Prietenie, iubire şi adevăr - fundamentele dialogului ecumenic

Interviu luat arhiepiscopului Kurt Koch, noul preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor
de Giampaolo Mattei

Prima vizită oficială o va face patriarhului Bartolomeu la Istanbul la 30 noiembrie 2010 pentru sărbătoarea sfântului Andrei. Dar deja între 16-19 septembrie 2010 îl va însoţi pe papa în Regatul Unit într-o călătorie delicată pentru raporturile cu anglicanii, în timp ce între 20-27 septembrie 2010 va fi la Viena pentru aşteptata sesiune a comisiei mixte pentru dialogul teologic cu ortodocşii.

Nu a avut timp pentru rodaj arhiepiscopul elveţian Kurt Koch, în vârstă de 60 de ani, de la 1 iulie 2010 preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. În acest interviu anticipă primii săi paşi şi schiţează programul de lucru pe care îl va pune la punct în noiembrie 2010, la adunarea plenară a Consiliului Pontifical.

Ca bun elveţian, spune el, "ecumenismul îl am înăuntrul meu de la naştere". La vârsta de doisprezece ani lectura Pătimirii lui Cristos îl "zdruncină şi-l tulbură", pentru că "soldaţii romani nu vor să împartă tunica lui Isus dar ne-am gândit noi creştinii s-o sfâşiem, despărţind unicul trup al lui Cristos". Era perioada Conciliului al II-lea din Vatican, "mare eveniment în brazda tradiţiei care trăieşte". Apoi cu studiile la Lucerna şi München ecumenismul a devenit parte integrantă a bagajului său teologic. Preot din anul 1982 şi din 1995 episcop de Basilea, cea mai mare dieceză elveţiană, l-a primit pe Ioan Paul al II-lea la Berna, în iunie 2004, organizând o întâlnire faţă în faţă cu tinerii "pentru a reporni evanghelizarea în Elveţia prin transmiterea credinţei", cealaltă mare pasiune pastorală a lui.

Monseniorul Koch ţine să precizeze că nu este preşedintele unui holding internaţional "care poate face şi organiza tot ceea ce-i trece prin cap. Unitatea creştinilor este o misiune voită de Isus însuşi şi am un mandat foarte precis al Papei pentru a încerca să rezolv scandalul dezbinărilor". Un mandat pe care Benedict al XVI-lea tocmai i l-a conferit, la 30 august 2010, primindu-l în audienţă după ce l-a chemat la Castel Gandolfo ca referent principal la întâlnirea cu ex-studenţii săi pentru a vorbi despre interpretarea corectă a Conciliului al II-lea din Vatican şi despre reforma liturgică.

* * *

Ce v-a spus Pontiful încredinţându-vă misiunea de preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor?

Papa m-a convocat la 6 februarie 2010 şi, în audienţa privată, mi-a destăinuit că s-a gândit la mine ca episcop care cunoaşte comunităţile din reforma protestantă nu numai din cărţi ci din experienţă vie, directă. Ştia că în Elveţia am avut ocazia de a dialoga şi de a mă confrunta cu reformaţii. Am discutat despre asta în vizitele ad limina, când era prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei iar eu eram episcop de Basilea. Din anul 2002 sunt membru al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi munca desfăşurată până acum mă face şi mai conştient de marea responsabilitate pe care mi-a încredinţat-o Benedict al XVI-lea.

Puteţi să ne anticipaţi care vor fi strategiile dumneavoastră în diferitele dialoguri, în Orient ca şi în Occident?

Pentru mine, punctul nevralgic este a recunoaşte dimensiunea spirituală ca fundament şi suflet al întregii mişcări ecumenice. Nu este o găselniţă a momentului, e suficient a reciti numărul 8 al decretului conciliar Unitatis redintegratio şi a face referinţă la experienţele directe. Fără dimensiune spirituală nu se merge nicăieri.

Care sunt ingredientele indispensabile pentru dialogul ecumenic?

Înainte de toate prietenia. Un dialog credibil şi sincer se poate stabili numai dacă există ceea ce eu numesc ecumenismul iubirii. Atunci când relaţiile nu sunt bune este greu să ne rugăm împreună şi să tratăm teme teologice. Întâlnirea, cunoaşterea în mod personal, legarea de prietenii adevărate sunt ingredientele de bază pentru a face să funcţioneze dialogul teologic mult mai bine.

Aşadar, iubire şi adevăr.

Iubire şi adevăr sunt şi cele două mari cuvinte ale lui Benedict al XVI-lea, centrul corpus-ului său teologic. Dacă iubirea şi adevărul nu merg braţ la braţ, dialogul se blochează. Este uşor de constatat că nu există viitor pentru un bărbat şi o femeie care arată că se iubesc dar nu-şi spun adevărul. După cum iubirea fără adevăr nu este iubire, tot aşa adevărul de unul singur, fără iubire, poate fi greu de acceptat.

Trecând în revistă progresele şi zăbavele, care este starea de sănătate a ecumenismului?

Paşi înainte am făcut în toate direcţiile. Nu trebuie să ne aşteptăm desigur la rezultate imediate, şi pentru că fundamentul ecumenismului este spiritualitatea. Orice dialog este mereu o nouă provocare, cu caracteristicile sale particulare. Am experimentat asta personal ca membru al comisiei mixte pentru dialogul teologic dintre Biserica catolică şi Bisericile ortodoxe orientale şi al comisiei internaţionale pentru unitatea luterană-catolică. Există o diferenţă specifică în modul de a proceda. Cu ortodocşii avem un mare fundament comun de credinţă şi câteva diferenţe în cultură. În schimb cu lumea care vine din reformă nu este aşa de mare fundamentul comun de credinţă însă cultura este aceeaşi.

Fundamentul comun de credinţă cu ortodocşii produce rezultate nesperate. De la Moscova v-a sosit un mesaj de felicitare de la patriarhul Ciril care urează "noi perspective de colaborare în folosul ambelor Biserici", subliniind dezvoltările pozitive şi constructive în relaţii.

Este adevărat, cu ortodocşii înregistrăm progrese şi în dialogul teologic. Şi la Viena, între 20-27 septembrie 2010, vom putea face încă progrese, continuând studiul temei despre rolul episcopului de Roma în primul mileniu. Apoi pentru sărbătoarea sfântului Andrei, la 30 noiembrie 2010, voi merge la Istanbul. Este important ca prima mea vizită oficială să fie la patriarhul ecumenic Bartolomeu în cadrul schimbărilor de delegaţii între Roma şi Fanar cu ocazia sărbătorilor patronale.

Din partea protestantă, numirea dumneavoastră a trezit reacţii pozitive şi speranţa unei reînnoite "deschideri ecumenice" care v-a fost recunoscută cel dintâi de pastorul luteran Olav Fyske Tveit, secretar general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

Condiţia fundamentală este de a discuta ce anume este Biserica, examinând diferitele puncte de vedere. De fapt, există riscul de a pierde însăşi viziunea despre unitatea Bisericii. Este un dialog care trebuie aprofundat. Tocmai experienţa trăită în Elveţia mi-a indicat priorităţi şi urgenţe ale angajării ecumenice. De exemplu, ca preot şi ca episcop mi-am pus mereu problema multelor căsătorii mixte, a familiilor compuse din catolici şi protestanţi. Este dureros că soţi şi soţii, părinţi şi copii nu pot să participe împreună unii la celebrările celorlalţi. O realitate pe care la Basilea am trăit-o ca o provocare practică.

La Roma, ce anume va putea fi de folos din experienţa avută în Elveţia?

În ţara mea comunităţile reformate sunt un caz special, chiar şi pentru fragmentata lume protestantă. Conform teologului evanghelic Lukas Vischer, mort în anul 2008, care făcea parte din Consiliul Ecumenic al Bisericilor, comunităţile elveţiene au "mărturisirea de a nu avea nici o mărturisire". La Roma duc mai ales aptitudinea la dialog şi o cunoaştere a diferitelor probleme formată pe teren.

Deschiderea Papei faţă de anglicani cu Constituţia Anglicanorum coetibus a provocat mult freamăt. Şi Benedict al XVI-lea urmează să meargă în Regatul Unit.

Situaţia din lumea anglicană nu este simplă. Cu Anglicanorum coetibus Pontiful a deschis porţile celor care au cerut în mod liber să trăiască în unitatea Bisericii Catolice. În călătoria pe care papa urmează să o facă în Regatul Unit se vor putea trata direct probleme importante şi să se contribuie la relansarea dialogului tot mai deschis cu anglicanii. Este semnificativ că în vizitele sale internaţionale el inserează mereu o întâlnire ecumenică. Însă nu este o surpriză, dat fiind faptul că deja în discursul de la începutul Pontificatului a reafirmat în mod clar prioritatea unităţi creştinilor.

Care vor fi temele din agendă de la adunarea plenară a dicasteriului din luna noiembrie 2010?

Suntem deja în activitate pentru a pregăti întâlnirea. În urmă cu doi ani, în adunarea plenară precedentă, am recapitulat paşii ecumenici din ultimii patruzeci de ani. Acum trebuie să găsim împreună drumurile care trebuie parcurse. Din lucrări va rezulta un program despre ceea ce trebuie făcut în viitor. Suntem conştienţi că unitatea creştinilor este o misiune urgentă care trebuie dusă înainte, în pofida dificultăţilor evidente, cu un dialog care îşi are fundamentul său în Conciliul al II-lea din Vatican.

Puteţi să ne prezentaţi echipa din Consiliul Pontifical?

Ştiu că am colaboratori de mare nivel, în aceşti ani am putut deja să-i cunosc, începând de la secretarul dicasteriului, episcopul Brian Farrell, care are un cadru precis al diferitelor situaţii. Şi apoi este Monseniorul Eleuterio Francesco Fortino, un om gentil cu care nu poţi să nu fii prieten, care cu experienţa lui păstrează tradiţia acestui oficiu.

Cum va împărţi munca dumneavoastră?

Misiunea mea prevede mai ales ţeserea unei reţele dese de întâlniri şi vizite cu reprezentanţii din realităţi foarte diferite între ele. Există un aspect al funcţiei mele deosebit de interesant şi care, în schimb, uneori nu este suficient scos în evidenţă: întâlnirea cu episcopii care vin în vizitele ad limina apostolorum. Pentru mine este fundamentală confruntarea directă, să examinez situaţiile caz cu caz. Sunt episcop de cincisprezece ani, în Conferinţa Episcopilor din Elveţia am fost timp de nouă ani vicepreşedinte şi timp de trei ani preşedinte. Deci am avut ocazia să-mi dau seama cât sunt de importante vizitele ad limina. Cu acele ocazii dialogul cu cardinalul Ratzinger, pe atunci prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a fost mereu foarte preţios. Până în acel moment îl cunoşteam bine dar numai prin intermediul cărţilor lui.

În teritoriul diecezei dumneavoastră din Basilea este sediul Fraternităţii Sfântul Pius al X-lea. Aţi avut ocazia să cunoaşteţi îndeaproape situaţia, puteţi da o evaluare?

Nu am avut contacte deosebite cu Fraternitatea Sfântul Pius al X-lea. Dorinţa mea este ca acest dialog oferit şi relansat de papa să poată fi înţeles de toţi şi să dea rezultatele sperate.

Dumneavoastră vă va reveni să duceţi înainte şi dialogul cu evreii. Intervenind la sinodul din 2008 despre Cuvântul lui Dumnezeu, aţi spus că "s-ar putea învăţa mult de la ebraism", considerând tot mai mult Scriptura "o realitate vie".

Uneori unii uită că preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor este responsabil şi al Comisiei pentru Raporturile Religioase cu Ebraismul. Nu este o întâmplare sau o greşeală, ba chiar consider semnificativ acest lucru. Mi-a făcut plăcere ca printre primii care m-au vizitat aici la Roma, în pofida perioadei de vară, au fost tocmai câţiva reprezentanţi ai ebraismului. Se observă semnale pozitive evidente în relaţiile cu lumea ebraică. Predecesorului meu, cardinalul Walter Kasper, trebuie să i se recunoască meritul că a dat un impuls semnificativ pentru a îmbunătăţi raporturile, depăşind obstacole şi prejudecăţi. Cât mă priveşte, vreau să continui şi să aprofundez această muncă de cunoaştere reciprocă. În raporturile cu evreii nu este chestiune de politică, ceea ce contează este dimensiunea religioasă. Acest lucru îl confirmă cuvintele papei şi vizitele lui în sinagogile din Köln, New York şi Roma.

Pe ordinea de zi din munca dumneavoastră nu poate să lipsească problema sectelor.

Să ne întrebăm pentru ce aşa de multă lume se îndreaptă spre secte. Ce găsesc acolo? De ce oferta apare aşa de atrăgătoare? Cum de aceste persoane nu mai bat la uşile bisericilor noastre? Invazia sectelor ne pune întrebări serioase. Desigur că nu trebuie să folosim strategiile lor, dar suntem constrânşi să regândim cum vestim Evanghelia, să regândim credibilitatea noastră. Am rămas impresionat ascultând, la Sinodul din 2008, mărturiile reprezentanţilor din America Latină, care trebuie să se confrunte cu agresivitatea sectelor. În următoarele vizite ad limina ale episcopilor latino-americani vom trata direct problema pentru a vedea ce anume se poate face.

Papa v-a chemat pe dumneavoastră, un teolog, să continuaţi lucrarea ecumenică a unui alt teolog cum este cardinalul Kasper. Transmiterea ştafetei a spulberat şi eventualele tentative de a atribui etichete de progresism sau tradiţionalism.

Între cardinalul Kasper şi mine nu sunt diferenţe substanţiale. Ne cunoaştem de mulţi ani şi chiar el, în anul 2002, m-a chemat să fac parte din Consiliul Pontifical. În aceste zile el s-a oferit să faciliteze inserarea mea. Pot să asigur că voi continua munca pe care cardinalul Kasper a implementat-o aşa de bine.

(După L'Osservatore Romano, 15 septembrie 2010)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 19.