Impresii din ultima zi de pelerinaj în Ţara Sfântă

La pelerinajul organizat în perioada 5-12 octombrie 2010 de Oficiul pentru Pelerinaje în colaborare cu Oficiul pentru Pastoraţia Sanitară al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, o membră a comunităţii catolice "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi, Mariana Barticel a trimis impresiile la finalul pelerinajului.

Când am auzit de organizarea acestui pelerinaj, am simţit o chemare către aceste locuri pline de mister şi istorie, locuri pe care Isus le-a ales când a fost trimis pe pământ de către Dumnezeu Tatăl, împlinind menirea, acceptând moartea pe cruce pentru iertarea păcatelor noastre.

Am plecat spre aceste locuri cu mare emoţie, dar şi cu mici reţineri, deoarece am plecat singură, necunoscând pe nimeni, urmând ulterior să întâlnesc pe ceilalţi pelerini din diferite localităţi precum: Iaşi, Târgu Frumos, Paşcani, Roman, Bacău sau Tulcea. Am format un grup împreună cu alte 36 de persoane care s-au dovedi a fi toţi nişte oameni minunaţi, sociabili şi comunicativi, trăind împreună şapte zile de neuitat.

Noi, pelerinii din acest grup, cred că am fost binecuvântaţi de Dumnezeu de două ori, odată când am fost chemaţi la acest pelerinaj, căci dacă Dumnezeu nu ar fi dorit, nu ar fi fost posibil, iar a două oară, când acestui grup de pelerini ni s-au alăturat în rugăciune şapte preoţi plini de har şi credinţă.

Ce putea fi mai frumos decât să fim însoţiţi pretutindeni de către aceşti îngeri păzitori care ne mângâiau auzul cu glasurile lor puternice, ridicând slavă la cer?

Ce putea fi mai minunat decât să celebram sfânta Liturghie împreună în fiecare zi, dar în locuri diferite? Ne-au mişcat până la lacrimi predicile fiecăruia dintre ei care au fost ca un balsam pentru sufletele noastre şi au contribuit puţin câte puţin la purificarea lor.

În penultima zi de pelerinaj am fost provocaţi de către părintele Cristian Vacaru, coordonatorul şi ghidul acestui minunat pelerinaj, să ne alegem locul unde am dori să ne facem colibă, locul unde am dori să fim acasă, hotărâre greu de luat, deoarece au fost multe şi toate ne ademeneau într-un fel anume.

Când am ajuns pe Muntele Fericirii, un loc mirific, unde spiritualitatea pluteşte în aer, numai să doreşti să o simţi, unde liniştea îţi pătrunde în oase, unde cântecele pelerinilor se puţeau confundă uşor cu cântecele îngerilor, unde explozia de flori multicolore te înmiresmează şi te adorm, unde fericirea este la ea acasă, loc care poate fi confundat foarte uşor cu raiul, gândindu-mă cum ar fi să trăiesc aici, mi-am dat seamă că aş fi copleşită de atâta fericire, şi aş putea uita de Dumnezeu, aş putea uita că acest "rai" nu este veşnic, şi eu nu mă pot mulţumi doar cu atât. Atunci gândul mi-a zburat la emoţiile puternice, până la lacrimi, pe care le-am trăit în Ierusalim, pe Calea Crucii şi la mormântul sfânt şi hotărârea a fost luată.

Da! Aici Doamne aş vrea să trăiesc
Zilnic pe Calea Crucii însângerată să păşesc
Şi astfel sufletul să-mi mântuiesc.

Aş dori să-i mulţumesc părintelui Cristian Vacaru în mod deosebit, căci a fost că un adevărat păstor ce-şi plimbă a sa turmă prin locuri înverzite. Prin cuvintele acestui minunat preot ne-am întors în timp şi am putut simţi cu adevărat cât a suferit Isus Cristos pentru a ne mântui de păcate, am putut simţi din plin spiritualitatea tuturor locurilor sfinte pe care le-am vizitat. Îi mulţumesc pentru povestea minunată a Vechiului Testament transpusă câte puţin în realitatea zilelor noastre, făcând-o mult mai uşor de înţeles.

Gândul îmi zboară cu drag către protectorul nostru din aceste zile, părintele Mihai Budău, organizatorul acestui pelerinaj, care ne-a ocrotit şi ne-a păzit mai ceva precum cloşca pe puii săi, pentru care am numai cuvinte de mulţumire şi recunoştinţă.

Azi, dragi pelerini, părăsim aceste locuri mirifice şi sfinte, plecând spre casele noastre, la viaţă noastră cotidiană, la familiile care ne aşteaptă cu drag. Dar eu înclin să cred că noi nu mai suntem aceeaşi, deoarece credinţa care ne-a pătruns în suflet, ne-a marcat şi ne-a pus pe gânduri, căci noi pe acest pământ venim pe rând şi plecăm pe sărite şi nu vom putea şti când vom auzi chemarea. Nu mă refer la chemarea la un nou pelerinaj, ci la ultima chemare. De aceea ar trebui să fim mereu cu candela aprinsă, cu bagajul făcut, cu paşaportul la noi şi cu viza pusă, bagajul fiind faptele noastre bune, paşaportul fiind botezul, de pe care tocmai am scuturat praful prin reînnoirea jurămintelor de botez, ieri la râul Iordan, iar viză fiind cea mai recentă spovedanie.

De aceea, dragi pelerini, să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru acest dar, pelerinajul, căci ne-a amintiţi de rolul nostru pe care-l jucăm pe acest pământ şi ne-a ajutat să mai urcăm câteva trepte spre calea cerului.

În încheiere, vă mulţumesc, iubiţi preoţi, vă mulţumesc, dragi colegi pelerini, că m-aţi făcut să mă simt ca într-o adevărată familie, că mi-aţi fost alături în aceste zile pe care nu le voi uita niciodată, căci mi-am descoperit sensul vieţii. Şi să nu uitaţi niciodată că noi ne putem numi aleşi.

Dumnezeu să ne fie alături întotdeauna.

Mariana Barticel

lecturi: 37.