Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura "Sapientia": Întoarcerea "Ad principium" în "Tripticul Roman" al lui Ioan Paul al II-lea

Editura "Sapientia" anunță apariția cărții Întoarcerea "Ad principium" în "Tripticul Roman" al lui Ioan Paul al II-lea, scrisă de Genoveva Antoci. Cartea apare în formatul 14x20 cm, are 208 de pagini și poate fi procurată de la orice librărie catolică din țară la prețul de 10 lei.

Papa Ioan Paul al II-lea este unul dintre cei mai cunoscuți și mai iubiți oameni ai secolului al XX-lea. Personalitatea sa, nu numai ca păstor al Bisericii, ci și ca om de cultură, reflectă experiența sa bogată, gândirea sa, dar mai ales credința și speranța pe care a avut-o în menirea și viitorul optimist al omenirii, mai ales al culturii acesteia, pe care a avut ocazia să o cunoască amănunțit, clasificând-o drept un instrument pus în slujba omului. El este "un mare dascăl al oamenilor", susținând cu desăvârșire convingerea că Biserica a avut în această operă un rol aparte.

Plecând de la această premisă, Genoveva Antoci, profesoară la Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" din Săbăoani, dorește să scoată în evidență un aspect din patrimoniul cultural al Papei, propunând în lucrarea sa metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I "Întoarcerea Ad principium în Tripticul Roman al lui Ioan Paul al II-lea", un comentariu la "Tripticul Roman" al Papei Ioan Paul al II-lea, incluzând și un studiu referitor la datoria catehezei de a găsi limbajul și metodele potrivite, capabile să transmită cuvântul lui Dumnezeu într-un mod adaptat diferitelor situații.

Se poate spune că motoul cărții este inclus într-un mesaj al papei adresat tinerilor: "Cât de mult s-a schimbat contextul cultural și social în care trăiesc ... Dar Cristos nu s-a schimbat! Preaiubiții mei tineri, dați curs credinței în Isus Cristos și contemplați fața lui. Papa vă este alături, este cu voi".

Lucrarea este împărțită în cinci capitole.

Capitol întâi prezintă date biografice cu privire la copilăria, tinerețea, dar și viața de preot și vicar al lui Cristos ale Papei Ioan Paul al II-lea.

Capitolul al doilea conține reflecții cu privire la Tripticul Roman. Cele trei părți ale operei acestuia, "Torentul", "Meditații la Cartea Facerii în pragul capelei Sixtine", "Muntele din pământul Maria" aduc în lumină sursele de inspirație ale Papei ca poet: natura, arta și Biblia.

În capitolul al treilea sunt prezentate caracteristicile esențiale ale elevului de liceu, sunt analizate etapele adolescenței, rolul profesorului în educarea adolescentului, dar și mediile în care se realizează dezvoltarea psihologică a adolescentului: familia, școala și Biserica.

Capitolul al patrulea tratează unele aspecte metodologice ale educației religioase, accentuându-se dimensiunea informativ-formativă a educației. Autoarea precizează forme de organizare a orelor de religie, respectându-se totuși criteriile actuale ale învățământului modern.

Capitolul al cincilea descrie cercetarea psiho-pedagogică și scopul acesteia, adică constatarea problemelor pe care le au elevii, orientările lor, dar și convingerile lor despre lume și viață.

Cartea poate fi folosită atât ca material didactic, pentru profesorii de religie, cât și ca un îndrumar pentru tineri, pentru a descoperi noi aspecte ale problemelor pe care le întâmpină în formarea lor.

Cosmin Cimpoeșu

* * *

Întoarcerea "Ad principium" în "Tripticul Roman" al lui Ioan Paul al II-lea,
Genoveva Antoci, Ed. "Sapientia", 2010, ISBN 978-973-8980-95-2, 14x20 cm, 208 p., 10 lei

* * *

Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

  • prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
  • prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro
  • prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 48.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat