cum este Liturghia prefestivă care extinde la ziua de sâmbătă celebrarea duminicală. De fapt, Joia Sfântă este ultima zi din Postul Mare, însă, seara, se intră, prin Euharistie "în Cina Domnului", în sacrul Triduum paschale.

Aceste trei rituri trebuie să fie integrate cu rugăciunea personală, pocăinţă, post, reflecţie şi primirea sacramentelor, îndeosebi Reconcilierea sacramentală şi Împărtăşania euharistică. Dacă este celebrat cu credinţă vie şi dacă este pregătit cu grijă, acest Triduum înalţă mult viaţa creştină a parohiei şi a fiecărui credincios. Astfel se deschide timpul pascal, care este "timpul cel mai mare" dintre timpurile liturgice, în care cu adevărat "străluceşte soarele de Paşte".

Timpul "cel mai mare" al Paştelui

Duminica Paştelui este în acelaşi timp ultima zi din Triduum şi prima din timpul Paştelui. Timpul Paştelui cuprinde o perioadă de cincizeci de zile, aşa de profund unificate, încât trebuie considerate "o singură zi de sărbătoare". Ele reprezintă o unică "duminică mare", constituită din şapte săptămâni. După cum apostolii în aceste zile au stat cu Cel Înviat, tot aşa Biserica în acest timp, de preferat decât alte timpuri, vrea să primească prezenţa perenă a Celui Înviat, care de acum formează nervurile întregii istorii.

Pentru aceasta timpul pascal este timpul cel mai potrivit pentru celebrarea solemnă a sacramentelor, care reprezintă cel mai intens contact cu Răscumpărătorul, prin Duhul Sfânt. Botezul, Mirul, Euharistia (chiar în zilele de lucru), Ungerea Bolnavilor, Căsătoria, Preoţia, trebuie să aibă în timpul pascal cea mai mare aderenţă personală şi ce mai vie celebrare eclezială. Aşa cum celebrarea Sacramentelor este recomandată de Biserică în zi de duminică de preferat decât în zilele de lucru, tot aşa celebrarea lor solemnă şi comunitară este deosebit de indicată în timpul pascal de preferat decât alte timpuri liturgice.

"Sărbătoarea continuă", proprie acestui timp, marcată de cântarea tipică Aleluia, este polarizată de trei solemnităţi: Paştele, Înălţarea şi Rusaliile, care trebuie considerate printre cele mai mari solemnităţi. Pauza care există între Înălţare şi Rusalii capătă importanţă deosebită în vederea pregătirii Bisericii pentru darul Duhului Sfânt, revărsat la Rusalii.

(După Zenit, 19 aprilie 2011)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 13.