Exerciții spirituale pentru preoții Diecezei de Iași
Amintind de cele scrise în PO 18: "Activitatea pastorală a fiecărui preot trebuie susținută de o viață spirituală intensă, atât prin mijloace comune cât și specifice pe care Biserica le recomandă, iar printre acestea se află și exercițiile spirituale periodice, pentru care fiecare slujitor al Bisericii trebuie să găsească timp", Episcopia Romano-Catolică de Iași organizează cinci serii de exerciții spirituale pentru toți preoții din Dieceza de Iași.
Locurile de desfășurare și perioadele sunt următoarele:
- Seria I: 18-22 octombrie 2010, la Centrul Diecezan de Spiritualitate "Don Bosco" din Pralea, predicator pr. Cornel Cadar
- Seria a II-a: 25-29 octombrie 2010, la Mănăstirea Carmelită Luncani, predicator pr. Cristinel Fodor
- Seria a III-a: 8-12 noiembrie 2010, la Mănăstirea "Sfântul Carol Borromeu" din Gioseni, predicator pr. Cristinel Fodor
- Seria a IV-a: 15-19 noiembrie 2010, la Casa de Reculegere din Traian, predicator pr. Iosif Dorcu
- Seria a V-a: 22-26 noiembrie 2010, la Casa de Reculegere din Traian, predicator pr. Iosif Dorcu
Preoții se vor înscrie la una dintre serii și apoi vor comunica în scris opțiunea până la 15 septembrie 2010, prin returnarea formularului de înscriere care le-a fost trimis prin poștă. În cazul în care într-o serie se vor înscrie mai mulți preoți, organizatorii vor proceda cu ultimii înscriși la o împărțire echilibrată pe serii, dat fiind numărul limitat de cazare disponibil. Ulterior se vor oferi noi precizări.
lecturi: 12.