Pentru Ziua Mondială a Păcii

Un mesaj neconvenţional

De Lucetta Scaraffia

Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii al lui Benedict al XVI-lea nu are nimic neconvenţional. Este un text foarte important şi interesant, începând de la afirmaţia exprimată imediat: "Creştinii sunt actualmente grupul religios care îndură cel mai mare număr de persecuţii din cauza propriei credinţe". Aceasta este o realitate pe care, de acum, toţi au observat-o, dar pe care nimeni n-o spune cu glas tare: o denunţare clară şi angajantă care ne pune în faţa evenimentelor în mod inevitabil. Acum va fi mai dificil să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic, să ne prefacem că orice episod de persecuţie împotriva creştinilor este un caz izolat, lipsit de consecinţe asupra realităţii şi asupra vieţii diferitelor comunităţi răspândite în lume.

Tocmai pentru aceasta mesajul papei marchează o schimbare de fază istorică, a cărei semnificaţie trebuie analizată, fără a nega gravitatea multor situaţii. În text această denunţare se dezvoltă într-o referinţă, articulată în mod variat, la respectarea libertăţii religioase, cu o reflecţie a cărei importanţă poate fi evaluată ca a doua numai după documentul conciliar Dignitatis humanae, care a marcat pentru Biserică deschiderea la această dimensiune.

Deschidere îndelung contrastată, nu în numele unui obscurantism temător de ceea ce e diferit, aşa cum s-a spus de către mulţi, ci datorită preocupării ca credincioşii mai puţin pregătiţi să confunde adevărul şi eroarea, odată ce au fost puse pe acelaşi plan, fără distincţii care să le clarifice ierarhia. Această preocupare pastorală a fost depăşită cu convingerea de a reuşi să se explice şi să se facă cunoscut adevărul, chiar şi în societăţi în care acesta nu ar fi foarte clar.

Aşadar, o nouă angajare pentru Biserică şi o nouă fază marcată de confruntări continue cu secularizarea care înaintează, care a dat angajării religioase o nouă motivaţie, o nouă direcţie în care să meargă, o nouă speranţă. De fapt, aşa cum spune Benedict al XVI-lea, "libertatea religioasă este condiţie pentru căutarea adevărului şi adevărul nu se impune cu violenţa, ci cu "forţa adevărului însuşi"". Făcând să coincidă libertatea cu căutarea adevărului, Papa permite să se înţeleagă cu claritate că libertatea religioasă nu are nimic de-a face cu relativismul, care neagă existenţa adevărului.

Condamnarea faţă de orice tip de instrumentalizare a religiei este categorică, şi implică în acelaşi timp fanatismele religioase şi laicismul exasperat: "Aceeaşi determinare cu care sunt condamnate toate formele de fanatism şi de fundamentalism religios trebuie să însufleţească şi opoziţia faţă de toate formele de ostilitate împotriva religiei, care limitează rolul public al credincioşilor în viaţa civilă şi politică". De fapt, dacă fanatismul religios ajunge să practice distrugerea minorităţilor - şi în mod tragic creştinii din Asia şi Africa ştiu ceva despre asta - forme de ostilitate antireligioasă "în ţările occidentale se exprimă uneori cu renegarea istoriei şi a simbolurilor religioase în care se oglindesc identitatea şi cultura majorităţii cetăţenilor".

Şi acest fundamentalism diferit, care s-a dezvoltat pe bazele unei secularizări liberale, marchează o schimbare istorică: nu mai este problemă de a da glas tuturor, în acelaşi mod, fără a distinge adevărul, ci de a ajunge, în moduri diferite, chiar să se pună căluşul la gură celui care crede, celui care face parte dintr-o religie. Este ca şi cum toleranţa - care la începutul perioadei moderne ajunsese să fie proclamare a libertăţii religioase printre drepturile fundamentale ale fiinţei umane, cele care-i garantează demnitatea - dusă printr-un fel de scurtcircuit la exasperare, ar deveni oprimare.

Un exemplu evident - amintit de Benedict al XVI-lea şi în discursul adresat noului ambasador al Italiei pe lângă Sfântul Scaun - este reprezentat de expunerea crucifixului în locurile publice, care în multe părţi vrea să fie interzisă în numele unei libertăţi declinate ca ştergere a oricărui simbol de apartenenţă religioasă. De fapt, nu este o întâmplare că această fază este marcată de prezenţa fundamentalismelor, care constituie cealaltă faţă a laicismului exasperat. Papa le definit ca "forme în oglindă şi extreme ale refuzării pluralismului legitim şi a principiului de laicitate".

Astăzi problema libertăţii religioase nu mai este legată de aceea de a explica diferenţa dintre adevăr şi minciună, pentru a evita confuzii, ci a devenit chiar aceea de a susţine dreptul de a face auzi propriul glas, de a avea un loc recunoscut în societate. Şi nu este o întâmplare că această afirmaţie a venit de la Benedict al XVI-lea cu ocazia zilei mondiale a păcii: a sufoca glasurile religioase este un act împotriva demnităţii umane. Aşadar, este un obstacol în calea oricărei tentative de pace.

(După L'Osservatore romano, 18 decembrie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 13.