|
Nici un culoar preferențial pentru Ioan Paul al II-lea Vorbește Mons. Slawomir Oder, postulatorul cauzei papei polonez (I) De Anita S. Bourdin și Sergio Mora Cauza de beatificare a lui Karol Wojtyla a urmat itinerarul normal cerut de un proces canonic de acest tip. Singura abatere de la regulă a fost dispensa acordată de Benedict al XVI-lea de la așteptarea de cinci ani pentru demararea cauzei. Asta pentru că minunea care a deschis larg porțile pentru beatificarea papei polonez, care va fi la 1 mai, a avut loc la puține luni de la moartea lui. Acest lucru îl explică, în acest interviu acordat agenției Zenit, Monseniorul Slawomir Oder, postulatorul cauzei de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea, care a descris itinerarul procesual ca o "frumoasă aventură" personală. În ce mod ați trăit dumneavoastră, ca preot acest proces? A fost o cruce, o bucurie, v-a transformat, ce s-a întâmplat? Mons. Oder: În perspectiva Paștelui, crucea este mereu preludiul bucuriei. Și pe de altă parte nu există bucurie adevărată, așa cum ne învață schimbarea la față a lui Isus, fără trecerea prin cruce. Sarcina care mi-a fost încredințată avea aspectele sale pascale, măcar pentru că s-a suprapus peste o muncă pe care o desfășor în mod obișnuit ca vicar judecătoresc și peste activitatea pastorală pe care o duc înainte ca rector al unei biserici romane. De aceea, s-au adăugat atâtea lucruri care în acești cinci ani au umplut ziua mea de lucru. Și apoi, desigur, și procesul însuși prezenta câteva elemente care impuneau un mare efort, o mare implicare, și la nivel emotiv. De aceea momentele de dificultate nu au lipsit. Toți consideră sigur că Ioan Paul al II-lea este un sfânt, deci pare totul un pic sigur... "sfânt imediat" etc., deci procesul de canonizare părea aproape o plimbare. Însă Papa a invitat să se urmeze itinerarul normal al procesului canonic. Însă a fost spus și că a fost un fel de culoar preferențial și că s-a apăsat un pic pedala de accelerație. Deci, a fost vorba de un proces normal sau nu? Mons. Oder: În mod absolut da. Singura dispensă care a fost obținută în acest proces este dispensa de cei cinci ani de așteptare pentru deschiderea procesului. Însă procesul însuși s-a desfășurat, în mod absolut, respectându-se pe deplin normele canonice. Cu toate criteriile care au existat în celelalte procese canonice. De aceea, nu a existat o adevărată dispensă, o cale preferențială, în acest sens. În schimb, ceea ce putem spune este că practica de la Congregație este aceea care duce înainte cauzele care în afară de trăirea eroică a virtuților au deja o minune, care sunt două procese diferite. În mod normal Congregație, procesul are loc în acest mod: se desfășoară investigația diecezană, documentația este transmisă la Congregația pentru Cauzele Sfinților, unde este pregătită positio, pentru a fi supusă apoi discuției teologilor și cardinalilor. Și positio așteaptă pentru că tocmai este nevoie de minune. Positio a fost dusă înainte și imediat supusă discuției teologilor și cardinalilor pentru că minunea care trebuia să acrediteze cauza a avut loc foarte repede, și procesul cu privire la minune a fost depozitat la Congregația pentru Cauzele Sfinților în ziua dinaintea procesului cu privire la virtuți și acest lucru într-un fel a netezit imediat posibilitatea de a merge înainte. Cât timp a trecut de la moartea lui Ioan Paul al II-lea până la prezentarea minunii? Mons. Oder: Minunea, recunoscută ca atare, a avut loc în luna iulie din același an. Și după cât timp a fost recunoscută? Mons. Oder: Noi am încheiat procesul în anul 2007, iar cel cu privire la minune a fost prezentat cu o zi înainte de încheierea investigației diecezane cu privire la virtuți. De aceea suntem în luna iunie 2007. Au fost prezentate alte minuni? Mons. Oder: Au fost multe haruri și chiar presupuse minuni. Dintre acestea unele au fost aprofundate, pentru că așa este practica. Pentru că înainte de a face un studiu asupra minunii, se face un studiu prealabil care într-un fel dă garanție asupra procesului însuși. În unele cazuri am făcut aprofundări și oricum premisele erau bune. Nu am demarat numai pentru că era deja în desfășurare procesul cu privire la minunea care a fost aleasă. Ne puteți spune în ce țări au avut loc aceste haruri? Mons. Oder: Au fost în Franța, în Statele Unite, în Germania și în Italia. Apoi a fost o întreagă discuție mediatică în această privință... Mons. Oder: Despre acest lucru este greu de discutat, pentru că a fost o întreagă entuziasmare mediatică. A fost necesară o ulterioară aprofundare medicală? Mons. Oder: Este un fapt normal ca în procesele cu privire la minune să fie făcută o investigație și ca materialul să fie supus apoi studiului medicilor și este clar că un medic poate să ceară vreo nouă elucidare, vreun document, vreo analiză în plus. Este foarte normal. Au fost făcute toate investigațiile considerate oportune de medicii implicați în proces. Deci chiar nu a fost umbră de îndoială? Mons. Oder: Dumneavoastră îmi puneți întrebări la care nu pot să răspund, pentru că sunt ținut la secretul procesual și pentru că nu cunosc. Aceste amănunte sunt de competența medicilor. Ați descoperit lucruri pe care nu le cunoșteați despre Ioan Paul al II-lea? Un aspect privat care îl face diferit de imaginea sa publică? Mons. Oder: Deja am avut oportunitatea să spun acest lucru. Este clar că procesul a fost o aventură foarte frumoasă, pentru că nu se cunoaște niciodată o persoană până în profunzime. Și de aceea este clar că multe aspecte se refereau la amănunte din viața lui, activitățile și contactele pe care le avea cu persoanele. Însă aș spune că este o aventură care ar putea să se refere la fiecare persoană, care este o lume în sine. În schimb cât privește ceea ce a reieșit în contextul procesului de beatificare, nu există lucruri răsunătoare. În sensul că efectiv Wojtyla era așa cum l-am cunoscut în public. De aceea nu era o dedublare, ci o perfectă transparență a personajului. Cu siguranță procesul a scos în evidență multe aspecte. Vreun aspect pe care nu-l cunoșteați și care v-a uimit? Mons. Oder: Lucrul care m-a uimit, în afară de aspectul cel mai important, este descoperirea că izvorul, originea acestei activități extraordinare, a acestei generozități în acțiune, a profunzimii gândirii sale este raportul cu Cristos. A rezultat cu siguranță un om mistic. Un mistic în sensul că era un om care trăia prezența lui Dumnezeu, care se lăsa condus de Duhul Sfânt, care era în dialog constant cu Domnul și care și-a orientat viața sa în jurul întrebării: "Mă iubești tu?". Așa încât viața lui a fost răspunsul la această întrebare esențială a Domnului. De aceea, cred că acest aspect este comoara cea mai mare a procesului. (După Zenit, 6 aprilie 2011) * * * Omul și papa care a fost Ioan Paul al II-lea Vorbește Mons. Slawomir Oder, postulatorul cauzei papei polonez (II) De Anita S. Bourdin și Sergio Mora Karol Wojtyla a fost un mare intelectual, un papă tânăr și curajos, obișnuit cu dificultățile îndurate sub un regim totalitar și care nu căuta să fie "corect din punct de vedere politic", deși întotdeauna om de dialog. A fost și un papă care a făcut din acceptarea bolii o cateheză vie, un om care trăia mortificarea voluntară în maniera carmelită, care s-a bătut împotriva războiului și împotriva avortului. În partea a doua a acestui interviu acordat agenției Zenit, Mons. Slawomir Oder, postulatorul cauzei de beatificare a lui Ioan Paul al II-lea, nu se dă înapoi de la nici o întrebare despre papa polonez, chiar și cele referitoare la problema abuzurilor sexuale din partea clerului sau cazul Maciel. Din cauza condiției sale mistice era un pic singur față de alții, pentru că era un comunicator... Mons. Oder: Întâlnirea cu Domnul este întotdeauna un drum solitar. Este clar că suntem susținuți de Biserică, de frații în credință, însă apoi fiecare dintre noi trebuie să parcurgă acea cărare singur. Raportul său era personal și individual, foarte profund. Persoanele care l-au asistat spun des că aveau percepția clară că se află în fața unui moment, ca să spunem așa, de răpire mistică, în care el se afla într-un dialog așa de profund cu Domnul încât singurul lucru care se putea face era să te dai înapoi și să-l lași să trăiască acel moment. În acest dialog era ceva care să poată face să ne gândim la o cruce pentru Ioan Paul al II-lea? Vorbea mult despre suferință și despre solidaritate. Existau lucruri care îl tulburau din acest punct de vedere? Mons. Oder: Un om cu o sensibilitate mare ca a lui nu putea să rămână indiferent în fața suferințelor din lume. Și noi am constatat asta; era foarte vigilent, atent la orice lucru se întâmpla în lume. Nu se temea să-și ridice glasul și să spună și lucrurile care nu corespundeau modului obișnuit de a vorbi. E suficient să citez apelul său din inimă pentru pace în ajunul conflictului din Golf, când spunea: "Eu aparțin generației care cunoaște războiul". Au fost cuvinte foarte puternice. Cu siguranță un gând care nu se conforma cu acel "corect din punct de vedere politic"... Cu siguranță lucrul pe care l-a avut mereu în inimă ca un mare gând era acel genocid silențios care are loc cu avortul. Întrebarea cu privire la bogăția vieții umane încă de la zămislire, asta da că a fost cu siguranță o cruce și o durere constantă în viața lui... Figura lui Ioan Paul al II-lea într-un fel a "scăpat" autorităților poloneze, întregului aparat? Oare nu l-au înțeles? Pentru că dacă ar fi înțeles cine era l-ar fi scos din joc, nu-i așa? Mons. Oder: Se temeau de el. De fapt, au existat urme în documentația Serviciilor secrete care vorbesc despre periculozitatea lui Karol Wojtyla. Era periculos pentru că era un intelectual sublim, un om de dialog, din punct de vedere moral era inatacabil. Tocmai pentru aceasta era periculos. Pentru că era un om dintr-o bucată: o bucată de om al lui Dumnezeu, un om de dialog, de deschidere, absolut pregătit la nivel intelectual, superior, și se temeau de el, da. Însă cred că Domnul, ca întotdeauna, este mai mare decât ei. Cel rău își făcea calculele sale și Dumnezeu își făcea calculele sale. Karol Wojtyla nu a scăpat de atenția comuniștilor. Desigur, probabil se temeau mai mult de Cardinalul Wyszynski, pentru că era un om diferit, chiar și în modul în care stătea în fața autorităților. Și totuși Providența a dus înainte istoria lui Wojtyla în acest mod. Îmi amintesc, când a fost ales, de șovăirea jurnaliștilor, care nu știau cum să transmită această știre, care însă era vitală pentru Polonia. Era una din multele informații pe care le-au dat în timpul telejurnalului. Dar trebuiau s-o dea. Îmi amintesc și de prima călătorie pe care a făcut-o. Era un lucru tulburător: nu știau cum să-l invite, cine trebuia să invite. Era invitat de Biserică, dar era și oaspetele Guvernului. Au găsit un escamotaj diplomatic pentru a-l face să meargă, pentru că oricum, ca polonez, se putea întoarce. A voit să se întoarcă și s-a întors aducând într-adevăr plămada revoluției spiritului. În acea primă călătorie se vedea că mass-media poloneze era instrumentalizate. Dacă se privesc reportajele transmisiunilor, se vede numai primul plan al Papei sau vreun bătrân, fără nici o urmă a milioanelor de persoane care îl înconjurau pe Pontif. Nici un chip tânăr, nici o familie. Atunci când Ioan Paul al II-lea a urcat la scaunul pontifical, în Biserică exista o serie de probleme care păreau aproape fără ieșire: pe de o parte teologia eliberării, pe de altă parte schisma lefebriană. Și la sfârșitul pontificatului au fost făcuți foarte mulți pași pentru a uni Biserica și a rezolva aceste probleme... Mons. Oder: Da, cu siguranță a fost un Papă care în mod providențial a adus în ministeriul său petrin energie, era un Papă tânăr. Era și un Papă obișnuit să se confrunte cu ostilitatea: Biserica din Polonia în fața comunismului. Un Papă cu mare pregătire intelectuală și culturală, științifică, un Pontif cu mare sensibilitate chiar estetică, atent la atâtea valori. A știut să redea prospețime Bisericii, făcând mereu referință la prospețimea pe care a dat-o Conciliul al II-lea din Vatican. Este Papa care a actualizat, care a dus înainte gândirea Conciliului. Și în acest sens a făcut foarte mulți pași, a întreprins atâtea activități care au putut să întărească un pic barca Bisericii. De la începutul până la sfârșitul pontificatului se vede că a existat un enorm pas înainte în acest sens. Mons. Oder: Cu siguranță o reînnoire a credinței, a entuziasmului evanghelic. "Sunt Papă pentru că sunt Episcop de Roma". Cum a trăit acest aspect? Mons. Oder: Se simțea mult Episcop de Roma și repeta des asta, "Eu sunt Papă pentru că sunt Episcop de Roma". Și asta înseamnă o alegere a lui ca orientare a pontificatului. A menținut mereu un interes deosebit față de Dieceza sa. Semn al acestui interes sunt frecventele vizite pastorale. Există două momente în care l-am văzut pe Sfântul Părinte mâniindu-se: la o intervenție în apărarea familiei și împotriva mafiei din Sicilia. În ambele cazuri pentru că era în joc viața? Mons. Oder: Cu siguranță, pentru viață dar și pentru că în joc era adevărul despre om. Era un Papă care a orientat pontificatul său în cheie foarte umanistă, în sensul evanghelic. Prima lui enciclică, Redemptor hominis, dă o perspectivă justă a modului de a înțelege întocmai centralitatea omului, care are însă în centrul existenței sale pe Cristos însuși; deci un umanism creștin. Această preocupare a sa pentru viața umană în orice dimensiune a ei pornea de la conceptul creștin pe care îl avea despre viață, pentru care Mântuitorul și-a dat propria viață. Există o sfințenie și o paternitate. El a vorbit despre această paternitate. M-am întrebat mereu dacă într-o zi va fi beatificarea tatălui lui Wojtyla, pentru că este o figură paternă extraordinară care într-adevăr l-a marcat pe fiul său. Mons. Oder: În mod absolut da. Privind această familie se vede în ce mod a lucrat Domnul. Ioan Paul al II-lea spunea mereu că a fost primul său maestru de spiritualitate, prima călăuză în viața spirituală, primul seminar pe care l-a frecventat. Cu siguranță avea imaginea acestui tată, a acestui militar, soldat, care îngenunchea și se ruga noaptea în fața icoanei Sfintei Fecioare Maria. Sunt lucruri care rămân în inima unui copil. Un om care l-a însoțit pe copilul său de mână în pelerinaj la Czestochowa. L-a inițiat la rugăciune. Dar era și figura fratelui, pe nume Edmund, și el o persoană ieșită din comun, care s-a dedicat în totalitate carității, plătind apoi personal. El e cel care a voit beatificarea părinților Terezei de Lisieux. Avea în familia sa acest simț că soții pot să fie beatificați... Mons. Oder: Îmi este greu să spun asta, dar cu siguranță avea un exemplu extraordinar în viață. În orice caz, a dat semne clare că este cu adevărat convins de adevărul reafirmat de Conciliul al II-lea din Vatican, adică de chemarea universală la sfințenie a tuturor creștinilor, și cu beatificările și canonizările sale, care îmbracă întregul țesut al Bisericii, a dat un semn tangibil că este posibil pentru toți. Cum a trăit pe la sfârșitul pontificatului? Pentru că la început nu se știa mult despre problema preoților pedofili, despre abuzuri... Dacă pentru un creștin este foarte grav, cine știe cum trebuie să fie pentru un Papă... Mons. Oder: E suficient să ne gândim la reacția sa când s-a aflat problema, convocarea Episcopilor americani aici la Roma pentru a trata problema. Când afla direct despre aceste situații dureroase era implicat și determinat să dea un răspuns adecvat. El a promulgat noile reguli care se refereau la acest tip de delicte, ca instrument juridic pentru a rezolva aceste situații. Pentru un Papă trebuie să fie teribil. Era ceva care se întâmpla în propria "casă". Nu este comunismul, dușmanul extern... Mons. Oder: Chiar dumneavoastră ați dat răspunsul. Oricum, trebuie să amintim că anumite situații, cu gravitatea și extinderea lor, s-au cunoscut numai cu timpul. Despre anumite situații nici măcar nu avea cunoștințe, sau cel puțin despre profunzimea și gravitatea lor. În fața situațiilor de o anumită gravitate care îl vedeau implicat personal pentru necesitatea de a lua decizii și măsuri, acționa într-adevăr ca unul care crede: ca preot postea, se ruga și se mortifica. Acestea sunt instrumentele pe care le avem în fața situațiilor care nu depind de noi, dar la care putem răspunde numai mărind binele care se opune realității răului. Odată ajuns bătrân au devenit vizibile sacrificiile din viața lui, în timp ce sunt mai puțin cunoscute acelea de când era mai tânăr. Ne puteți spune ceva mai mult despre posturile și sacrificiile despre care vorbiți? Mons. Oder: Suferința cauzată de boală a fost un aspect care la sfârșitul zilelor sale a devenit aproape o icoană a pontificatului său, dar nu era unica dimensiune a mortificației în viața lui. Încă de tânăr a fost inițiat la spiritualitatea carmelită. Era fascinat de Carmel, așa încât atunci când era încă tânăr se gândea că are o vocație carmelită. Rămăsese fascinat de sfântul Ioan al Crucii, de sfânta Tereza, de sfânta Tereza cea Mică, și atunci și practicile de pocăință personală erau prezente în viața lui. Acesta era un aspect pe care nimeni nu-l cunoștea, pe care l-am aflat numai în contextul procesului, și îmi amintesc că a tulburat pe mulți atunci când s-a aflat. Și totuși da. A fost un semn al credinței sale profunde, al vieții sale spirituale. Ce fapte s-au aflat în acest sens? Mons. Oder: Persoanele apropiate lui, care au avut o frecventare cotidiană cu Papa, și-au dat seama de anumite situații. În privința suferinței, am aflat recent că deja ca Episcop de Cracovia a scris o scrisoare bolnavilor pentru a le încredința lor, mijlocirii lor, episcopatul său. Este cu adevărat o cheie a rodniciei acestui pontificat. Papa cel bolnav care nu numai că participă la cruce, dar se sprijină de această comuniune în Biserică. Mons. Oder: În mod absolut da, dar acesta este și sensul creștin al suferinței. Nu numai că a încredințat bolnavilor slujirea sa ca Episcop de Cracovia. În timpul lucrărilor Conciliului al II-lea din Vatican, cerea bolnavilor un sprijin tocmai pentru buna reușită a Conciliului. Îi făcea părtași de acest eveniment extraordinar. Cred că scrisoarea Salvifici doloris dă o perspectivă despre aceea care este viziunea lui Ioan Paul al II-lea despre sensul creștin al suferinței, când vorbește despre participarea personală la suferințele lui Cristos, dar și atunci când vorbește despre Evanghelia samariteanului milostiv, care este scrisă practic în jurul acestei realități a suferinței. Și a voit, întocmai, această fundație a "Samariteanului milostiv" pentru bolnavii de SIDA... Mons. Oder: Trebuie amintit că, în ceea ce privește lumea suferinței, el a creat Consiliul Pontifical pentru Pastorația Sanitară. A existat o altă problemă dureroasă... s-a aflat întregul caz al părintelui Maciel de la Legionarii lui Cristos. El a aflat. Practic s-a aflat la sfârșitul pontificatului său... Mons. Oder: Am făcut toate investigațiile care, desigur, aveau ca scop aprofundarea acestui caz foarte dureros pentru Biserică, un caz care efectiv a explodat, practic, după moartea lui Ioan Paul al II-lea. Însă trebuie amintit că investigațiile au început în timpul pontificatului său. Și oricum, din aceste investigații pe care le-am desfășurat pe baza documentației se poate exclude orice implicare personală a Sfântului Părinte în acest eveniment, în sensul că, efectiv, cunoașterea cazului în momentul morții sale nu mergea practic dincolo de aceea care era cunoașterea comună. A fost un pic un "scandal", în sensul că într-o lume în care tuturor le este frică să îmbătrânească, să nu fie eficienți, a dus până la sfârșit boala sa, fără a o ascunde. Și să vezi apoi miile de persoane care s-au așezat la rând pe Via della Conciliazione pentru a-l vedea... Care a fost aspectul care v-a uimit mai mult la Ioan Paul al II-lea? Mons. Oder: Incapacitatea lui de a vorbi, atunci când a rămas mut, când nu mai putea să spună nimic, ci pur și simplu persevera, rămânea, exprima apropierea sa, iubirea sa, acel "iată-mă" al său în fața Domnului, fără a ascunde acest aspect. Acolo probabil, cu adevărat ne-a oferit exercițiile spirituale cele mai mari, fără a spune nimic, pur și simplu ca martor. A fost un mod foarte senin de a duce înainte această realitate care face parte din experiența umană. Putem s-o considerăm o perspectivă a vieții creștine; și suferința și moartea fac parte din viață, desigur, ca o trecere. Cu această mărturie, cu acest "a nu se rușina" al său, a redat speranța atâtor persoane, aproape ca o rușine pentru că sunt purtători de boli, de bătrânețe. Trăim într-o civilizație care vrea, într-un fel, să exorcizeze moartea, ca în Statele Unite, unde există o întreagă industrie pentru a înfrumuseța moartea, care aproape că nu apare ca moarte. El a mers înainte în pofida semnelor suferinței, a morții care se apropia, făcând să se înțeleagă că este o perioadă a vieții. (După Zenit, 7 aprilie 2011) * * * Papa Ioan Paul al II-lea, "un polonez care a fost universal" Vorbește Mons. Slawomir Oder, postulatorul cauzei papei polonez (III) De Anita S. Bourdin și Sergio Mora Beatificarea lui Ioan Paul al II-lea va fi un mare eveniment pentru Polonia, dar și pentru restul lumii, pentru că acest pontif a știut să conjuge o mare iubire față de patria sa și o deschidere universală. Asta afirmă, în această a treia și ultima parte a interviului acordat agenției Zenit, Mons. Slawomir Oder, postulatorul cauzei de beatificare a papei Karol Wojtyla. Celebrarea de la 1 mai nu pune capăt muncii părintelui Oder, pentru că așa cum a explicat agenției Zenit, are mandatul cardinalului vicar, Agostino Vallini, și pentru a pregăti canonizarea. Acum vă simțiți "șomer" sau continuați cauza de canonizare cu o minune deja recunoscută? Mons. Oder: Așa cum am spus, această muncă de postulatură se adaugă la alte lucruri, de aceea în mod absolut nu cred că rămân șomer. Oricum da, acum este în desfășurare toată pregătirea evenimentului beatificării care, desigur, are implicată și figura postulatorului pentru unele aspecte. Însă mandatul care mi-a fost acordat de Cardinalul vicar este acela pentru procesul de beatificare și de canonizare. Asta înseamnă că etapa beatificării a fost obținută; acest prim moment este făcut, însă procesul continuă până la împlinirea sa cu canonizarea. Referitor la beatificare, în ce mod se poate pregăti pentru acest eveniment un creștin care vrea să participe? Mons. Oder: Acest timp care ne-a fost dat, precum și tot timpul procesului de beatificare, pentru mine personal a fost un timp de exerciții spirituale care mi-a permis să aprofundez atât motivele credinței mele cât și entuziasmul răspunsului meu la chemarea Domnului de a deveni preot, pentru că a fost o întâlnire splendidă cu un exemplu de un preot realizat, deplin, fericit, care și-a dat viața pentru Cristos și pentru Biserică. Și cred că acel timp pe care noi îl avem la dispoziție acum este acela care, din fericire, coincide cu Postul Mare, de aceea să facem drumul nostru spiritual, drumul nostru de convertire, drumul nostru de aprofundare a credinței și a iubirii față de Cristos, pentru a trăi cu adevărat o experiență deosebită cu Paștele Domnului care, într-un fel, va fi încă prelungit în acest eveniment de beatificare, pentru că apoi, până la urmă, Paștele Domnului este punctul de referință pentru viața tuturor creștinilor care trebuie să se realizeze în viața fiecăruia dintre noi. Este concluzia vieții creștine, acel Paște fericit și, întocmai, obținerea sfințeniei, ajungerea în cer. Putem spune atunci că anul acesta, cu adevărat, avem norocul să trăim Postul Mare privind la Paștele Domnului. Este un splendid martor al acestui Paște. S-a vorbit despre această moștenire spirituală a Sfântului Părinte care este milostivirea, dar se definește puțin ce anume este milostivirea și cum o înțelegea el... Mons. Oder: Sunt multe intervențiile lui care se referă tocmai la acest aspect al milostivirii, al mărinimiei, al capacității de a imita măreția iubirii lui Dumnezeu care se apleacă asupra omului slab și fragil. Afirma că iertarea - și acest lucru l-a spus în scrisoarea pe care se gândea să o publice, scrisoarea deschisă către Ali Agca după atentat, și care după aceea n-a fost publicată - este fundamentul oricărui progres adevărat al societății umane. Milostivirea, în mod esențial, înseamnă înțelegere față de slăbiciune, capacitate de iertare. Înseamnă și angajarea de a nu irosi harul pe care îl dă Domnul, ci de a produce cu propria viață roadele vrednice ale celui care a fost grațiat și îmbrăcat de milostivirea lui Dumnezeu. Deci vedea în iertare și un instrument politic sau motorul istoriei? Mons. Oder: În mod absolut da, pentru că avea o viziune creștină despre istorie, teologică, în care nu totul poate fi dus numai la un simplu calcul economic sau politic, în care elementul umanității, compasiunea, înțelegerea, căința, iertarea, primirea, solidaritatea, iubirea devin elementele fundamentale pentru a face o adevărată politică a lui Dumnezeu. Polonia s-a simțit orfană când ne-a părăsit. Acum când ne este redat ca fericit, va fi vreun impact asupra Bisericii poloneze? Mons. Oder: Cu siguranță. Pentru Polonia a fost o piatră de hotar și este un moment foarte puternic, foarte important, însă Ioan Paul al II-lea nu este un fenomen polonez. Lucrul extraordinar, care m-a uimit foarte mult, este că unul din elementele de fascinație ale lui Ioan Paul al II-lea era faptul că nu-i era rușine să vorbească despre patria lui, despre propria istorie, să folosească propria limbă, să se identifice și cu religiozitatea populară din Polonia, să vorbească despre conaționalii săi. Ei bine, acel om care așa de puternic simțea apartenența la propria națiune a știut să fie și un dar pentru alții, și Ioan Paul al II-lea este un dar pentru omenire. Și nu numai Polonia a plâns (s-a bucurat mai întâi și după aceea a plâns), e suficient să ne gândim la Mexic, și nu numai... la lumea întreagă! A devenit cu adevărat un dar pentru omenire. Măreția lui este tocmai aceasta. Deși a rămas în propria identitate, a știut să dea o respirație universală. Și probabil pentru că era așa de autentic în iubirea sa față de patrie a știut să dea și un stimulent puternic pentru ca fiecare să poată recunoaște propria identitate, propria istorie, propriile rădăcini și, într-un fel, să poarte înlăuntrul realității omenirii, a Bisericii, această bogăție pentru a crea o calitate nouă, să ne simțim cu toții fii ai lui Dumnezeu sau să ne simțim cu toții frați. Al doilea aspect care se referă chiar la Polonia, și care a fost pentru mine foarte edificator, este că în momentul alegerii lui Benedict al XVI-lea, credincioșii polonezi din Piața Sfântul Petru - și veniseră mulți la înmormântare și apoi au rămas pentru că în acești ani pentru noi polonezii Roma devenise ca pentru Ioan Paul al II-lea un pic a doua patrie - au strigat "viva il Papa" ("trăiască Papa") în italiană și în poloneză. Și acest lucru într-adevăr m-a făcut să înțeleg cum a crescut și s-a maturizat credința acestor oameni, a acestei Biserici, alături de acest mare Papă care a știut să trăiască propriul minister cu o personalitate așa de puternică, așa de carismatică, și în același timp a știut să dea valoare justă ministeriului său ca Petru, Vicar al lui Cristos. Iată, el nu mai este, dar este Biserica, este Petru, este noul Papă, un Papă german. A privit vreodată cineva cu neîncredere decizia lui Ioan Paul al II-lea de a institui Ziua Mondială a Tineretului, datorită situațiilor de promiscuitate care se puteau crea între tineri? Mons. Oder: Nu era neîncredere nici din partea Papei nici din partea tinerilor care gândeau încă în mod învechit. El gândea în mod foarte modern. Era un preot care simțea. El însuși a spus acest lucru, că darul este un mister, că preotul nu trebuie să caute să fie la modă pentru că este mereu la modă, este mereu actualizat, pentru că acela pe care un preot îl reprezintă este Cristos. Și el a știut să convoace acești tineri tocmai jucând pe noutatea care este Cristos. Apoi i-a culcat în coridoarele de la Consiliul Pontifical pentru Laici, nu era loc pentru a-i primii pe tineri la prima ZMT în anul 1985; cu sacii de dormit pe parchet sub fresce... Mons. Oder: Cine s-ar fi gândit vreodată la o revoluție de acel gen? Dar acest lucru se vedea din prima zi, de la începutul pontificatului, când a ridicat crucea împotriva oricărui protocol, când s-a apropiat de oameni, împotriva oricărei tradiții. Deja se vedea această noutate a lui în ziua alegerii, când de la balcon, în afară de binecuvântare, a vorbit după aceea. Să ne imaginăm tulburarea! Tinerii care nu l-au cunoscut pe Ioan Paul al II-lea ne vor întreba ce să transmitem despre el? Mons. Oder: Cred că vor fi tinerii din generația lui Ioan Paul al II-lea care vor trebui de acum să vorbească fiilor lor despre acel tată, pentru că efectiv figura Papei Wojtyla pentru acea generație întrupa paternitatea. Era un tată, l-au iubit, s-au certat cu el. Îmi amintesc, cred că era în Mexic, de o întâlnire în care Papa a ținut un dialog cu tinerii și spune: "Renunțați la bogăție?", iar ei: "Da, renunțăm!"; "Renunțați la prepotență?", iar ei: "Da, renunțăm!"; și iarăși: "Renunțați la sex?" și "Nu, asta nu!", au urlat ei. (După Zenit, 8 aprilie 2011) Traducere de pr. Mihai Pătrașcu lecturi: 42.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |