Mesajul Sfântului Părinte pentru A LXXXV-a Zi Mondială a Misiunilor

Urgenţa de a evangheliza în lumea globalizată

"Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi" (In 20,21)
(23 octombrie 2011)

Cu ocazia jubileului anului 2000, venerabilul Ioan Paul al II-lea, la începutul unui nou mileniu al erei creştine, a reafirmat cu forţă necesitatea de a reînnoi angajarea de a duce tuturor vestea evangheliei "cu acelaşi elan al creştinilor de prima oră" (Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, 58). Este cea mai preţioasă slujire pe care Biserica o poate aduce omenirii şi fiecărei persoane care caută motive profunde pentru a trăi în plinătate propria existenţă. De aceea, tot invitaţia aceea răsună în fiecare an la celebrarea Zilei Mondiale a Misiunilor. De fapt, vestirea neîncetată a evangheliei dă viaţă şi Bisericii, fervorii sale, spiritului său apostolic, reînnoieşte metodele sale pastorale ca să fie tot mai potrivite noilor situaţii - şi acelea care cer o nouă evanghelizare - şi animaţi de elanul misionar: "Misiunea reînnoieşte Biserica, revigorează credinţa şi identitatea creştină, dă nou entuziasm şi noi motivaţii. Credinţa se întăreşte dăruind-o! Noua evanghelizare a popoarelor creştine va găsi inspiraţie şi sprijin în angajarea pentru misiunea universală" (Ioan Paul al II-lea, Enciclica Redemptoris missio, 2).

Mergeţi şi vestiţi

Acest obiectiv este încontinuu reînviat de celebrarea liturgiei, în special a Euharistiei, care se încheie mereu răsunând mandatul lui Isus înviat adresat apostolilor: "Mergeţi..." (Mt 28,19). Liturgia este mereu o chemare "din lume" şi o nouă trimitere "în lume" pentru a mărturisi ceea ce s-a experimentat: puterea mântuitoare a Cuvântului lui Dumnezeu, puterea mântuitoare a misterului pascal al lui Cristos. Toţi cei care l-au întâlnit pe Domnul înviat au simţit nevoia de a-l vesti altora, aşa cum au făcut cei doi discipoli din Emaus. Ei, după ce l-au recunoscut pe Domnul la frângerea pâinii, "în acelaşi ceas, s-au ridicat şi s-au întors la Ierusalim. I-au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei care erau cu ei" şi au povestit ceea ce li s-a întâmplat de-a lungul drumului (Lc 24,33-34). Papa Ioan Paul al II-lea îndemna să fim "vigilenţi şi prompţi să recunoaştem faţa lui şi să alergăm la fraţii noştri pentru a duce marea veste: "L-am văzut pe Domnul!"" (Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, 59).

Tuturor

Destinatarii vestirii evangheliei sunt toate popoarele. Biserica "este, prin natura sa, misionară, fiindcă ea însăşi îşi are originea în misiunea Fiului şi în misiunea Duhului Sfânt, după planul lui Dumnezeu Tatăl" (Conciliul Ecumenic Vatican II, Decretul Ad gentes, 2). Acesta este "harul şi vocaţia proprie a Bisericii, identitatea sa cea mai profundă. Ea există pentru a evangheliza" (Paul al VI-lea, Exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, 14). Prin urmare, nu poate niciodată să se închidă în ea însăşi. Se înrădăcinează în locuri determinate pentru a merge mai departe. Acţiunea ei, în adeziune la cuvântul lui Cristos şi sub influenţa harului său şi a carităţii sale, devine pe deplin şi actual prezentă la toţi oamenii şi la toate popoarele pentru a-i conduce la credinţa în Cristos (cf. Ad gentes, 5).

Această misiune nu şi-a pierdut urgenţa. Dimpotrivă, "misiunea lui Cristos răscumpărătorul, încredinţată Bisericii, este încă destul de departe de împlinirea sa... O privire de ansamblu îndreptată spre omenire demonstrează că această misiune este încă la începuturi şi că trebuie să ne angajăm cu toate forţele în slujirea ei" (Ioan Paul al II-lea, Enciclica Redemptoris missio, 1). Nu putem rămâne liniştiţi la gândul că, după două mii de ani, există încă popoare care nu-l cunosc pe Cristos şi încă n-au ascultat mesajul său de mântuire.

Nu numai atât, dar se lărgeşte ceata celor care, deşi au primit vestirea evangheliei, au uitat-o şi au abandonat-o, nu se mai recunosc în Biserică; şi multe locuri, chiar în societăţi în mod tradiţional creştine, sunt astăzi refractare la a se deschide la cuvântul credinţei. Este în desfăşurare o schimbare culturală, alimentată şi de globalizare, de mişcări de gândire şi de relativismul dominant, o schimbare care duce la o mentalitate şi la un stil de viaţă care fac abstracţie de mesajul evanghelic, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista, şi care preamăresc căutarea bunăstării, a câştigului facil, a carierei şi a succesului ca scop al vieţii, chiar şi în dauna valorilor morale.

Coresponsabilitatea tuturor

Misiunea universală îi implică pe toţi, totul şi întotdeauna. Evanghelia nu este un bun exclusiv al celui care a primit-o, ci este un dar care trebuie împărtăşit, o frumoasă veste care trebuie comunicată. Şi acest dar-angajare este încredinţat nu numai câtorva, ci tuturor celor botezaţi, care sunt "neam ales,... o naţiune sfântă, poporul luat în stăpânire de Dumnezeu" (1Pt 2,9), ca să proclame faptele sale minunate.

Sunt implicate şi toate activităţile. Atenţia şi cooperarea la opera evanghelizatoare a Bisericii în lume nu pot să fie limitate la câteva momente şi ocazii deosebite, şi nici nu pot să fie considerate ca una dintre multele activităţi pastorale: dimensiunea misionară a Bisericii este esenţială, şi de aceea trebuie ţinut cont mereu de ea. Este important ca atât fiecare botezat, cât şi comunităţile ecleziale să fie interesate de misiune nu în mod sporadic şi fără continuitate, ci în mod constant, ca formă a vieţii creştine. Însăşi Ziua Misionară nu este un moment izolat în decursul anului, ci este o ocazie preţioasă pentru a ne opri să reflectăm dacă şi cum răspundem la vocaţia misionară; un răspuns esenţial pentru viaţa Bisericii.

Evanghelizarea globală

Evanghelizarea este un proces complex şi cuprinde diferite elemente. Între acestea, o atenţie specială din partea animării misionare a fost dată mereu solidarităţii. Acesta este şi unul dintre obiectivele Zilei Mondiale a Misiunilor, care, prin Operele Misionare Pontificale, solicită ajutorul pentru desfăşurarea îndatoririlor de evanghelizare în teritoriile de misiune. E vorba de a susţine instituţii necesare pentru a stabili şi a consolida Biserica prin cateheţi, seminarii, preoţi; şi chiar de a oferi propria contribuţie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale persoanelor în ţări în care sunt mai grave fenomenele de sărăcie, malnutriţie, mai ales infantilă, boli, lipsa de servicii sanitare şi pentru instruire. Şi asta face parte din misiunea Bisericii. Vestind evanghelia, ea îndrăgeşte viaţa umană în sens deplin. Nu este acceptabil, reafirma slujitorul lui Dumnezeu Paul al VI-lea, ca în evanghelizare să se neglijeze temele referitoare la promovarea umană, dreptate, eliberarea de orice formă de asuprire, desigur respectând autonomia sferei politice. Dezinteresul faţă de problemele vremelnice ale omenirii ar însemna "a uita lecţia care vine din evanghelie despre iubirea aproapelui suferind şi nevoiaş" (Exortaţia apostolică Evangelii nuntiandi, 31.34); nu ar fi în sintonie cu comportamentul lui Isus, care "străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăţiei şi vindecând orice boală şi orice neputinţă" (Mt 9,35).

Astfel, prin participarea coresponsabilă la misiunea Bisericii, creştinul devine constructor al comuniunii, al păcii, al solidarităţii pe care Cristos ne-a dăruit-o, şi colaborează la realizarea planului mântuitor al lui Dumnezeu pentru toată omenirea. Provocările pe care aceasta le întâlneşte îi cheamă pe creştini să meargă împreună cu alţii şi misiunea este parte integrantă din acest drum împreună cu toţi. În ea noi purtăm, deşi în vase de lut, vocaţia noastră creştină, comoara inestimabilă a evangheliei, mărturia vie a lui Isus mort şi înviat, întâlnit şi crezut în Biserică.

Ziua Misiunilor să reînsufleţească în fiecare dorinţa şi bucuria de "a merge" în întâmpinarea omenirii ducându-l tuturor pe Cristos. În numele lui vă împart din inimă binecuvântarea apostolică, îndeosebi celor care trudesc şi suferă mai mult pentru evanghelie.

Vatican, 6 ianuarie, solemnitatea Epifaniei Domnului

Benedict al XVI-lea

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 20.